LIVE TEXT. Meci la Ovidiu Farul Constanța, victorie cu Sheriff Tiraspol, în prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor (GALERIE FOTO + VIDEO)
LIVE TEXT. Meci la Ovidiu: Farul Constanța, victorie cu Sheriff Tiraspol, în prima manșă a turului întâi


Farul Constanța, campioana României, și Sheriff Tiraspol, campioana Republicii Moldova, s-au duelat miercuri seară, pe arena principală a bazei Academiei Hagi, de la Ovidiu, în prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor.
Meciul s-a încheiat cu victoria Farului, scor 1-0 (0-0), golul fiind marcat de David Kiki, în minutul 56.



.jpg)
La ora 20:23 (2023 - anul cuceririi titlului de către Farul), timp de mai multe minute, pe stadion a fost creată o coregrafie foarte frumoasă.

Tribuna a II-a a fost acoperită de bannere imense, iar spectatorii de la tribuna I au fluturat stegulețe.

Farul (manager tehnic, Gheorghe Hagi): Aioani - Kiki, M. Popescu, Boli, Borza - Artean, Nedelcu, T. Băluță - Mazilu, Rivaldinho, Alibec.
Rezerve: Buzbuchi - Queiros, Vînă, Borgnino, Andronache, Sîrbu, Dumitrache, Bassong, Marins, Sali, N. Popescu.
Sheriff (antrenor, Roberto Bordin): Koval - Zohouri, Tovar, Garananga, Bueno, Apostolakis - Talal, Kyabou, Fernandes - Luvannor, Mbekeli.
Rezerve: Straistari, Pașcenco - Djibo, Badolo, Ngah, Forov, Dijinari, Paiva, Boțan, Ademo.

UPDATE:

Meciul a început.
UPDATE:
Ocazie mare a Farului în minutul 2, dar Mazilu, scăpat singur, nu a reușit să-l învingă pe portarul advers.
UPDATE:
Același Mazilu este în minutul 11 într-o nouă situație periculoasă în careul lui Sheriff, dar portarul reține.
UPDATE:

În minutul 24, Kiki centrează în fața porții, dar nimeni de la Farul nu reușește să introducă mingea în poartă.
UPDATE:
În minutul 44, Talal trage puternic de la distanță, Aioani reține.
UPDATE:
S-a terminat prima repriză, scorul este 0-0.
UPDATE:
A început repriza a doua.

În minutul 51, Mbekeli a tras periculos peste, iar la scurt timp Talal a primit cartonaș galben pentru că a simulat un fault în careu.
UPDATE:

UPDATE:
Primele schimbări la Farul, în minutul 59, au ieșit Băluță și Rivaldinho, au intrat Queiros și Borgnino.
UPDATE:
În minutul 64, face și Sheriff două schimbări, pe teren intră Badolo și Ademo.
UPDATE:
Alte două înlocuiri la Farul, Sali și Sîrbu, în locul lui Mazilu și Borza. Cum a intrat, Sali a și avut o ocazie.
UPDATE:
În minutul 72, Sheriff are o mare ocazie de egalare, Garananga trage peste poartă din apropiere! La oaspeți, s-a mai făcut o schimbare, Paiva în locul lui Mbekeli.
UPDATE:
Aproape de minutul 80, oaspeții au o suită de cornere la poarta lui Aioani.
UPDATE:
În minutul 84, căpitanul Farului, Denis Alibec, îi lasă locul în teren fundașului Gustavo.
UPDATE:
Înlocuire la Sheriff, în minutul 89, a intrat pe teren Djibo.
UPDATE:
În prelungiri, decarul Farului, Borgnino, trimite din lovitură liberă puțin pe lângă poartă.
UPDATE:
Meciul s-a încheiat, Farul a realizat o victorie prețioasă, scor 1-0!
Farul a început perfect aventura europeană și a luat o opțiune importantă pentru calificarea în turul 2 al Champions League. Încurajați de un stadion arhiplin, fariștii au evoluat așa cum își propuseseră, ca în sezonul trecut: cu un presing sus, o circulație foarte bună și rapidă a mingii și cu un Denis Alibec care a făcut cam tot ce a vrut cu defensiva oaspete.
Mazilu a deschis șirul ocaziilor în min.2, când nu a putut înscrie din situație de 1 la 1 cu portarul, iar până la pauză Farul ar fi putut deschide scorul și din alte situații. Tabela a fost deblocată de Kiki în min. 56, după o acțiune personală și până la final, chiar dacă ambele formații ar fi putut înscrie, scorul a rămas 1-0 pentru Farul.
Un rezultat care oferă și mai multă încredere Farului pentru manșa retur, de la 18 iulie, este mesajul de pe site-ul oficial al Farului.
Au jucat:
Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Aioani - Kiki, Boli, M. Popescu, Borza (70 Sîrbu) - Artean, Nedelcu, Băluță (58 Queiros) - Mazilu (70 Sali), Alibec (83 Gustavo), Rivaldinho (58 Borgnino).
Sheriff (antrenor Roberto Bordin): Koval - Zohouri, Tovar, Garananga, Bueno, Apostolakis (89 Djibo) - Talal (64 Badolo), Kyabou (64 Ademo), Fernandes - Luvannor, Mbekeli (72 Paiva).
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Citește și:
Farul Constanța - Sheriff Tiraspol
Hagi - „Suntem în stare să tranșăm această calificare și să trecem noi turul“ (VIDEO)
Tribuna B - Farul, coregrafie specială la meciul Farul Constanța - Sheriff Tiraspol, de diseară
Constanța
Cum arată stadionul „Gheorghe Hagi“, în a treia zi de la startul demolării (GALERIE FOTO + VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!