Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:43 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul clasamentului, Farul Constanța, are cea mai mică medie de vârstă din Superligă

ro

20 Sep, 2022 00:00 3647 Marime text

 
  • În ultima partidă, 3-1 în deplasare cu Petrolul Ploiești, la Farul au jucat titulari Constantin Grameni (19 ani), Alexi Pitu (20 de ani) și Louis Munteanu (20 de ani), iar pe parcursul meciului au mai evoluat Andrei Borza (16 ani), Dan Sîrbu (19 ani) și Enes Sali (16 ani), ultimul înscriind golul de 3-1.
 
După 11 etape scurse din sezonul 2022/2023 al Superligii, liderul clasamentului este Farul Constanța, care e la egalitate de puncte cu a doua clasată, Rapid București, dar are avantajul golaverajului.
 
Sub bagheta managerului tehnic Gheorghe Hagi, „marinarii“ au acumulat până acum 24 de puncte, având șapte victorii, trei egaluri și o înfrângere, golaveraj 22-10. Forța ofensivă a echipei de pe litoral e cea mai mare din campionat, cu o medie de două goluri pe meci. Și în această stagiune, „Regele“ dă credit tinerilor formați în Academia Hagi, iar, în acest moment, Farul are cea mai mică medie de vârstă din Superligă, 23 de ani și șase luni, ceea ce face ca performanțele echipei să fie cu atât mai însemnate.
 
În ultima partidă, 3-1 în deplasare cu Petrolul Ploiești, la Farul au jucat titulari Constantin Grameni (19 ani), Alexi Pitu (20 de ani) și Louis Munteanu (20 de ani), iar pe parcursul meciului au mai evoluat Andrei Borza (16 ani), Dan Sîrbu (19 ani) și Enes Sali (16 ani), ultimul înscriind golul de 3-1. Totodată, Farul este echipa cu cei mai puţini jucători străini utilizaţi până în prezent în această stagiune, doar trei. Impetuozitatea tinerilor se îmbină foarte bine cu experiența unor jucători precum Ionuț Larie (35 de ani), Gabriel Torje (32 de ani), Denis Alibec (31 de ani), Romario Benzar (30 de ani), Andrei Artean (29 de ani), Mihai Popescu (29 de ani) sau Vlad Morar (29 de ani). Alți doi titulari, Marian Aioani și Tudor Băluță, au numai 22, respectiv 23 de ani.
 
Echipa de pe litoral va susține următorul meci de campionat duminică, 2 octombrie, de la ora 18.30, acasă cu UTA (locul 8, cu 15 puncte). Campionatul este întrerupt până atunci pentru ultimele două partide ale echipei naționale din grupa de UEFA Nations League, cu Finlanda (în deplasare, pe 23 septembrie, ora 21.45, stadionul Olimpic din Helsinki) și cu Bosnia-Herțegovina (acasă, pe 26 septembrie, ora 21.45, stadionul Giulești din București). La cele două confruntări, Farul are doi jucători convocați, atacantul Denis Alibec și mijlocașul Tudor Băluță.
 
Programul complet al etapei a 12-a este:
 
Vineri, 30 septembrie
Ora 21.00 Universitatea Craiova - FC Voluntari
Sâmbătă, 1 octombrie

Ora 19.00 CS Mioveni - FC U Craiova 1948
Ora 21.30 CFR Cluj - Petrolul Ploiești
Duminică, 2 octombrie
Ora 13.00 FC Hermannstadt - Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 18.30 Farul Constanța - UTA Arad
Ora 21.00 FCSB - FC Arges
Luni, 3 octombrie
Ora 18.00 FC Botosani - Universitatea Cluj
Ora 21.00 FC Chindia Târgoviște - FC Rapid 1923.

 
Partidele vor fi transmise în direct de Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Denis Alibec, golgeterul actual al Farului Constanța. „Marinarii“, medie de două goluri pe meci în Superligă (GALERIE FOTO)
 
Farul Constanța
Alexi Pitu pasează, Dina Grameni marchează! Cei doi tineri „marinari“ se înțeleg de minune pe teren
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii