LIVE TEXT. Constanța FC Farul, pe locul trei la Memorialul "Dumitru Antonescu". Steaua, câștigătoare (galerie foto)
LIVE TEXT. Constanța: FC Farul, pe locul trei la Memorialul "Dumitru Antonescu". Steaua, câștigătoare (galerie
15 Dec, 2019 15:47
ZIUA de Constanta
6478
Marime text
Sala Sporturilor din Constanţa găzduieşte astăzi Memorialul „Dumitru Antonescu“, turneu de fotbal rezervat veteranilor, în memoria legendei FC Farul Dumitru Antonescu, de la a cărui trecere în neființă s-au împlinit trei ani pe 25 aprilie 2019.
La turneu participă foşti jucători de la patru echipe: FC Farul, Steaua, Dinamo şi Rapid. Spectacolul e garantat, în condiţiile în care nu vor lipsi nume cunoscute ale fotbalului românesc.
Din lotul Farului fac parte: Cristi Munteanu, Dennis Șerban, Stelian Carabaș, Adrian Senin, Mugurel Cornățeanu, Adrian Pitu, Cristian Șchiopu, Ion Barbu, Marius Axinciuc, Gică Butoiu, Cosmin Pașcovici, Dorel Zaharia, Mihai Stere, Ionuț Florea, Vasile Șicu, Georges Mihai, Tibi Curt, Valentin Dumitrică și Tănăsel Alexe.
Spectatorii beneficiază de intrare liberă.
Legendă a FC Farul, fost internaţional şi fotbalistul cu cele mai multe meciuri, 400, jucate pentru „marinari“ în prima ligă a fotbalului românesc, Dumitru Antonescu s-a stins din viaţă la vârsta de 71 de ani, pe un pat de spital din Bucureşti, unde era internat de ceva vreme, după ce suferise mai multe operaţii, în urma unei boli incurabile.
Programul meciurilor este următorul: Dinamo - Farul, Steaua - Rapid, Rapid - Farul, Dinamo - Steaua, Farul - Steaua, Rapid - Dinamo.
Meciurile au două reprize a cate 10 minute, cu pauza de două minute. Între partide e o pauza de 5 minute.
UPDATE 13:
La final, au fost acordate si trei premii speciale: golgeterul turneului - Bănel Nicoliță (Steaua, 5 goluri); cel mai bun portar - Eugen Nae (Steaua); cel mai bun jucător al turneului - Florin Cernat (Dinamo).
De asemenea, FC Farul Old-boys a acordat cadouri mai multor glorii fariste (Ștefan Petcu, Ilhan Mustafa, Mihai Turcu, George Drogeanu, Dumitru Nistor, Dorel Zamfir, Ioan Ghirca, Constantin Gache, Dumitru Sărăcin), ca și lui Viorel Stoica, fost vicepreședinte al FC Farul.
UPDATE 12:
În ultimul meci, Rapid a învins Dinamo cu 4-1 (Pena, Măldărășanu, Costache, Lung / Onuț).
Clasament final: 1. Steaua - 9p (golaveraj 6-0), 2. Rapid - 3p (4-4), 3. Farul - 3p (2-4), 4. Dinamo - 3p (3-7).
Rezultatele complete: Dinamo - Farul 2-1 (Marica, Pulhac / Carabaș), Steaua - Rapid 2-0 (Nicoliță 2), Rapid - Farul 0-1 (Ad. Pitu), Dinamo - Steaua 0-2 (Nicoliță 2), Farul - Steaua 0-2 (Nicoliță, V. Iacob), Rapid - Dinamo 4-1 (Pena, Măldărășanu, D. Lung, Costache / Onuț).
UPDATE 11:
Egalitate la pauză și în meciul Rapid - Dinamo, 1-1 (Pena / Onuț).
UPDATE 10:
Steaua a câștigat și meciul cu Farul, scor 2-0, în urma golurilor din repriză a doua reușite de Nicoliță și Victoraș Iacob. Grație acestei victorii, Steaua a câștigat Memorialul, indiferent de rezultatul din ultimul meci, Rapid - Dinamo.
UPDATE 9:
S-a încheiat și meciul Steaua - Dinamo, cu victoria steliștilor, scor 2-0 (Nicoliță 2). Bănel a înscris toate golurile formației sale de până acum si dupa doua etape e golgeterul turneului, cu patru reușite. Urmează Farul - Steaua!
UPDATE 8:
Steaua conduce Dinamo cu 1-0 la pauză, gol Bănel Nicoliță.
UPDATE 7:
Farul învinge Rapid cu 1-0, grație golului lui Adrian Pitu din partea secundă. Următorul meci este Steaua - Dinamo!
UPDATE 6:
La pauză, Farul și Rapid se află la egalitate, 0-0. Din lotul constănțean face parte și portarul Valentin Dumitrică.
UPDATE 5:
Două goluri ale lui Bănel Nicoliță în repriza a doua stabilesc scorul final: Steaua - Rapid 2-0. Urmează Farul - Rapid!
UPDATE 4:
La pauză, Steaua - Rapid 0-0.
Cele două loturi:
Steaua: Eugen Nae, George Ogăraru, Petre Marin, Stelian Stancu, Vali Badea, Marian Aliuță, Ciprian Mozacu, Bănel Nicoliță, Florin Lovin, Sorin Paraschiv, Sorin Ghionea, Victoraș Iacob, Gigel Coman.
Rapid: Cătălin Samoilă, Iulian Roșu, Nae Stanciu, Dani Lung, Alin Lădaru, Marius Măldărășanu, Ovidiu Herea, Laurențiu Costache, Daniel Niculae, Marius Pena.
UPDATE 3:
S-a terminat meciul Farul - Dinamo. A câștigat Dinamo cu 2-1 (Marica, Pulhac / Carabaș). Următorul meci este Steaua - Rapid.
Meciul a început.
UPDATE 2:
S-a încheiat prima repriză. Farul - Dinamo 1-1 (Carabaș / Marica).
UPDATE 1:
Turneul a inceput, cu meciul Farul - Dinamo. Cele patru echipe au intrat în sala purtând tricouri cu chipul lui Dumitru Antonescu. Fiul si nepotul regretatului fotbalist au primit un tablou cu legenda Farului din partea FC Farul Old Boys. Înainte de startul meciului, s-a ținut un moment de reculegere în memoria celui ce a fost Dumitru Antonescu. Lovitura de începere a turneului a fost dată de nepotul lui Dumitru Antonescu si de fiul lui Stelian Carabaș, președintele Asociației FC Farul Old Boys.
Din lotul lui Dinamo fac parte: Mihai Moraru, Daniel Florea, Daniel Iftodi, Florin Bratu, Florin Drăgan, Florin Cernat, Silviu Izvoranu, Cristian Pulhac, Bogdan Onuț si Ciprian Marica.
Cei trei arbitri de la memorial sunt Marcel Lică, Claudiu Marcu si Matei Șerban.
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii