Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:55 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La opt dintre cele zece goluri înscrise de România la Campionatul European au contribuit actuali sau foşti jucători ai FC Viitorul (galerie foto)

ro

29 Jun, 2019 00:00 3025 Marime text

În lotul echipei naţionale de fotbal tineret a României care a participat la Campionatul European din Italia şi San Marino s-au aflat nu mai puţin de zece actuali sau foşti jucători la FC Viitorul: Ianis Hagi, Radu Boboc, Andrei Ciobanu, Virgil Ghiță, respectiv Cătălin Căbuz, Tudor Băluță, Florinel Coman, Dragoș Nedelcu, Alexandru Cicâldău și Cristian Manea.

La Euro 2019, tricolorii au realizat o mare performanţă, calificându-se în semifinale. În cele patru meciuri susţinute la turneul final, România a marcat zece goluri şi a primit şapte. Fotbaliştii actuali sau foşti la FC Viitorul din lot, care au jucat la Euro, au contribuit la opt dintre cele zece goluri ale României! „Naționala U-21 a României a fost eliminată în semifinalele Campionatului European, dar întreaga echipă trebuie felicitată pentru performanța unică din fotbalul românesc la acest nivel de vârstă, de a ajunge între cele mai bune patru formații ale continentului. Tricolorii au condus cu 2-1 la pauză campioana en-titre Germania, dar au cedat în final cu 2-4, după două goluri primite în minutele 90 și 90+4! A fost însă un turneu final de poveste, în care România U-21 a învins cu 4-1 Croația, cu 4-2 Anglia și a remizat cu Franța, scor 0-0. Un turneu final în care Ianis Hagi a avut evoluții extraordinare, în care a și marcat de două ori. Felicitări, tricolori, pentru momentele speciale oferite pe parcursul acestui turneu final din Italia și San Marino! Suntem mândri de voi!“, se arată pe site-ul oficial al FC Viitorul.

La calificarea României la turneul final al Campionatului European (după o pauză de 21 de ani), au contribuit alți trei actuali jucători ai FC Viitorul - Denis Drăguș (accidentat cu două zile înaintea debutului la Eurto), Alexandru Mățan și Carlo Casap (care au evoluat în preliminarii) - precum și fostul mijlocaş al FC Viitorul, Răzvan Marin, care nu a fost lăsat de noua sa echipă, Ajax Amsterdam, să participe la întrecerea continentală.  

Sursa foto: Facebook (Echipa naţională de fotbal a României)

Citeşte şi:

UPDATE. ​Au cedat în prelungiri! România a ratat calificarea în finala Euro 2019, deși a condus la pauză Germania, campioana continentală en-titre!

Tricolorii mici, în careul de aşi la Euro 2019 Gică Hagi - „Au pus România pe scena care trebuie. Jos pălăria!“ (galerie foto)


Ce performanță! România s-a calificat în semifinale la Campionatul European de tineret

Ianis Hagi, declarații după victorie - „Gândul nostru a fost să câştigăm meciul; avem energie în continuare”

Euro 2019. România, victorie sen-za-ți-o-na-lă cu Anglia! 4-2! Ianis Hagi și Florinel Coman, marcatori!

Euro 2019. România, prima în grupă Ianis Hagi - „Suntem fericiţi că am început cu dreptul. E ceea ce ne-am dorit!“ (galerie foto)

UPDATE Tineretul României, victorie uriașă în debutul la Euro. 4-1! Ianis Hagi și Tudor Băluță au marcat

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii