Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:52 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

”Marinarii sunt și vor rămâne la înălțime!” 100 de ani de fotbal constănțean. Fanii, spectacol cu torțe și artificii!

ro

13 Nov, 2020 00:00 5366 Marime text
  • Show de sunet, lumină și culoare la Constanța, cu ocazia centenarului fotbalului. 
 
Acțiunile din rândul suporterilor constănțeni care marchează 100 de ani de fotbal la Constanța continuă. Într-un alt episod special, fanii au pus în scenă un spectacol de sunet, lumină și culoare, cu 100 de torțe și foc de artificii.
 
”Punctul nr. 6 al misiunii "CENTENAR". Am sărbătorit într-un mod special acest eveniment. Marinarii sunt și vor rămâne la înălțime! Stați alături de noi! Continuăm în forță cu noi acțiuni! Înainte Farul!”, se menționează pe pagina de Facebook ”Peluza Marină Farul”, pe care s-au postat și imagini de la această inițiativă. ”Puțini, dar ULTRA'! 100 ani FARUL CONSTANȚA”, a fost un alt mesaj de pe pagină.

”La mulți ani cu victorii nenumărate!”, ”Auguri da Vicenza!!! (Italia)”, ”Forza Faru!”, ”Forța Farul, vrem Victoria cu Rapidul”, ”Ar fi frumos să fim iar in Liga 1”, ”Mereu alături de Farul!”, ”În Constanța, doar Farul contează!”, ”Superb!” sau ”Felicitări, băieți, salutări de la Sibiu!”, a fost apreciat ultimul demers al fanilor de alți susținători fariști.
 

Primul steag “Peluza Marină”, pus pe gard pe 5 octombrie 2019


Fanii au făcut un istoric al Peluzei Marine Farul și au prezentat obiectivele și aspirațiile lor.  

”A trecut mai bine de un an de când am pus bazele unei noi denumiri pentru suflarea Ultras Alb-Albastră, denumire ce ne caracterizează foarte bine din toate punctele de vedere. La inițiativa celor trei grupări ultras, Aria Ultra’, Fervent și Baricada, a luat nastere sus-numita Peluza Marină și iată-ne, la un an de unitate, făcând acțiuni puternice și de exemplu pentru acest oraș și acest club pe care îl iubim!

În tot acest an, am reușit să fim mereu în față pe scena Ultras din România, datorită tuturor celor implicați în acest proiect. Poate la început eram sceptici, însă usor-usor am demonstrat că prin unitate și respect reciproc putem realiza ceva ce orasul nostru nu a avut de mult timp. Am atras, lângă noi, foarte multe persoane care iubesc clubul și vor să cânte necondiționat alături de Peluza Marină, oameni care sprijină acest proiect cu mândrie și devotement.

Primul steag “Peluza Marină”, a fost pus pe gardul peluzei dinspre tabela, la data de 5 Octombrie 2019, la un meci contra celor de la Sportul Snagov.


Pentru toți cei care ne-ați fost alături, avem mii de mulțumiri și gânduri bune, de asemenea vă așteptăm cu forțe proaspete, alături de noi, când ne vom revedea pe stadion. Ne pare rău (cum desigur și vouă vă pare) că acest an a fost compromis, însă toate acțiunile care ne-au fost amânate în acest an, vor fi și mai puternice în anii ce vor veni și vom fi din nou pe stadioane!

Rămâneți alături de Peluza Marină în continuare, încurajați constănțenii să vină lângă noi și să susțină FC FARUL. Vom continua pe aceeași linie indiferent de greutățile pe care le întâmpinăm atât noi, cât și echipa.

Avem nevoie de fiecare constănțean și fiecare farist să ne susțină! Împreună creștem frumos!

Era o cântare de-a noastră: “Suntem împreună, în noua formulă, pe unde mergem……”. Continuarea o știți cu toții.

VINO ÎN PELUZA MARINĂ! NU NE OPRIM AICI!


P.S. Unitatea înseamnă Organizare,
Organizarea înseamnă Respect,
Unde există Respect între membri,
Peluza este din ce în ce mai puternică!”, se arată pe Facebook. 
 
Sursa foto și video: Facebook (Peluza Marină Farul)

 


Citește și:

Campanie umanitară iniţiată de „Peluza Marină Farul“ cu ocazia sărbătorilor de iarnă

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii