Legendarul antrenor Octavian Belu, la Constanţa „Trebuie creat un proiect naţional de educaţie fizică şi sport“

 
Prezent la Constanţa, la verificarea micilor gimnaste din programul naţional „Ţară, ţară, vrem gimnaste!“, Octavian Belu, unul dintre cei mai de succes antrenori din toate timpurile, a făcut o radiografie a situaţiei existente în gimnastica şi în sportul din România
 
După mulţi ani de prezenţă neîntreruptă (şi cu rezultate extraordinare) în întrecerea pe echipe de la Jocurile Olimpice de vară, echipa feminină de gimnastică a României a ratat accederea la competiţia de la Rio. În momentul de faţă, e suferinţă în gimnastica românească, ca de altfel în întreg sportul românesc. Antrenorul de legendă Octavian Belu a vorbit, pentru ZIUA de Constanţa, despre ce ar putea revigora sportul din România, despre sacrificii şi programe guvernamentale, dar şi despre sănătatea şi viitorul unei naţii.
 
Implicat în prezent doar în proiectul „Ţară, ţară, vrem campioane!“, Octavian Belu este de părere că viitorul gimnasticii şi al sportului românesc ar trebui să fie strâns legat şi de sprijinul sectorului privat, dar unul stimulat din punct de vedere legislativ.

„Perspectiva, şi pentru gimnastică, şi pentru sportul românesc, în general, o văd prin implicarea, pe termen mediu şi lung, a privatului în sportul de performanţă. Această implicare trebuie stimulată însă de legislaţia din România, întrucât, deocamdată, sponsorii ne ajută, aşa, ca un gest de caritate, neavând niciun fel de facilitate dată de lege în aşa fel încât, la sfârşitul anului, să li se deducă de undeva suma pe care o implică şi o cheltuiesc într-un program sau altul“, arată Octavian Belu.

Vizibilitate mai redusă până la momentul de vârf

În gimnastică, mai mult ca în alte sporturi, e nevoie de programe de durată, dar şi de răbdare, întrucât rezultatele vin după mulţi ani de muncă. „În ce priveşte gimnastica, nu poate fi comparată expunerea pe care şi-ar dori-o sponsorul cu cea de la fotbal ori de la celelalte jocuri, care au unul sau mai multe meciuri pe săptămână. Gimnastica este mai puţin vizibilă până la momentul de vârf, unde toată lumea aşteaptă rezultate, şi cred că trebuie convinşi sponsorii, dar nu numai ei, ci şi instituţiile statului, să investească pe termen mediu şi lung. Pentru că, altfel, nu putem vorbi de strategii şi proiecte atât timp cât cârpim în continuare, de la un an la altul, de la o competiţie la alta şi ajungem în situaţii disperate, în care şi sportivii pe care îi avem sunt accidentaţi sau incapabili să concureze la potenţialul maxim la competiţiile importante“, a punctat antrenorul emerit.

„O ţinem în stilul nostru românesc“

Octavian Belu subliniază importanţa orelor de educaţie fizică şi sport din şcoli şi din celelalte unităţi de învăţământ, ca bază pentru descoperirea viitorilor sportivi, dar şi ca un mijloc de a menţine sănătatea generală. În acest sens, antrenorul de legendă al sportului românesc se declară în favoarea unui număr cât mai mare de astfel de ore.
 

„Nu e bine ca, atunci când trebuie reduse ore, bineînţeles, ca o dorinţă de aliniere la nişte directive europene, reducem de la sport, de unde am putea asigura, fără a folosi cuvinte mari, sănătatea şi viitorul acestei naţii, şi nu reducem de acolo unde poate încărcătura este prea mare. În plus, nici nu ne uităm la cei care folosesc metoda Waldorf în învăţământ, nici la alte forme de organizare şcolare existente în România, şcoala franceză sau americană. Le avem aici ca model, dar nu ne uităm peste gard. O ţinem în stilul nostru românesc, nu chiar ca pe vremea lui Marius Chicoş Rostogan şi a domnului Vucea, dar, încet-încet, ne vom lămuri că încărcăm foarte mult copiii, dorind să le dezvoltăm intelectul la nişte cote aproape imposibile câteodată. Nu ne gândim însă că acest intelect trebuie să aibă o bază care vine de la starea de sănătate, de la apetenţa pentru mişcare, de la modul în care gestionăm această cerinţă a vieţii, nu neapărat de a face performanţă, ci de a te mişca, de a face un sport, de a te aerisi la creier, cum se spune“, precizează Belu.

 
„Eu am văzut câteva documente. Te îngrozeai“

Din punctul de vedere al stării generale de sănătate, antrenorul remarcă şi un aspect care, până în urmă cu câţiva ani, avea un anume control în această privinţă: stagiul militar. „Nici armată nu se mai face, deci nici acea formă cât de cât de mişcare şi de disciplinare nu mai există. Dacă vreţi, armata nu era numai un factor de formare a unor caractere puternice, ci şi o formă de a arunca o privire asupra stării de sănătate, se făcea acea vizită medicală. Eu am văzut câteva documente. Te îngrozeai câţi tineri cu vârsta pentru satisfacerea stagiului militar aveau probleme de sănătate. Vedem că boli cronice care erau specifice unor vârste de peste 40 - 50 de ani coboară din ce în ce mai mult la tineri, şi asta nu e bine. La obezitate, suntem pe primele locuri în Europa“, spune Octavian Belu.

Investiţie pe termen lung, cu buget multianual

Când vorbeşte despre o strategie pe termen lung în sportul românesc, Octavian Belu spune că aceasta trebuie să cuprindă toate instituţiile statului care se ocupă de tineret (şi nu numai), „de la Ministerul Muncii, al Sănătăţii, al Tineretului şi Sportului“, până la cel de Finanţe („pentru că trebuie făcut ceva în privinţa sponsorilor“), şi, nu în ultimul rând, „trebuie găsite soluţii pentru crearea unui proiect naţional de educaţie fizică şi sport“.
 

„Lucrurile sunt foarte complicate şi nu le poate rezolva, punctual, nici Federaţia (de una singură), nici Ministerul Tineretului şi Sportului (de unul singur). E un proiect pe care eu îl văd posibil numai aşezând toţi factorii răspunzători la aceeaşi masă şi privind către viitor, cu o investiţie pe termen lung şi, de ce nu, cu un buget multianual, în aşa fel încât să nu fii la dispoziţia sau la, nu zic toana, că nu e bine, ci la starea de spirit a unui guvern sau a unui prim-ministru care poate să continue un proiect, chiar de infrastructură, sau poate să-l oprească, întrucât sunt alte priorităţi în momentul respectiv sau, pur şi simplu, pentru că nu-i place sportul“, declară celebrul antrenor.

Antrenor de lot naţional cu salariu de 700 - 800 de lei

Revenind strict la gimnastică, Octavian Belu aduce în atenţie o altă problemă cu care se confruntă acest sport în România, cea a antrenorilor. „Tot discutăm şi ne plângem că ne pleacă antrenorii. Vezi, Doamne, nu mai avem nimic la cluburi, dar nu facem nimic ca ei să fie motivaţi să rămână. Să fiu iertat, dar un antrenor de lot naţional, chiar de junioare, să stea şi să-şi mute familia 500 de kilometri de colo-colo prin ţară, pentru nu ştiu cât timp (mult, oricum), şi să-l plăteşti cu 700 - 800 de lei, atunci nu mai am niciun motiv sau nu găsesc niciun argument pe care să-l prezint unui antrenor ca să-l conving să nu plece. Avem 25 de antrenori în Norvegia, de exemplu. De ce nu sunt aici? Sau avem antrenori la echipa naţională a Franţei, a Marii Britaniei, a Statelor Unite ale Americii ş.a.m.d. Avem antrenori în aproape toată lumea. Chiar şi în Venezuela şi unde nu ne gândim. N-am făcut însă nimic să-i ţinem aici şi nici nu facem. Şi-atunci, de ce ne mai plângem că se reduc numărul de secţii de gimnastică la cluburi şi că antrenorii sunt din ce în ce mai puţini?“, se întreabă antrenorul.

„Tineri“ de 70 de ani, reactivaţi

Mergând mai departe în această direcţie, Octavian Belu remarcă şi faptul că, pe partea tehnică, în gimnastică vin prea puţine persoane din urmă.

„Să nu mai spunem că, de la UNEFS (aproape în fiecare an am întrebat), nu ies decât unul - doi cu specializarea gimnastică. La Şcoala de antrenori, nu prea se bagă nimeni la gimnastică, pentru că este un sport greu şi trebuie să ai multă răbdare. E vorba de zece ani de răbdare ca să vezi dacă ai posibilitatea să faci performanţă. În programul «Ţară, ţară, vrem campioane!», avem câţiva «tineri» antrenori, de 70 de ani, pe care i-am reactivat, şi acesta e un merit al proiectului. Aceşti «tineri» au revenit în pregătire şi chiar fac o treabă foarte bună“, punctează Octavian Belu.

 

„N-am pus nimic în loc, iar inerţia s-a terminat“

 

„Ar fi multe de discutat, dar, din păcate, le vorbim de mai mult de 20 de ani. Ne-am bucurat de inerţia de după 1990 a ceea ce s-a întâmplat cu Daciada şi cu celelalte forme de pregătire, pe care le-am distrus cu marea dorinţă de a scăpa de orice ne amintea de perioada de tristă amintire, dar n-am pus nimic în loc. Iar inerţia s-a terminat, antrenorii au îmbătrânit (timpul nu iartă pe nimeni) şi s-au retras şi nu prea mai avem nimic format, să spunem, la o capacitate din aceasta de sacrificiu. Poate folosesc un cuvânt, sacrificiu, care nu mai are niciun ecou în zilele noastre, însă fiecare dintre noi, ca să ajungă acolo sus, a sacrificat ceva. Or, astăzi, acest sacrificiu pare că nu mai atrage. Toţi sunt foarte pragmatici, vor să câştige foarte repede şi foarte mult, dar nu neapărat să şi dea ceva sau să şi sacrifice ceva pentru a ajunge la performanţă şi la gloria trecătoare pe care ţi-o asigură obţinerea unei medalii olimpice“, conchide Octavian Belu. 

 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa