Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:11 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucian Marinof debuteaza duminica impotriva Gloriei Bistrita

ro

18 Nov, 2005 00:00 471 Marime text
Fostul tehnician al satelitului Farul II, Lucian Marinof, devenit intre timp antrenorul principal "interimar" al echipei "mari", a sustinut ieri prima sa conferinta de presa in aceasta calitate. Alaturi de Marinof a luat loc, pentru a oferi detalii mai multe si managerul Florentin Chiforeanu. Duminica va avea loc si primul meci oficial al noului "principal", impotriva formatiei Gloria Bistrita, acesta fiind de altfel si primul subiect luat in discutie. Marinof a declarat ca pentru el este un meci deosebit de important. "Eu sunt la debut si este cel mai important meci pentru mine, dar vreau sa transmit aceasta stare si jucatorilor. Filozofia mea este urmatoarea: cel mai important meci este cel care urmeaza - a trecut cel mai important meci, urmeaza cel mai important meci", a afirmat noul antrenor. Chestionat in legatura cu sistemul de joc si cu eventualele probleme de lot, Marinof a raspuns: "Sistemul de joc nu se poate schimba intr-o saptamana, plus ca eu nu cred ca rezultatele slabe din ultima vreme s-au datorat acestui lucru. Lucrurile bune trebuie pastrate, iar eu tocmai asta incerc sa fac. In legatura cu lotul, pot sa va spun ca Lungu nu va evolua, fiind accidentat, pe cei mai vechi ii stiti - Baicu si Usurelu, iar maine, la ultimul antrenament vom sti clar si care este situatia lui Apostol. Pentru meciul de duminica suntem bine pregatiti, am intrat in posesia casetelor cu ultimele doua meciuri ale Gloriei, si am analizat-o. In mare masura, bistritenii vor juca in aceeasi formula din ultimele doua partide, mai putin Negrean, care are patru cartonase galbene, si Muresan, care are unul rosu. In afara de acesti doi jucatori care vor fi inlocuiti de unii noi, mi-am dat seama destul de bine de restul". Marinof a fost intrebat cate etape si-ar dori sa petreaca pe banca Farului, insa raspunsul a fost circumspect: "Eu sunt antrenor principal interimar, dar in acelasi timp sunt si angajat al clubului. Nu ma intereseaza cat o sa stau pe banca, important e sa-mi fac datoria. In momentul in care Consiliul Director va decide numirea unui nou antrenor, eu nu voi avea nimic de obiectat". Tot el a afirmat ca se intelege foarte bine cu noii sai elevi. "Cu jucatorii ma inteleg destul de bine, mai ales ca multi dintre ei, Vlas, Curca, Senin sau Cristocea au fost elevii mei la juniorat. Bineinteles ca nu ii voi putea impaca pe toti, caci la ora meciului va trebui sa am doar unsprezece titulari. Dar ce antrenor poate sa impace toti jucatorii?", a intrebat retoric actualul tehnician. Ultimele intrebari s-au concentrat asupra obiectivelor personale ale lui Marinof, precum si a primirii sale de catre publicul constantean. "Obiectivul meu personal este bineinteles acela de a castiga toate meciurile pe care echipa le va disputa cu mine ca antrenor. In privinta publicului spectator nu imi fac prea multe probleme. Eu sunt constantean si ma cunosc foarte multi oameni, mai ales cei care obisnuiesc sa vina la meciuri. Desigur, este normal ca spectatorii sa fie deocamdata circumspecti asupra acestei numiri ale mele in functia de antrenor principal", a concluzionat Marinof.Numele stadionului va fi schimbat doar daca protestele vor lua amploareFlorentin Chiforeanu a fost intrebat cum s-a ajuns la aceasta numire-surpriza. "Nu pot sa va spun decat ca alegerea a apartinut in totalitate Consiliului Director. Oricum, au fost mai multe propuneri, asa cum era si normal, precum si argumente pro si contra lui Marinof", a declarat managerul. Intrebat daca se vor lua masuri si impotriva jucatorilor pentru rezultatele din ultima vreme, Chiforeanu a raspuns: "Nu consideram ca este vina cuiva pentru aceste rezultate, un meci poate fi pierdut nu neaparat din vina echipei tale, pur si simplu adversarii pot prinde o forma maxima. Nu ne-am gandit pana acum nici un moment sa luam masuri impotriva fotbalistilor, suntem departe de asa ceva. Pot doar sa va spun ca in acest moment dam credit 100% lui Marinof". Ultimele chestiuni dezbatute au fost cea a protestului suporterilor in privinta numelui stadionului, precum si situatia lui Vasile Cristocea. "Daca miscarea suporterilor care cer schimbarea numelui stadionului va capata amploare si vom primi semnale de la mai multi locuitori ai orasului, Consiliul Director va lua in discutie acest aspect. Iar in privinta lui Cristocea va asigur ca noi nu primim oferte in timpul sezonului, iar daca acest lucru se va intampla, va fi in extrasezon. Deocamdata, Cristocea nu va evolua duminica din cauza ca nu este complet refacut fizic, iar pentru meciul cu Otelul Galati, vom mai vedea", a spus Florentin Chiforeanu. Farul va intalni duminica, la Constanta, formatia Gloria Bistrita, intalnirea incepand de la orele 16.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii