Istoria sportului constănţean / Fotbal (XVIII) Dumitru Antonescu, soldatul credincios al Constanţei

În vârstă de 86 de ani, Gogu Cojocaru este o adevărată enciclopedie sportivă. De-a lungul anilor, a strâns date, cifre şi evenimente, la multe dintre ele fiind martor sau direct implicat, şi le-a adunat în istorii ale sportului constănţean, pe discipline. Studiul său şi munca-i migăloasă s-au axat pe nouă sporturi: fotbal, hipism, karting, tenis de masă, ciclism, automobilism, bridge, motociclism şi volei. Încep cu începutul şi se opresc în jurul anilor 2000. Gogu Cojocaru a pus la dispoziţia cotidianului ZIUA de Constanţa tot materialul său documentar, astfel că, pe parcursul mai multor episoade, vă invităm să cunoaşteţi preţioase file de istorie sportivă constănţeană, aşa cum le-a pus pe hârtie, cu migală şi răbdare, fostul fotbalist în echipa de legendă a Constanţei, Locomotiva PCA, şi marcatorul primului gol al Constanţei în Divizia A. Astăzi, în episodul XVIII, continuăm cu prezentarea istoriei fotbalului.

În anul 1922, este selecţionat în prima reprezentativă Tase Protopopescu, fost jucător în echipa liceului „Mircea cel Bătrân", dar şi la Victoria. A jucat de două ori împotriva Turciei, însă, în urma unui serios accident rutier, a fost nevoit să abandoneze fotbalul. În 1930, un alt jucător de la Victoria, Vasile Petru, va face parte din lotul care a participat la Campionatul Mondial din Uruguay. Talentat, cu o bună tehnică şi cu şut puternic, a fost unul dintre cei mai buni jucători constănţeni dintre cele două războaie mondiale. În anul 1933, de la Tricolor Constanţa, care-l dăduse Naţionalei şi pe jucătorul Petrică Panaitescu, se transferă la Rapid Bucureşti Vintilă Cossini. În acelaşi an, este selecţionat în prima echipă a ţării, unde va juca titular opt ani la rând. A fost unul dintre cei mai buni mijlocaşi români din toate timpurile. Are 25 de selecţii la prima reprezentativă, într-o vreme în care întâlnirile internaţionale erau destul de rare. În 1937, Michi Ene, de la Venus Constanţa, este promovat în celebra echipă Venus Bucureşti, care s-a afirmat drept una dintre cele mai valoroase echipe din România. Neputând trece de titularii de drept ai timpului, faimoşii Dobay şi Bândea, a jucat de trei ori în reprezentativa secundă a ţării.

Mihai Mocanu a început să joace la SN Constanţa, ca extremă stânga. Se transferă la Petrolul Ploieşti, unde se afirmă ca fundaş şi de unde este chemat la Naţională. A jucat titular de 33 de ori sub tricolor şi a participat la Campionatul Mondial din Mexic. A fost un jucător puternic, sigur pe el şi curajos, cu o bună tehnică. Dumitru Antonescu s-a afirmat la Farul, dar şi-a făcut ucenicia la Electrica Constanţa. A fost unul dintre cei mai buni apărători centrali ai oraşului. A jucat de 13 ori în prima reprezentativă, de trei ori în selecţionata B şi de cinci ori la tineret. Antonescu rămâne în memoria oraşului ca un fotbalist credincios echipei, cu o bună detentă, plasament şi joc de cap. A asigurat o protecţie solidă apărării.

Marin Tufan a fost selecţionat de trei ori în echipa naţională. Rămâne în istoria fotbalului românesc prin faptul că a pasat decisiv la golul victoriei împotriva Elveţiei, care i-a calificat pe tricolori la Campionatul Mondial din Mexic, din 1986.

În scurta sa carieră, întreruptă violent, de un grav accident de circulaţie, Aurică Rădulescu, unul dintre realele talente ale generaţiei sale, a jucat în Naţionala României de trei ori. Produs al clubului Farul, şi-a desăvârşit măiestria la Sportul Studenţesc.

Au mai fost selecţionaţi în reprezentativele naţionale Ioachim Popescu, Marcel Lică, Paul Peniu, S. Petcu, Dorel Zamfir, D. Ignat, S. Carabaş, V. Mănăilă, Denis Şerban, C. Pleşa, Radu Argeşanu, C. Roman, George Curcă, Cosmin Matei, Denis Alibec şi alţii. În ultimii ani, Academia Hagi a avut mulţi selecţionaţi, de curând Victor Piţurcă chemând patru tineri la prima echipă: Alibec, Buzbuchi, Bălaşa şi Chiţu. Cel mai mare jucător român din toate timpurile, Gheorghe Hagi, a fost depăşit la numărul de selecţii la Naţională, dar deţine multe alte recorduri. Produs al centrului de copii şi juniori de la Farul, Hagi a jucat la echipa constănţeană, la Sportul Studenţesc, la Steaua, Real Madrid, Barcelona şi Galatasaray.

Dintre jucătorii veniţi la Farul de la alte echipe au jucat în reprezentativele ţării Actis (fost jucător al Victoriei) - de trei ori, Oct. Brânzei - 2, Ciosescu - 3, Iancu - 5, Koszka - 17, Lungu - 5, Manolache - 7, Sasu - 9, Dinulescu - 10, Kallo - 6, iar cu mai puţine prezenţe Cadariu, Iovănescu, Stancu, Zaharia, Gh. Toma, Paşcovici şi alţii.

În afară de jucătorii prezenţi la echipele naţionale, Constanţa a avut şi alţi jucători de valoare, care au încântat publicul. Îi amintim pe Alfons şi Cristea, portari de excepţie, Iani Filip şi Fedea Boicenco, remarcaţi la Victoria prin muncă şi dăruire, Gică Oltenică, un centru înaintaş de o incisivitate ieşită din comun, Beioglu şi Noni Marinescu, fundaşi puternici, adevăraţi stâlpi în apărare, Neli Ispas şi Gogu Cojocaru, interi cu o mare rază de acţiune, jucători compleţi, la fel de buni în atac şi în apărare, care dădeau dovadă şi de eficacitate, Drăguş, Istrate, Chirtibuş, care se remarcau prin clarviziune şi prin măiestria paselor, Sever, renumit prin modul cum executa cornerele, care erau goluri gata făcute, Titi Moroianu, extremă de mare viteză, puternic, bun şuteur, mingile expediate de el fiind imprevizibile prin violenţă şi traiectorie. Moroianu era pus în valoare mai ales de Avasilichioaie şi de Ciosescu. Ciuncan avea robinsonade temerare, iar Ologu („Motoreta") era celebru pentru viteza sa de reacţie.