Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:51 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Karate de nivel înalt la Constanţa Cupa „Ashihara Gethika” se desfăşoară în memoria lui Kancho Hideyuki Ashihara

ro

25 Jul, 2015 00:00 4661 Marime text
Sala Sporturilor din Constanţa găzduieşte, sâmbătă, ediţia a cincea a concursului de arte marţiale „Ashihara Gethika Cup” - Cupa României la Ashihara Karate. 
 
Ultimele ediţii au fost organizate împreună cu CS Ares Dojo DM din Braşov. Începând cu acest an, la Constanta a fost înfiinţată o nouă Asociaţie Club Sportiv, AS CS Gethika Team, care are ca scop implementarea şi dezvoltarea sportului, în special a artelor marţiale.

În concursul de astăzi s-au înscris peste 150 de sportivi, de la şapte cluburi (Honbu) de Ashihara din Constanţa, Braşov, Piteşti, Bucureşti şi Olteniţa, majoritatea concurenţilor având sub 18 ani. Competiţia se adresează tuturor iubitorilor de arte marţiale (copii, cadeţi, juniori, seniori, maeştri ai sportului) şi are ca scop marcarea a 20 de ani de la trecerea în nefiinţă a celui ce a creat şi dezvoltat la nivel mondial şcoala de arte marţiale Ashihara Kaikan, Kancho Hideyuki Ashihara. Evenimentul se va desfăşura pe doua secţiuni: Kata - la care vor avea loc două întreceri sportive, proba kata individual şi proba kata sincron (echipe); Kumite - proba de luptă în sistem full-contact (la copii vor fi probe în sistem semi-contact). 

Program artistic al ansamblului din Mereni

Competiţia va începe la ora 9.00. Primele probe vor fi cele de kata, după care, în jurul orei 11.00, se va continua cu proba de kumite. Finalele vor avea loc de la ora 14.30. Înainte de începerea meciurilor din ultimul act, ansamblul de dansuri populare din comuna constănţeană Mereni va prezenta un program artistic. „Ca de obicei, încercăm să reedităm celelalte ediţii competitionale şi, de ce nu, să devenim din ce în ce mai buni în ceea ce ne-am propus, să aducem un suflu nou Constanţei, cel puţin din punct de vedere sportiv. Printre invitaţi avem sportivi cu rezultate excepţionale pe plan mondial, maeştri emeriţi ai sportului”, a declarat organizatorul Cupei, Nicu Vasiliu, antrenor al AS Gethika Team, arbitru internaţional Ashihara şi arbitru MMA. 

Cine participă din Constanţa 

Din judeţul Constanta, vor participa sportivi valoroşi precum: Robert Drăgănoiu, Adin Iuxel Gani, Valentin Badea, Stefan Macsiniuc, Eduard Drăgănoiu, Robert Câmpean, Silviu Șeitan, Georgiana Toma, Adelina Bejan, Alexandru Radu, Daniel Badea, Ionuţ Toma sau Emanuel Stănescu
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii