Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:04 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mădălin Pîrvulescu, victorie în gala Heroes Fight League. Şi-a făcut un frumos cadou pentru ziua de naştere!

ro

18 May, 2021 00:00 5146 Marime text
  • Mădălin Pârvulescu l-a întâlnit la categoria grea pe Cosmin Bucătaru, de care a dispus prin KO.
  • A fost primul meci al constănţeanului după doi ani.
  • În main-event, Ion Pascu a trecut tot prin KO de Maksim Sergeev.
 
Luptătorul constănţean Mădălin Pîrvulescu, de la clubul Sharks Gym (antrenor, Daniel Asaftei), a evoluat cu succes în meciul de MMA (arte marţiale mixte) pe care l-a susţinut, la Bucureşti, în gala Heroes Fight League.
 
Pîrvulescu (26 de ani, 1,80 m, 100 kg) a luptat la categoria grea (+95 kg) contra lui Cosmin Bucătaru (29 de ani, 1,75 m, 100 kg), iar luptătorul de pe litoral s-a impus prin KO în repriza întâi, păstrându-şi invincibilitatea în partidele de MMA. „Acesta a fost primul meu meci după o pauză de doi ani, din pricina unei accidentări, dar şi a pandemiei care a venit. Vreau să mulţumesc în primul rând familiei mele, pentru susţinerea necondiţionată pe care mi-o oferă, mulţumesc antrenorului meu, pentru orele petrecute cu mine în sală, la fel şi colegilor de antrenament pentru ajutprul pe care mi l-au oferit şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care şi-au rupt din timpul lor pentru mesaje de susţinere şi de felicitare”, a declarat Mădălin Pîrvulescu. 
 

Creează campioni pe orice disciplină de arte marţiale 


Prin această victorie, luptătorul constănţean şi-a făcut un frumos cadou pentru ziua sa de naştere, el împlinind 26 de ani la trei zile după meci. „Mădălin a obţinut victoria cu numărul cinci în MMA-ul profesionist, în care e neînvins. Vă mulţumim tuturor celor care aţi fost lângă noi”, a menţionat şi antrenorul Daniel Asaftei. „O nouă victorie pentru Sharks Gym Constanţa! Felicitări, Mădă, şi felicitări antrenorului Daniel Asaftei, cel care creează campioni la clubul nostru pe orice disciplină de arte marţiale”, a punctat Alex Filip, luptător celebru de la Sharks Gym. 
 

„Bombardierul” Ion Pascu a învins „Spaima Ucrainei”


În main-event-ul galei din capitală, s-au înfruntat, la categoria 84 kg, „Bombardierul” Ion Pascu, luptător originar din Constanţa, şi „Spaima Ucrainei”, Maksim Sergeev. Victoria i-a aparţinut lui Pascu, prin KO în runda a treia. 
 
„Cât timp o să lupt în promoţia Heroes Fight League, nu o să mă vedeţi niciodată cu un adversar slab în cuşcă! Ştiţi la ce mă refer. Sergeev e cu 14 ani mai tânăr ca mine (!!!), avea 6 KO-uri în ultimele 7 meciuri şi am văzut de ce. A avut două momente bune, dacă nu aveam experienţă putea să se termine altfel. În runda a treia, l-am citit şi am reuşit acel KO frumos. Vreau să ştiţi că, atâta timp cât urc în cuşcă, veţi vedea meciuri tari. Am o carieră în spate şi mă respect în primul rând pe mine şi mai ales pe voi, fanii care mă urmăriţi şi care vă uitaţi la MMA. Fără meciuri fake sau adversari care cad de la prima lovitură! Vă mulţumesc pentru susţinere şi vă promit că promoţia Heroes va oferi mereu meciuri competitive! Al vostru Bombardier!”, a fost mesajul lui Ion Pascu.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
În secţiunea Galerie Foto găsiţi mai multe imagini de la gală. Sursa foto: Facebook (Heroes Fight League, Amatto Zaharia, Mădălin Pîrvulescu).
 
Citeşte şi:
 
Luptători la Sharks Gym Constanţa
Mădălin Pîrvulescu, aur la Naţionalele de MMA. Ştefan Orza, medalie de bronz



I se spune Bombardierul
Luptătorul constănțean Ion Pascu, victorie în promoția Bellator, la Milano


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii