Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:21 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lungu este singura absenta din lotul Farului

ro

01 Apr, 2005 00:00 556 Marime text

"Marinarii", decisi sa castige meciul cu FC Arges

Astazi, incepand cu orele 16.15, la Pitesti, se va desfasura prima partida din cadrul etapei a 18-a, in care se vor intalni F.C Arges si Farul Constanta. Cele doua formatii au pozitii diametral opuse in clasament, gazdele fiind pe locul 12 al clasamentului cu 19 puncte, in timp ce "marinarii" au "vaslit" in acest sezon pana pe treapta a patra a ierarhiei. Atat F.C Arges, cat si F.C Farul nu pot alinia cea mai buna echipa pentru aceasta confruntare. Astfel, daca Grigoras nu se poate baza pe serviciile lui Florin Lungu, suspendat, Sorin Cartu nu poate miza pe aportul lui Negoita, accidentat, si probabil nici pe cel al lui Andrei Prepelita, care a evoluat marti seara pentru nationala de tineret a Romaniei. Antrenorul Petre Grigoras este optimist in ceea ce priveste deznodamantul acestei dispute, considerand ca pozitia delicata pe care se afla argesenii in clasament aduce o incarcatura psihica mult mai mare in tabara lor. "Vrem sa continuam sirul rezultatelor bune, care ne-au adus intre primele echipe ale campionatului. Ca si pana acum, vom continua sa muncim cat mai mult pentru ca Farul sa isi pastreze pozitia superioara pe care se afla in acest moment. Nu consider ca trebuie sa imi iau vreo revansa in fata lui Cartu pentru ca m-a invins in tur la Galati. Eu l-am invins de doua ori in Cupa Romaniei, asa ca eu sunt cel in avantaj" a declarat tehnicianul Farului. Un nou rezultat pozitiv al "rechinilor albastri" in aceasta confruntare ar aduce formatia de pe litoral si mai aproape de realizarea celei mai mari performante din istoria de 50 de ani a clubului. In cele 37 de editii in care constantenii au evoluat in primul esalon valoric, singurele performante notabile au fost clasarea pe locul patru la finele sezonului in trei editii de campionat, finala Cupei Balcanice, pierduta in fata Rapidului, precum si prezenta in doua randuri in penultimul act al Cupei Romaniei. Farul a disputat insa peste 250 de partide internationale, fie oficiale, fie amicale. Acestea sunt cateva dintre motivele pentru care Farul trebuie sa rupa in acest sezon embargoul impus de formatiile bucurestene si sa dovedeasca ca "provincia" are si ea un cuvant greu de spus in stabilirea formatiilor participante in cupele europene. Primul pas trebuie facut insa la Pitesti, acolo unde Farul poate repeta evolutiile bune in partidele disputate in deplasare in acest sezon.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii