La "ciugulit" de puncte
La "ciugulit" de puncte
27 Mar, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
852
Marime text
Metalul Plopeni - Electrica Dobrogea Constanta
Situatia divizionarei B de fotbal Electrica Dobrogea Constanta s-a mai imbunatatit o data cu victoria obtinuta in runda precedenta pe terenul propriu (scor 2-0, cu Gloria Buzau). Prin ea, gruparea pregatita de Costel Funda s-a distantat la patru puncte fata de retrogradantul loc 14, ocupat de Oltul Sfantu Gheorghe. Dar emotiile retrogradarii tot exista, pana la finalul campionatului mai fiind drum lung. Asa ca formatia de pe litoral cauta sa nu piarda meciurile de acasa, iar in deplasare sa "ciuguleasca" de pe unde poate. O oportunitate ar fi astazi, in etapa a 18-a a campionatului, cand intalneste in deplasare pe Metalul Plopeni. "Metalistii" au o trupa buna, fiind printre fruntasele clasamentului. Ei ocupa pozitia a cincea, cu 25 de puncte si +1 la "adevar". Totusi, pentru ei, in afara propriului orgoliu, meciul nu prea are miza. Sunt departe de podium (opt puncte de Petrolul Moinesti, locul trei) si de retrogradare (tot opt puncte de Oltul Sfantu Gheorghe). Lucru de care ar putea profita CSM Medgidia. Antrenorul Costel Funda nu-i va avea la dispozitie pe V. Dragoi, G. Pitu si Ferenti, toti trei accidentati. Lucru imbucurator, va reintra V. Roman, care in runda trecuta a efectuat o etapa de suspendare. "Este o echipa buna, cu +1 la "adevar". Are jucatori buni, dar ne ducem sa jucam fotbal, sa ne facem jocul nostru. Avem moral bun dupa succesul din etapa trecuta. Ne ducem sa luam punct sau puncte. De fapt, ne dorim foarte mult victoria. Sper sa o si obtinem", declara ieri Funda.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii