La ce turneu și-ar putea face reapariția Simona Halep în circuitul profesionist de tenis (galerie foto)
La ce turneu și-ar putea face reapariția Simona Halep în circuitul profesionist de tenis (galerie foto)
08 Jul, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3915
Marime text
- Simona Halep și Horia Tecău au câștigat meciul demonstrative de la Winners Cup.
- Sezonul profesionist feminin se va relua cu turneul de la Palermo.
- Perioada de izolare în care a stat, din pricina coronavirusului, a făcut-o pe Simona să privească viața și altfel.
Pandemia de coronavirus a intrerupt luni bune și circuitul profesionist de tenis, care se va relua odată cu turneul de la Palermo, programat, pe zgură, cu începere de la 3 august a.c.
La această întrecere este posibil să-și facă revenirea oficială pe teren și Simona Halep, numărul 2 WTA. Campioana din Constanța a disputat ultima partidă în sezon pe 22 februarie, în finala de la Dubai, unde a învins-o cu 6-3, 7-6 pe Elena Rybakina (Kazahstan). După aceea, Simona s-a pregătit în izolare, iar duminică, 5 iulie, a disputat primul ei meci post-pandemie, partida demonstrativă de dublu mixt de la Winners Cup, unde, alături de Horia Tecău, a jucat contra perechii Mariu Copil - Gabriela Ruse (câștigătoarea întrecerii feminine a tutneului de la Cluj). Meciul i-a revenit cuplului constănțean Halep - Tecău cu 6-3, 6-4. „Încă nu am luat hotărârea finală, dar cred că Palermo va fi turneul care va marca revenirea mea în circuit. A fost greu fără meciuri și fără participarea la competiții. Sunt puțin îngrijorată în privința deplasării la turnee, dar sper ca în curând să putem călători din nou fără probleme“, a declarat Simona Halep.
„Într-o viteză permanentă“
Campioana de pe litoral a mărturisit că perioada de izolare în care a stat, din pricina pandemiei de coronavirus, a făcut-o să privească viața și altfel. Într-un interviu acordat lui Andi Moisescu la BT Talks, sportiva din Constanța mărturisește cum a trăit această pauză forțată de la tenis. „Pentru mine a fost ideală, întrucât am simțit cum este să trăiești acasă trei luni fără să pleci nicăieri. Fără avioane, fără hoteluri, fără nimic. Am avut disciplina mea, am făcut exercițiile acasă cât am putut, am tras și chiulul, pentru că mi-am permis, știind că n-o să jucăm până în august. Am zis că e timp pentru orice. Am norocul să stau în pădure și de la zi la zi înverzeau copacii. Și îi spuneam lui Toni (n.r. Toni Iuruc, iubitul ei) că acum realizez că niciodată nu am stat acasă să văd cum primăvara se face armonia asta frumoasă. Am realizat că, pentru prima dată, am văzut natura cum se desfășoară. Incredibil! Am rămas și eu uimită, pe cuvânt! Nu-ți dai seama de aceste chestii până nu dai piept cu ele. Îmi dau seama tot mai mult că au fost niște ani nu grei, nu sacrificați, ci într-o viteză permanentă, a mărturisit numărul 2 mondial“, potrivit sursei citate.
„Am progresat un pic și sunt mândră“
Pe de altă parte, Simona a precizat că a învățat enorm din perioada de izolare. „Mi-am dat seama că, în ultimii șase ani, efectiv, eu am fost în carantină totală, și că trebuie să schimb câte ceva în viața mea, ca să mă dezvolt și pe parte personală, și emoțională. Faptul că am stat în carantină în ultimii șase ani m-a ajutat să ajung numărul 1 mondial. Dar acum, ca să ajung la un nivel emoțional și să fiu fericită în viață și fără tenis, încerc, încet-încet, să mai văd și altceva. Să mai simt și altceva din viața normală. Dar tot felul meu de a fi vine și îmi spune: «Nu, la 10 acasă, că a doua zi ai antrenament». Deci nu pot să mă desprind total. Dar am progresat un pic și sunt mândră“, a spus Simona Halep la BT Talks.
Imaginile au fost preluate de pe pagina de Facebook „SportsFestival“ (foto: Simion Sebastian Tătaru).
Citește și:
Simona Halep și Horia Tecău, învingători la Cluj
Pe cine vor întâlni Simona Halep și HoriaTecău, la dublu mixt, la turneul Winners Cup
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii