Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:19 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Mamaia, Andrei Stoica şi-a păstrat titlul mondial Alex Filip şi Eduard Chelariu, învingători la Superkombat (galerie foto+video)

ro

03 Aug, 2015 00:00 3737 Marime text
Victorie extrem de importantă pentru luptătorul constănţean Alex Filip la Superkombat World Grand Prix Series de la Mamaia. Sportivul de la clubul Oyama Karate, unde e pregătit de Marius Burlacu, l-a învins la categoria supermijlocie (-77 kg), după un meci extrem de disputat, pe redutabilul luptător turc Atakan Arslan. 

Succesul lui Alex a venit după patru runde, judecătorii având nevoie de o repriză de departajare pentru a stabili învingătorul. „A fost cea mai grea partidă a mea de până acum. Am întâlnit un adversar experimentat, care luptă în Glory şi se antrenează de şapte ani la Tiger Muay Thai, în Thailanda. Mă bucur că am câştigat. Pentru mine, a fost o reuşită din multe puncte de vedere“, a declarat Alex Filip (30 de ani, 1,80 m, 76,9 kg). Atakan Arslan este pe locul 13 în lume la categoria supermijlocie şi numărul 1 în Turcia.

Filip l-a avut la colţ şi pe Jorge Loren

Poliţist de profesie, Filip a fost încurajat şi sfătuit la acest meci şi de spaniolul Jorge Loren, campion Superkombat pe 2014 al categoriei semigrea (-86 kg) şi bun prieten cu Alex. „Le mulţumesc antrenorilor mei Marius Burlacu şi Daniel Asaftei, care au încredere necondiţionată în mine şi pun atâta suflet în pregătirea noastră! Le mulţumesc şi colegilor mei de antrenament pentru susţinerea de care dau dovadă zi de zi şi în special lui Cătălin Căşaru, care este alături de mine la fiecare antrenament. Îi mulţumesc şi lui Jorge Loren pentru tot ajutorul său. Pentru mine a fost o onoare că mi-a stat la colţ“, a mai spus Alex Filip.

Dumitru Ţopai l-a umplut de sânge pe Alexandru Negrea

În prima parte a evenimentului de la Mamaia, Superkombat New Heroes, duelul constănţean de la categoria mijlocie (-71 kg) Eduard Chelariu (Kickbox Ursoi; antrenor, Iulian Ursoi) - Mădălin Crăciunică (Keru Kento; antrenor, Lucian Stoicoci) i-a revenit primului, la decizie. De asemenea, la categoria -69 kg, un alt constănţean, Alexandru Şerban (Tai-Chi-Do-Ryu; antrenor, Marcel Ilaşcu), a pierdut întâlnirea cu Adrian Maxim, iar la categoria semigrea (-86 kg), Dumitru Ţopai, un luptător originar din Mangalia, dar care evoluează în prezent la clubul din Bucureşti al lui Ciprian Sora, l-a învins pe Alexandru Negrea prin KO tehnic în repriza întâi, Negrea alegându-se cu o rană urâtă la ochiul drept, care pentru care a fost transportat la spital.

KO pentru Andrei Stoica

În main-event-ul Superkombat World Grand Prix Series, românul Andrei Stoica şi-a păstrat centura de campion mondial Superkombat, după ce l-a învins pe olandezul Fred Sikking, la categoria supercruiser (-95 kg). Stoica s-a impus prin KO în repriza întâi! Poreclit Mister KO, sportivul în vârstă de 28 de ani şi-a confirmat renumele şi şi-a doborât adversarul cu un croşeu de stânga, care i-a adus a 40-a victorie din carieră şi a 25-a înainte de limită.

La gală au asistat 3.000 de spectatori

În co-main-event-ul galei, Raul Cătinaş a revenit cu succes în ring după o pauză de un an şi jumătate, reuşind să-l învingă prin KO pe rusul Viktor Bogutzki, în timp ce Bogdan Stoica s-a impus la decizie în faţa surinamezului Fabio Kwasi, iar în luna octombrie va lupta din nou pentru centura mondială, pierdută în decembrie 2013. Robert Dorin a reuşit la rândul său un succes important, după ce a fost declarat câştigător cu turcul Gokhan Gedik, cel care îl făcuse KO în gala precedentă pe Cristian Ristea. La gala organizată în aer liber, în Piaţeta Cazino din Mamaia, în faţa a peste 3.000 de spectatori, au asistat, printre alţii, legenda K-1 Remy Bonjasky, actriţa americană Kristanna Loken (din Terminator 3), Prinţesa Lia şi Prinţul Paul al României.

Rezultate

Rezultatele complete sunt următoarele: Superkombat New Heroes - Categoria uşoară (-63,5 kg) - Iuliu Man (România) se impune la decizie cu Wilmer Cruz (Angola); categoria uşoară (-65 kg) - Cristiana Stancu (România) o învinge pe Jessica Puglisi (Italia); categoria welter (-67 kg) - Mario Argento (Italia) îl învinge după trei reprize pe Sousa Razel (Angola); categoria mijlocie (-71 kg) - Eduard Chelariu (România) se impune la decizie cu Mădălin Crăciunică (România); Categoria -69 kg Adrian Maxim (România) îl învinge pe Alexandru Șerban (România); categoria uşoară (-63,5 kg) - Cristian Spetcu (România) în învinge prin KO tehnic pe Rahim Moutharrik (Italia); categoria mijlocie (-71 kg) - Cristian Milea (România) îl învinge la puncte după trei reprize pe Andrei Ostrovanu (România); categoria semigrea (-86 kg) - Dumitru Ţopai (România) îl învinge prin KO tehnic pe Alexandru Negrea (România); Superkombat World Grand Prix Series - categoria cruiser (-92 kg) - Robert Dorin (România) câştigător la decizie contra lui Gokhan Gedik (Turcia); categoria semigrea (-86 kg) - Aristote Quitusisa (Angola) îl învinge (decizie unanimă) pe Alexandru Nedelcu (România); categoria supermijlocie (-77 kg) - Alex Filip (România) se impune după extra-round contra lui Atakan Arslan (Turcia); categoria cruiser (-92 kg) - Bogdan Stoica (România) îl învinge după trei runde pe Fabio Kwasi (Surinam); categoria grea (+96 kg) - Raul Cătinaş (România) îl învinge prin KO tehnic în repriza întâi pe Viktor Bogutzki (Rusia); categoria supercruiser (-95 kg) - Andrei Stoica (România) îl învinge prin KO în repriza întâi pe Fred Sikking (Olanda). 
Video: 
Sursa foto1: captură Eurosport


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii