Mesajul Simonei Halep la două săptămâni de la încheierea audierilor de la TAS. „Binele și adevărul înving mereu”
Mesajul Simonei Halep la două săptămâni de la încheierea audierilor de la TAS. „Binele și adevărul înving
22 Feb, 2024 14:37
ZIUA de Constanta
1033
Marime text
Tenismena originară din Constanța, Simona Halep a postat pe unul dintre conturile sale de social media un mesaj ce vine în contextul audierilor de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), desfășurate între 7 – 9 februarie 2024.
Fostul număr 1 mondial WTA a spus:
„Coșmarul pe care l-am trăit timp de un și jumătate s-a încheiat. Am avut șansa de a mă apăra la TAS și de arăta că nu m-am dopat. Asta este ce am spus încă din prima zi în care am fost acuzată.
Acum aștept decizia cu capul sus și vă mulțumesc vouă, fanilor, jucătorilor, foștilor jucători, legende ale sportului acesta, sponsorilor și tuturor celorlalți pentru sprijinul uimitor, pentru toate mesajele și videoclipurile transmise mie în această perioadă chinuitoare. Acest sprijin a însemnat totul și mi-a dat putere să lupt în continuare pentru a arăta adevărul.
Vă voi oferi vești legate de cazul meu imediat ce le voi primi. Vă doresc toate cele bune. Binele și adevărul înving mereu”.
Pe 9 februarie TAS a emis un comunicat legat de audieri, în care a anunțat că nu s-a stabilit o dată pentru notificarea deciziei finale.
Amintim că Simona Halep a fost suspendată în octombrie 2022 timp de patru ani din toate competițiile de tenis, după ce Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a găsit-o vinovată pentru dopaj.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, comunicat oficial după încheierea audierilor în cazul Simona Halep
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii