Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:20 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lupte Ana Maria Pîrvu și Daniel Sandu, din Mangalia, medaliați la Europene. Sportiva - distincții la două competiții (GALERIE FOTO)

ro

11 Jul, 2022 00:00 2278 Marime text
 
 
  • În finala mică a întrecerii de la Roma, Ana Maria Pîrvu a învins-o pe Vestina Daniseviciute, din Lituania, cu 10-2.
 
Campionatul European de lupte Under-20 și întrecerea similară de lupte pe plajă, de la aceeași categorie de vârstă, au adus medalii și pe litoral, la Mangalia.
 
Prima întrecere s-a disputat în capitala Italiei, Roma, iar Ana Maria Pîrvu, dela CS Rapid București, dar originară din Mangalia, acolo unde a fost lansată în performanță de Marian Oancea, la CSS Mangalia, a cucerit medalia de bronz la lupte feminine, categoria 50 kg.  În finala mică, Ana Maria a învins-o pe Vestina Daniseviciute, din Lituania, cu 10-2. La aceeași competiție, un alt sportiv din Mangalia, legitimat la CSS Mangalia, Daniel Sandu, a fost aproape de podium, clasându-se pe poziția a cincea.
 
„Participarea luptelor românești la Campionatul European U20 (Juniori) de la Roma s-a încheiat cu succes! Prestația celor 21 de sportivi care ne-au reprezentat (8 greco-romane, 8 lupte feminine și 5 lupte libere) s-a ridicat la nivelul unei competiții continentale puternice. România a încheiat participarea cu un total de 6 medalii, din care două de argint și patru de bronz, la toate stilurile: lupte greco-romane, lupte feminine si lupte libere. În afara acestor medalii, luptătorii nostri au fost extrem de aproape de podiumul European disputând alte șapte finale pentru bronz, la toate cele trei stiluri. Datorită acestui parcurs, țara noastră a reușit clasarea în primele 10 națiuni, atât la greco-romane, lupte libere, cât și la luptele feminine. Campionatul European de Juniori de la Roma a fost astfel unul dintre cele mai reușite din ultimii ani, iar rezultatele obținute demonstrează că luptele românești rămân într-un trend ascendent, alături de marile puteri europene. Felicitări tuturor medaliaților, sportiviilor participanți, staff-urilor tehnice și tuturor celor care au contribuit la obținerea acestor rezultate pline de speranțe pentru viitorul luptelor românești!“, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Lupte.
 
Ana Maria Pîrvu și Daniel Sandu au participat și la Campionatul European de lupte plajă, din Grecia, și amândoi au urcat pe podium. La categoria 50 kg, sportiva a obținut argintul, iar Daniel - bronzul (la categoria 70 kg). La întrecere a participat și Denis Chirica, de la CSS Mangalia (antrenor la club, Marian Oancea), care a avut și el evoluții bune, situându-se pe locul șase.  
 
S-a disputat și Campionatul Național la lupte pe plajă, CSS Mangalia clasându-se pe locul doi în clasamentul pe cluburi. Au urcat pe podium David Nica - locul 1 (la Under-11), Alexandra Marinescu - locul 1 (la U-13), Denis Chirica - locul 1 (la U-20), Constantin Manea - locul 1 (la seniori), Ana-Maria Cozma - locul 2 (la U-13), Cosmin Arsene - locul 2 (la U-15), Maria Oancea - locul 3, Nicoleta Pahoni - locul 3 (la U-15), Mihaela Carp - locul 3 (la U-15) și Geaner Dulgheru - locul 3 (la U-15).


Tot în Grecia, dar la Beach Wrestling World Series, penultima etapă a Campionatului Mondial de Lupte pe Plajă, Vlad Caraș, sportiv originar din Constanța, s-a clasat pe locul patru la categoria +90 kg.    
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Federația Română de Lupte)      
 
Citește și:

 
Lupte

Alexandra Voiculescu (CS Poseidon Limanu 2 Mai) și Denis Chirică (CSS Mangalia), pe podium la Gimnaziada din Franța (GALERIE FOTO)

Luptătorul Daniel Sandu, de la CSS Mangalia, medaliat la Campionatul European
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii