Mai mulţi juniori de la CSS1 - Athletic Constanţa, selecţionaţi în lotul seniorilor. Un nou debut în Liga Naţională
Mai mulţi juniori de la CSS1 - Athletic Constanţa, selecţionaţi în lotul seniorilor. Un nou debut în Liga
30 Mar, 2021 11:12
ZIUA de Constanta
4212
Marime text
- Ștefan Gribinic a fost unul dintre juniorii pe care staff-ul tehnic al seniorilor a și contat cel mai mult.
Campionatul național U18 de baschet masculin a debutat cu primul turneu chiar la Constanța, acolo unde CSS1-Athletic Constanța a jucat o dublă manșă cu MC Ball Mangalia, impunându-se în ambele meciuri.
Turneul 2 s-a desfășurat la Focșani, unde CSS1-Athletic a disputat trei meciuri în compania celor de la CSM Focșani, Petras Viking Basketball 1 Neamț și CS Agronomia București, cedând primul meci și impunându-se în următoarele două, astfel că CSS1-Athletic Constanța s-a calificat la Turneul Semifinal la Campionatului Național U18 de pe locul 2 în grupă. Elevii lui George Mircioi au încheiat prima parte a sezonului cu un bilanț de 4 victorii și o înfângere.
Ăn aceeași perioadă, s-a desfășurat și Turneul 8 al Ligii Naționale de Baschet Masculin, la Focșani, acolo unde BC Athletic Neptun Constanța s-a deplasat pentru a suține două meciuri cu CSM Miercurea Ciuc și CSM Focșani, turneu la care BC Athletic Neptun Constanța a obținut două victorii din tot atâtea meciuri, victorii pe care seniorii i-au dedicat-o juniorului Octavian Dobre de la CSS1-Athletic Constanța, jucător care a suferit o accidentare gravă, ruptură de ligamente încrucișate, în ultimul meci al turneului de la Constanța.
CSS1-Athletic Constanța a avut o parte dintre juniori selecționați și în lotul seniorilor, după Ștefan Gribinic și Octavian Dobre, făcându-și debutul în Liga Națională de Baschet și Ocan Mustafa.
De altfel, Ștefan Gribinic a fost unul dintre juniorii pe care staff-ul tehnic al seniorilor a și contat cel mai mult. La nici 4 ore de la încheierea meciului și turneului juniorilor, Ștefan Gribinic a rămas la Focșani pentru se alătura seniorilor în Turneul 9 al Ligii Naționale de Baschet Masculin, acolo unde a fost folosit 13 minute pe parchet în victoria cu CSM Miercurea Ciuc și 8 minute în victoria cu CSM Focșani în care BC Athletic Neptun Constanța s-a impus la capătul a două reprize de prelungiri.
Practic, Ștefan Gribinic a susținut patru meciuri în primele două zile, câte două pe zi la distanță de doar câteva ore, și un meci în ultima zi a turneului 9 din Liga Națională la mai puțin de o zi distanță, ultimele două meciuri fiind la nivel de Ligă Națională.
CSS1-Athletic Constanța nu s-a putut baza pe câțiva juniori, care nu au făcut deplasarea la Focșani, Vlad Nica și Ibraim Armand absentând din pricina problemelor medicale.
Antrenorul George Mircioi a abordat deplasarea de la Focșani cu un lot format din: Adrian Mocanu, Rareș Voivozeanu, Ștefan Gribinic, Eduard Costache, Mihai Vancea, Davide Mihai, Radu Popa, Ocan Mustafa, Alex Borcan, Vlad Munteanu, Radu Trentea, Andrei Găbureanu, Radu Ivănescu și Vlad Telehoi.
Citeşte şi:
Victoriile BC Athletic Neptun Constanţa şi CSS1 - Athletic, dedicate juniorului Octavian Dobre
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii