Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:08 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria sportului constănţean / Fotbal (XI) Meşteşugarii şi cizmarii şi-au făcut echipă de fotbal

ro

21 Dec, 2012 01:17 3912 Marime text
istorie.jpgÎn vârstă de 86 de ani, Gogu Cojocaru este o adevărată enciclopedie sportivă. De-a lungul anilor, a strâns date, cifre şi evenimente, la multe dintre ele fiind martor sau direct implicat, şi le-a adunat în istorii ale sportului constănţean, pe discipline. Studiul său şi munca-i migăloasă s-au axat pe nouă sporturi: fotbal, hipism, karting, tenis de masă, ciclism, automobilism, bridge, motociclism şi volei. Încep cu începutul şi se opresc în jurul anilor 2000. Gogu Cojocaru a pus la dispoziţia cotidianului ZIUA de Constanţa tot materialul său documentar, astfel că, pe parcursul mai multor episoade, vă invităm să cunoaşteţi preţioase file de istorie sportivă constănţeană, aşa cum le-a pus pe hârtie, cu migală şi răbdare, fostul fotbalist în echipa de legendă a Constanţei, Locomotiva PCA, şi marcatorul primului gol al Constanţei în Divizia A. Astăzi, în episodul XI, continuăm cu prezentarea istoriei fotbalului.

Deşi Voinţa a luat fiinţă încă din anul 1934, în fotbal a început să devină cunoscută abia după anul 1945, ca reprezentantă a Campionatului Meşteşugăresc. Prima echipă s-a numit SPIC şi era patronată de Cooperativa Cizmarilor. Din formaţie au făcut parte, printre alţii, fraţii Marcu, Virgil Almăngiu şi Ilie David. A fost pregătită şi condusă de un sufletist al timpului, de care Constanţa nu ducea lipsă, I. Manole. Până în anul 1973, Voinţa a jucat în campionatele locale. În 1973, promovează în Divizia C, cu echipa: I. Vasile, Ghiduş, T. Ciortan, Tănase, Bădescu, Samson, Nicolcioiu, Tranulea, Stâlpeanu, Niculescu, Timui, Ibiş, Doncef, Rusu, Constantin, Timofte, H. Tararache, Carapanait. În 1976, retrogradează în Campionatul Judeţean, iar în 1978 promovează din nou, cu formaţia: Gârţu, Neagoe, Barcaru, Bădescu, Tranulea, Mustafa, Timui, David, Radu, Timur, Scărlătescu, Tararache, Cristea. De pregătirea echipei s-a ocupat Fl. Victor mai bine de 15 ani. În 1987, retrogradează iar în judeţ şi, după o combinaţie trecătoare cu Electrica, se desfiinţează.

Formaţiile petroliştilor

Societăţile petroliere au avut permanent o reprezentativă în fotbalul constănţean. Mai întâi Astra, apoi Concordia, urmată de Petrolul, Chimpex şi Oil Terminal. Petrolul a jucat în campionatul judeţean până în anul 1970. Din mulţimea jucătorilor care au evoluat în echipele petroliştilor se remarcă: Culea, Stetca, Şerban, Caulea, Nazib, Târşoagă, Buiuca, Niculescu, Canef, Zatec, Albu, fraţii Scurtu, Amoi şi alţii. După o întrerupere de câţiva ani, locul Petrolului este luat de Chimpex, care, în anul 1977, promovează în Divizia C, cu lotul: Zaharia, Smâdu, Lăţoi, Demir, Artif, Mocanu, Naum, Nicolicescu, Dumitru, Făget, Enache, Nucea, Dinu. În eşalonul al treilea a jucat timp de opt ani, iar dintre jucători au mai evoluat Nedu, Iordan, Sbârceanu, Zicu, Alexandru, Nedelcu, Zahiu, Gherghe. În 1999, din pricina restructurărilor de la Chimpex, echipa se desfiinţează, locul său fiind luat de o nouă formaţie petrolistă, Oil Terminal - Talpac, cea care, după doi ani de participare în campionatul local, promovează în anul 2000 în Divizia C cu formaţia: Naghiu, Arif, Cristache, Mănescu, Toader, Cotabiţă, Chiperi, Michinete, Panait, Tănase, Calu, Niţu, Lupu. Antrenori, T. Sărăcin, V. Crăciun, conducători - D. Luţac şi Gh. Talpac. De câţiva ani, Oil Terminal s-a retras din competiţii, ultima dată jucând în Liga a 3-a.

O altă echipă constănţeană care a evoluat în Divizia C a fost Conpref, reprezentanta Întreprinderii de Prefabricate. A jucat între anii 1987 şi 1991, 1993 şi 1994 şi 1995 - 1996, apoi a fuzionat cu Constructorul - Somaco.

Povestea Midiei Năvodari

Una dintre ultimele echipe care s-a făcut rapid cunoscută atât pe plan local, cât şi naţional este Midia Năvodari, care, între 1994 şi 1995, a preluat de la CFR locul în Divizia B. În cei opt ani a jucat numai în acest eşalon, având o bună comportare, prin clasarea în primele locuri ale seriei. Din loturile echipelor au făcut parte, printre alţii: Dinică, Milanovici, Unchiaş, Miron, Gherbezan, Leahu, Gechereanu, Uşurelu, Bealcu, Zadea, Dicu, Rupedeal, Chirea, Jilavu, Bălăceanu, Plăcintă, Curumi, Borza, Bolmandâr, Truţă, Dragomir. Pregătirea tehnică a fost organizată de antrenori reputaţi precum V. Dridea, Sdrobiş, C. Stănescu, P. Biliboacă, I. Radu. Rezultatele obţinute se datorează în bună măsură şi conducerii administrative, din care făceau parte ing. V. Căpriţă, preşedintele Asociaţiei, C. Stamate, Bulcă. În Cupa României, Midia Năvodari a participat de trei ori în 16-imi şi o dată în optimi.

În Divizia C, au mai evoluat pentru scurte perioade şi cu rezultate modeste ITC (între anii 1968 - 1970), Gloria şi Canal Murfatlar (între 1975 şi 1977 şi între 1982 şi 1983), Litoral Mangalia (1989 - 1995), Neptun (2000 - 2002), Voinţa Medgidia (1988 - 1990).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 11 Oct, 2014 01:00 caut ani 1985 1998 vointa medgidia foto