Madalin Baraulea a fost convocat la lot
Madalin Baraulea a fost convocat la lot
18 Mar, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1137
Marime text
Rugbistul constantean Madalin Baraulea (RC Farul Constanta) impreuna cu Ion Paulica (Universitatea Cluj) au fost chemati de Phillippe Sauton, selectionerul nationalei de rugby a Romaniei, sa completeze lotul de 22 de jucatori pe care il convocase inca de saptamana trecuta pentru confruntarea cu Rusia, ce va avea loc sambata, la Krasnodar. Astfel, pentru intalnirea din cadrul etapei a IV-a, Sauton va avea la dispozitie 24 de jucatori. Baraulea evolueaza in linia a III-a, in timp ce Paulica joaca pe postul de pilier. Selectionerul a dorit sa mareasca numarul de jucatori pentru a nu avea probleme in cazul in care vreunul dintre cei convocati in prima faza ar suferi vreo accidentare in timpul antrenamentelor pe care "stejarii" le vor face in Rusia. Aseara, sau cel tarziu in aceasta dimineata, antrenorul Romaniei urmeaza sa anunte si "cincisprezecele" de start. Partida Rusia - Romania este programata de la ora 13.00. Lotul Romaniei se prezinta astfel: Dragos Dima, Petrisor Toderasc, Marcel Socaciu, Cezar Popescu, Ion Paulica (pilieri), Marius Tincu, Razvan Mavrodin (taloneri), Petre Cristian, Augustin Petrichei, Florin Tatu (linia a II-a), Sorin Socol (capitan), Ovidiu Tonita, Marian Tudori, Costica Mersoiu, Madalin Baraulea (linia a III-a), Lucian Sarbu, Iulian Andrei (mijlocasi la gramada), Danut Dumbrava, Ionut Tofan (mijlocasi la deschidere), Romeo Gontineac, Cristian Sauan (centri), Bogdan Voicu, Ioan Teodorescu (aripi), Vali Maftei (fundas).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii