Lacrimi şi răsărit de soare pe plajă, pentru campioni Miss România a dansat la banchetul Liceului cu Program Sportiv (video)
Lacrimi şi răsărit de soare pe plajă, pentru campioni: Miss România a dansat la banchetul Liceului cu Program
27 May, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
10535
Marime text
După patru ani de bucurii, momente plăcute şi nenumărate victorii obţinute în echipă, în arene, a venit şi momentul despărţirii pentru campioni. În scurt timp, elevii din clasele a XII-a de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) „Nicolae Rotaru“ îşi vor urma separat drumul în viaţă, iar anii de liceu vor deveni amintire.
Petrecerea de final de liceu a fost plină de emoţie. Hotelul Iaki din Mamaia a găzduit peste 50 de elevi din clasele terminale ale LPS, care au petrecut împreună la banchet. Nu au fost prezenţi toţi componenţii claselor a XII-a A, B, C, D şi E, însă cei care au venit s-au distrat de minune, ca la o ultimă petrecere, conştienţi că vor trece mulţi ani de acum înainte până când se vor reîntâlni în această formulă, una care le-a adus nenumărate bucurii în cei patru ani.
„A fost un eveniment foarte frumos şi încărcat de emoţie. Ne-am distrat pe cinste. Am şi plâns, în momentul în care a venit tortul, pe acordurile melodiei «Ani de liceu» a Stelei Enache. Am simţit că mi se înmoaie picioarele. Credeam că voi putea să mă abţin şi că nu voi vărsa lacrimi, însă nu am reuşit. Nici nu am putut să mă uit la tort. Impactul emoţional a fost foarte mare şi, spre surprinderea mea, pe lângă fete, au lăcrimat şi unii dintre băieţi. În acel moment, mi-au trecut prin faţa ochilor toate momentele deosebite trăite alături de elevi şi profesori, în cei patru ani de liceu. Ne-am revenit cu greu. Nici nu-mi vine să cred că s-a terminat. Parcă nu aş vrea să încep o nouă etapă a vieţii mele, aş vrea să rămân mereu în liceu. La banchet, am avut alături în jur de zece profesori, dintre cei mai apropiaţi“, a declarat Maria Iacob, din clasa a XII-a A, componentă a secţiei de dans sportiv a LPS. În vârstă de 18 ani şi şapte luni, Maria este unul dintre modelele de top al Fashion TV România şi deţine titlul Miss FTV România.
Liceenii nu au stat locului o clipă, ci au dansat cu foc pe melodii de toate felurile. Tenismenul Virgil Jugănaru, coleg de clasă cu Maria, a filmat cu telefonul câteva dansuri pe muzică grecească, iar când a început piesa „Maria me ta kitrina“, a invitat-o pe ring pe Miss România, care a trăit la maximum momentul. El a postat pe Internet filmuleţul de la banchet, cu mesajul „O seară minunată, o familie adevărată, prieteni pe viaţă“.
Ceilalţi elevilor din clasa a XII-a A care vor absolvi peste puţin timp sunt: Roxana Roşioru, Alexandra Andronic, Alexandra Acsente, Cristina Cazacu (dans sportiv), Camelia Drăguţ (haltere), Andrei Ganea, Răzvan Grădinaru, Atila Abibula (înot), Ruxandra Niţă, Ionela Uţă, David Spiridon, Cristian Bododel, Iulian Pricop, Elena Mocodean, Alexandru Stan, Alexandru Călin, Andreea Lefcenco, Dan Bordea, Mihaela Trofin (atletism), Rafaela Marcaş, Paul Olteanu, Cosmin Onţică (tenis de câmp), Toni Posteucă (fotbal), Andrei Crucianu (box) şi Mihai Molnar (fotbal american). Diriginta acestei clase este Aniela Teodorescu.
„Nu ne puteam despărţi atât de brusc“
Liceenii au început petrecerea în jurul orei 21.30, iar până la ora 5.00 a zilei următoare nu s-au lăsat duşi de la hotelul Iaki. Iar de acolo nu au plecat acasă, ci au mers pe plajă, ca să prindă împreună răsăritul de soare. „Nu ne puteam despărţi atât de brusc, am vrut să rămânem cât mai mult împreună“, a mai spus Maria Iacob. Printre elevii din clasa a XII-a B (diriginte - Cătălin Spătaru), se numără Andrei Nazâru, Bogdan Ciucă, Bogdan Cornei (rugby), Nicoleta Popa (lupte) sau Alexandru Anton (judo). În clasa a XII-a C (dirigintă - Cornelia Sticlaru) învaţă, printre alţii, Gabriel Vodă (canotaj), Andreea Dudău (dans sportiv), Ionela Broască (haltere) şi Cosmin Caraion (lupte libere). Clasa a XII-a D (diriginte - Dumitru Micu) este formată exclusiv din fotbalişti. Iată câţiva dintre ei: Andrei David, Alexandru Cazacu, George Sicrieru, Ionuţ Vicol, Florin Braşoveanu. Din clasa a XII-a E (dirigintă - Simona Chirilescu) fac parte, printre alţii, Vlad Galav, Alexandru Badea (volei), Marian Androne (handbal), Nicolae Emilianov (baschet), Florentina Nechita (karate) sau Ana-Maria Stoica (gimnastică artistică).

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- IACOB IOANA 31 May, 2014 05:40 Mariuta mea mica....cea mai frumoasa sora din lume...PRINTESA.