LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța Atletul Radu Mușat, prima medalie națională, cu record personal și acuratețe în execuții (GALERIE FOTO + DOCUMENT)
LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța: Atletul Radu Mușat, prima medalie națională, cu record personal și acuratețe
12 Jul, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2696
Marime text
- La competiția din București, tânărul sportiv (legitimat la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța și pregătit de Carmen Botea) a fost foarte aproape de medalia de argint.
Etapa finală a Campionatului Național de atletism Under-16 și probe combinate, competiție desfășurată la București, pe stadionul „Iolanda Balaș Soter“, îi va rămâne mereu în amintire atletului constănțean Radu Mușat, ca întrecerea care i-a adus prima medalie națională din carieră!
Este vorba de medalia de bronz la proba de triplusalt, la care a reușit o performanță de 12,70 m, ceea ce reprezintă record personal. Mai mult, tânărul sportiv (legitimat la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța și pregătit de Carmen Botea) a fost foarte aproape de medalia de argint, distincție de care l-au despărțit numai doi centimetri! Antrenoarea a subliniat reușita lui Radu Mușat.
„După ce, în luna martie a acestui an, la finala Naționalelor de sală U-16, de la Bacău, Radu a realizat 12.00 m la triplusalt (record personal), ocupând locul patru, acum și-a îmbunătățit substanțial performanța și a urcat și pe podium. 70 de centimetri progres pe sezon e ceva deosebit. În plus, sunt foarte bucuroasă că a avut și o evoluție fără greșeli tehnice. Iar realizarea sa și progresul înregistrat sunt cu atât mai prețioase cu cât, în ultima perioadă, antrenamentele au fost pe plan secundar, Radu fiind în focurile examenului de capacitate“, a declarat Carmen Botea.
La competiția din București, un alt sportiv de pe litoral, Călin Akan Radu, de la CSS1 Constanța (antrenoare, Cristina Bujin), a fost aproape de medalie, clasându-se pe locul patru la 100 m (cu 11,61 s - record personal). De asemenea, el a fost al șaselea la 200 m (cu 24,71 s). Aproape de podium s-a situat și Radu Filimon, de la CSS Medgidia (antrenoare, Andreea Georgescu), al cincilea la octathlon, cu 3.502 puncte. Sportivul a realizat următoarele performanțe: la 100 m - 12,94 s (locul 5), la săritura în lungime - 4,91 m (locul 4), la aruncarea greutății - 11,81 m (locul 2), la săritura în înălțime - 1,45 m (locul 5), la 90 m garduri - 16,80 m (locul 5), la aruncarea discului - 28,95 m (locul 3), la aruncarea suliței - 21,10 m (locul 5), la 1.000 m - 3:08.93 (locul 4).
Alexandru Mogoșescu, de la Axiopolis Cernavodă, a fost al șaptelea la triplusalt, cu 11,25 m, iar aceeași poziție a ocupat-o și ștafeta 4X100 m băieți a clubului din Cernavodă, care, în formula Daniel Băcioiu, Cristi Oneancă, Alexandru Mogoșescu și Cristian Huțanu, a parcurs distanța în 50.58 s. Maria Daniela Gima, de la CSS1 Constanța, a terminat pe locul 9 la triplusalt (cu 9,47 m), iar Maria Octavia Ciobanu, tot de la CSS1 Constanța, a fost a zecea la aceeași probă, cu 8,75 m. Daniel Băcioiu a evoluat și la lungime, Toma Petrică Radosovici (Axiopolis Cernavodă) a concurat la 200 m, iar Ana Maria Nedelcu (CSS1 Constanța) a evoluat la 400 m și 800 m.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Facebook (Carmen Botea, Coculeana Oltean)
Citește și:
Atletul constănțean Radu Mușat, aproape de podium la Naționale, cu record personal
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii