Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:20 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Jocurile Olimpice Paris 2024 Simona Radiș și Ancuța Bodnar, argint la proba de dublu vâsle (GALERIE FOTO)

ro

01 Aug, 2024 12:53 851 Marime text
 Simona Radiș și Ancuța Bodnar. Sursa foto: Facebook (Comitetul Olimpic și Sportiv Român; foto - Cristian Nistor) 
O nouă medalie pentru România la Jocurile Olimpice Paris 2024, obținută de Simona Radiș și Ancuța Bodnar, la canotaj!

Cele două au cucerit argintul olimpic la proba de dublu vâsle, cu 6.50.69.

Simona Radiș și Ancuța Bodnar au obținut medalia de argint după o cursă intensă, terminată la doar un cioc de barcă de locul 1.

„A fost o cursă extraordinar de grea și suntem extrem de fericite că România se află din nou pe podiumul olimpic”, a declarat Simona Radiș (sursa: FRC).

 
Ancuța Bodnar a completat:

„Suntem mândre de performanța noastră și vom continua să ne pregătim pentru viitoarele competiții. Le mulțumim tututor românilor pentru că sunt mereu cu sufletul alături de noi”.

 

Au pătimit tot anul în căutarea loviturii, au crezut, au muncit și au reușit ÎMPREUNĂ. Nimic nu mai contează acum din tot ceea ce au învățat. Uneori să vâslești mulți ani împreună aduce și uzură, pe lângă unison.
 
Simona și Ancuța, e victoria voastră și a antrenorilor Antonio Colamonici și Ciprian Atomei, responsabilul acestei bărci. Este sentimentul acela de eliberare pe care l-ați căutat și pe care l-ați găsit îndurând.
 
Cursa a fost cu emoții, România a plecat bine și la 500 m era a 2-a, cu 500 m înainte de sosire, tot pe locul 2.
 
Argint de poveste, bravo!
 
Respect, fetelor! Respect, antrenorilor!, este mesajul Comitatului Olimpic și Sportiv Român.

 
UPDATE:


Locul 4 în finală pentru pentru barca de patru rame a României, cu Amalia Bereș, Magda Rusu, Maria Lehaci și Adriana Adam.

Fetele au terminat cursa după Olanda, Marea Britanie și Noua Zeelandă, cu 6.29.52.

Sportivele noastre au făcut o cursă foarte bună și au ajuns la linia de finish la o distanță foarte mică de echipajul Noii Zeelande.
„Am trăit astăzi toate emoțiile posibile, de la agonie la extaz. Asta înseamnă să ai sportivi cu o mentalitate corectă: să știi să te bucuri de victorie, dar și de competiție în sine, chiar și atunci când nu urci pe podium. 

Azi, prin victoria lor, Marian Enache și Andrei Cornea au arătat că România este puternică nu doar la rame, ci și la vâsle.


Simona Radiș și Ancuța Bodnar au avut o cursă extraordinară și doar 24 de sutimi le-au despărțit de medalia de aur. Așteptăm cu încredere performanțele lor în proba 8+1, unde vor avea ocazia să demonstreze că sunt cele mai bune.

România are la Jocurile Olimpice 9 echipaje calificate în 9 finale, ceea ce este o realizare enormă. Rezultatele excepționale ale sportivilor noștri sunt rezultatul muncii întregii echipe: sportivi, antrenori, medici, staff al Federației Române de Canotaj și al Complexului Sportiv Național "Elisabeta Lipă" Snagov. Rezultatele vin din locul în care sportivii se antrenează și în care se investește foarte mult. Mai avem două zile de competiție intensă: dublu rame feminin și masculin, 8+1 feminin și masculin și dublu vâsle categorie ușoară feminin. Le ținem pumnii, a declarat Elisabeta Lipă, Președintele Agenției Naționale pentru Sport.

România mai are încă cinci echipaje în finalele care se vor desfășura vineri, 2 august, și sâmbătă, 3 august. Echipajele dublu rame feminin (W2-), dublu rame masculin (M2-) și dublu vâsle feminin categorie ușoară (LW2x) intră în lupta pentru medalii mâine, 2 august. Sâmbătă, 3 august, vor concura pentru un loc pe podiumul olimpic echipajele de 8+1 feminin (W8+) și 8+1 masculin (M8+). 

Citește și:
 
Jocurile Olimpice Paris 2024
Rezultat istoric pentru barca de dublu vâsle a băieților! Florin Enache și Andrei Cornea au câștigat aurul!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii