Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:01 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luptător la Extreme Ronin Fight Constanţa Marius Daniel Buriu, aur şi bronz la Campionatul Mondial Unificat din Italia (galerie foto)

ro

31 Oct, 2017 00:00 6858 Marime text
Luptătorul constănţean Marius Daniel Buriu, de la clubul Extreme Ronin Fight Constanţa (unde este pregătit de Şenol Amamut), a reprezentat România la Campionatul Mondial Unificat de la Marina di Carrara (Italia), în calitate de component al lotului deplasat de Federaţia Română de Freestyle Kickboxing (reprezentată prin preşedintele Adrian Dejanu).
 
Marius Daniel Buriu a avut evoluţii foarte bune (la categoria +57 kg), astfel că a urcat de două ori pe podium, obţinând medalia de aur la K-1 şi bronzul la Kick-Light, secţiune la care au concurat 11 luptători.
 
„Le mulţumesc lui Adrian Dejanu şi staff-ului pentru implicarea în acest mare eveniment şi părinţilor sportivului, pentru ajutorul oferit în carieră lui Marius Daniel, acesta ajungând să urce România pe cel mai înalt loc în lume. Am demonstrat şi vom demonstra în continuare că CS Extreme Ronin Fight va fi tot timpul alături de aceşti copii talentaţi şi minunaţi. Am promis că vom urca pe podium şi ne-am ţinut de cuvânt, aşa cum o facem de fiecare dată. Ne-am bucura nespus dacă am găsi şi sponsori care să-i susţină pe aceşti copii“, a declarat Şenol Amamut.
 
Sursa foto: Facebook

Citeşte şi:

Luptător şi antrenor de kickboxing Şenol Amamut a fost testat pentru a intra în garda personală a lui Ion Iliescu (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii