Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:20 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Locuieşte într-un peisaj de basm, într-un oraş ridicat de veneţieni Un fost fotbalist al Farului s-a transferat la Ajax (galerie foto)

ro

24 Aug, 2013 00:00 6856 Marime text
Fotbalistul constănţean Bogdan Boritz, fost junior al Farului, dar şi jucător la Farul II, FC Năvodari şi FC Viitorul, şi-a găsit echipă în Grecia. Tânărul mijlocaş a semnat un contract cu echipa Ajax Syros, un club care are parteneriat cu celebra formaţie olandeză din Amsterdam, de unde şi denumirea sa. Ajax-ul grecesc este din oraşul Ano Syros, al doilea ca mărime de pe insula Syros. Bogdan este una dintre vedetele formaţiei şi îşi duce viaţa într-un peisaj de vis.

Liber de contract şi cu un joc ce atrage ochiul, rafinatului mijlocaş Bogdan Boritz nu i-a fost greu să-i convingă pe oficialii echipei Ajax Syros că el e omul care le trebuia. Cum a a ajuns însă fotbalistul din Constanţa pe una dintre Insulele Ciclade din Marea Egee, la 144 km sud-est de capitala elenă, Atena? Tatăl prietenei sale, Cristiana Duicu, repară vapoare de peste zece ani în Grecia, iar recent a ajuns şi la Syros, unde s-a interesat de o echipă pentru Bogdan. Jucătorul a venit în vacanţă o săptămână cu prietena sa, iar după aceea a fost testat de Ajax timp de zece zile. Diriguitorii formaţiei au decis să-l păstreze, contractul fiind pe un sezon, cu drept de prelungire. „Echipa joacă în Liga 1 regională. La noi, în România, este undeva între ligile 3 şi 2. E gen campionat între insule. Sunt mulţumit şi de bani. Iau aproape dublu faţă de România. Din ce am înţeles, juniorii clubului au salarii de minimum 300 de euro. Prima întrecere la care vom participa în noul sezon va fi Cupa, la mijlocul lui septembrie, iar pe 4 octombrie începe şi campionatul. Obiectivul nostru e clasarea în primele cinci formaţii. Majoritatea jucătorilor sunt tineri”, a declarat Bogdan. Echipa nu are voie să aibă decât patru străini în lot, iar constănţeanul este al doilea, alături de un albanez (jucător de bandă stângă). Postul de bază al lui Boritz este mijlocaş dreapta, dar a jucat şi mijlocaş central, mijlocaş stânga sau fundaş dreapta. Antrenorul lui Ajax Syros, un grec, îl va folosi acum mijlocaş în spatele vârfului, echipa evoluând în sistemul lui Ajax Amsterdam, 4-3-3. Lui Bogdan i s-a repartizat tricoul cu numărul 10, al omului care leagă jocul. Constănţeanul este de o lună pe insula Syros şi s-a acomodat cu noua sa echipă şi cu modulul tactic pe care-l interpretează Ajax-ul mic. Nici nu i-a fost greu, având în vedere că a jucat patru ani la Viitorul în acest sistem. Printre coechipierii lui Bogdan se numără fotbalişti precum Sab Mourai, Karolos Roussos, Benito Saginetos, Kiriakos  Manou, Akrivos Koumparakis sau Aggelos Nikitidis.

Va fi încadrat şi la un centru de fitness

Chiar dacă clubul este unul relativ mic, are condiţii şi organizare foarte bune şi este structurat după rigorile şi regulile profesioniste ale lui Ajax Amsterdam. „Baza sportivă este foarte frumoasă. Suntem departe de ei din acest punct de vedere. Are trei terenuri de antrenament, cu nocturnă şi tribune. Staff-ul este format din antrenor principal, doi secunzi, preparator fizic, medic, maseur, magaziner. Avem echipament, alimentaţie şi medicamentaţie de nota zece. Stadionul pe care vom susţine meciurile oficiale este gen arena de la Mangalia, dar beneficiază de nocturnă, iar tribunele au o capacitate mai mare. Stricteţea e prezentă inclusiv în ce priveşte numerele de pe tricourile titularilor, care sunt cele clasice, de la 1 la 11, nu se întâlnesc cifre mari. Aşa e politica. Clubul are şi multe formaţii de copii şi juniori”, povesteşte Bogdan. Jucătorii lui Ajax Syros sunt amestecaţi, şi amatori, şi profesionişti. Cei care au şi alte joburi în afara meseriei de fotbalişti lucrează ca distribuitori de pizza, de souvlaki sau sunt angajaţi la centre de fitness. La o astfel de sală doresc oficialii clubului să-l încadreze şi pe Bogdan, care are un masterat la Universitatea Ovidius din Constanţa, la „Performanţă în Sport”, şi este un fan înrăit al modelării fizice a corpului.    

Pe insulă, în familie

Insula pe care a ajuns Bogdan Boritz pare ruptă din rai, e ca un colţişor de Eden. Oraşul Ano Syros a fost clădit de veneţieni la începutul secolului al 13-lea, pe colina San Giorgio, la nord-vest de capitala insulei, Hermoupolis. Din bazilica catolică San Giorgio turiştii pot vedea multe dintre insulele învecinate, precum Tinos, Delos, Mykonos, Paros, Andros sau Naxos. Bogdan locuieşte dintr-o clădire mare, dar nu într-un apartament tip, ci într-o încăpere gen penthouse, cu băcătăria şi baia jos, iar dormitorul la etaj. Un restaurant din zonă îi asigură fotbalistului trei mese pe zi. Pe insulă sunt prezenţi şi fratele lui Bogdan (Dragoş Ciprian), şi tatăl lor, care îl ajută pe tatăl prietenei jucătorului să finalizeze lucrarea din port. „În Ano Syros, distracţia nu e ca la noi. Au câteva terase cu muzică, dar care nu răsună aşa de tare precum în Constanţa. În rest, cafenele şi taverne greceşti tradiţionale. Ca peisaj, insula este superbă. Jos marea, iar sus muntele. Syros este la 30 de minute de celebra insulă Mykonos”, arată Bogdan Boritz.

Vedete de televiziune

Astăzi, mijlocaşul constănţean împlineşte 24 de ani. La acest eveniment fericit nu o va avea însă alături şi pe prietena sa, Cristiana Duicu, o domnişoară frumoasă din Năvodari. „A plecat acasă, începe şcoala, are Bacul anul acesta. Va fi greu cu distanţa, dar ne vom descurca, întrucât ne iubim mult”, a arătat Bogdan. Cei doi alcătuiesc o pereche extrem de reuşită, savurând fiecare secundă pe care o trăiesc împreună. În Grecia, dar şi în Antalya, anterior sejurului elen, au petrecut două vacanţe de vis, pline de iubire, în care s-au convins, o dată în plus, că sunt făcuţi unul pentru celălalt. De curând, au fost invitaţii emisiunii „Bonton” de la Digi 24, în care Bogdan a fost prezentat sub toate faţetele sale: „Ce fac eu într-o zi obişnuită, sală, antrenament, mall-uri etc. Cei de la emisiune au cerut să participe şi Cristiana”.   
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Laur chirchi 24 Aug, 2013 12:05 La multi ani, cu sanatate si mult noroc in cariera ta!!!
  • centrul vechi 24 Aug, 2013 08:42 bravo bogdan.mult succes