Micii voleibaliști de la CSM Constanța, două victorii din trei meciuri la turneul de la Tulcea (GALERIE FOTO + VIDEO)
Micii voleibaliști de la CSM Constanța, două victorii din trei meciuri la turneul de la Tulcea (GALERIE FOTO
25 Feb, 2024 11:12
ZIUA de Constanta
1669
Marime text
Echipa de minivolei băieți a CSM Constanța a încheiat evoluțiile din seria C a Campionatului Național, cu ocazia turneului desfășurat, timp de două zile, la Tulcea.
A fost al patrulea turneu la care au participat micii voleibaliști în acest sezon (după cele de la Ploiești, Galați și Constanța) și, totodată, cel mai reușit (atât sub aspectul jocului, cât și al rezultatelor), în care au câștigat două dintre cele trei meciuri susținute, întorcându-se acasă cu cinci puncte din nouă posibile!
Surpriza plăcută a turneului
Pregătiți de un staff tehnic format din Viorel Prejbeanu și Răzvan Parpală (din corpul de antrenori făcând parte, până luna trecută, și regretatul Paul Cămui, plecat prematur dintre noi), micii sportivi au fost îndrumați de pe bancă la Tulcea de Răzvan Parpală, iar rezultatele au fost, în ordine: 3-1 cu CSS CS Arcada Galați, 0-3 cu CSS Dream Team Tulcea și 3-2 cu CSM Ploiești.
Cu echipa tulceană lider detașat în clasament (având victorii pe linie, toate categorice), Dream Team fiind calificată la etapa următoare a întrecerii de mai mult timp, cu Arcada Galați (locul doi) și CSM Ploiești (locul trei), aflate la egalitate de puncte și disputându-și în acest ultim turneu poziția secundă (calificantă și ea) și cu CSM Constanța fără șanse de a merge mai departe (la nouă puncte în spatele formațiilor din Galați și Ploiești), întrecerea de la Tulcea a impus echipa de pe litoral drept surpriza plăcută a turneului!
Jocul în creștere de la turneu de la turneu a atins la Tulcea vârful de până acum, CSM Constanța reușind să învingă ambele formații care se bateau la poziția secundă, după o victorie de trei puncte cu Arcada Galați și una de două puncte cu CSM Ploiești.
O serie de patru puncte la rând și 25-23!
La debutul în turneu, CSM Constanța a trecut cu 3-1 de Arcada Galați, echipă pe care o învinsese (cu 3-2) și la turneul de la Ploiești, acolo unde (ca și la Galați) micii voleibaliști constănțeni îl avuseseră pe banca tehnică pe regretatul Paul Cămui. Meciul Constanța - Galați de la Tulcea a evoluat astfel: 25-17, 25-13, 10-25, 25-23.
În ultimul set, cel în care CSM lupta pentru a câștiga partida, iar adversarii pentru a egala la 2 și a rămâne astfel în meci, echipa de la malul mării a condus și la zece puncte (18-8), dar adversarii s-au apropiat periculos (făcând opt puncte consecutiv, până la 18-16), ba chiar au trecut apoi și la conducere (23-21), fiind la două puncte de a câștiga setul! CSM Constanța s-a mobilizat însă, a trecut peste momentul critic și, cu o serie de patru puncte la rând, a făcut 25-23, câștigând setul și meciul!
Debut de succes așadar în turneu, iar, în aceeași zi, echipa de la țărmul mării s-a confruntat, în a doua partidă, cu liderul CSS Dream Team Tulcea, care s-a impus în minimum de seturi, 3-0 (25-6, 25-11, 25-19).
Primul set, câștigat cu 31-29!
Primul meci al celei de-a doua zile a turneului le-a adus de o parte și de alta a fileului pe CSM Constanța și CSM Ploiești, echipe cu bilanț identic în prima zi, victorii cu 3-1 cu Arcada Galați și înfrângeri cu Dream Team Tulcea. A rezultat un meci spectaculos, care i-a revenit formației de pe litoral în cinci seturi, CSM Constanța conducând pe parcursul partidei cu 1-0 și 2-1 la seturi, înainte de a se impune finalmente cu 3-2!
Primul set a fost și cel mai lung, revenindu-i CSM Constanța cu 31-29! Echilibrul a predominat de-a lungul parțialului, niciuna dintre echipe nereușind să se desprindă decisiv până pe final, când CSM Ploiești a avut mai multe mingi de set, la 24-21, dar pe care nu le-a fructificat, CSM Constanța egalând la 24-24! Din acest punct, a început „nebunia“, șansa câștigării setului trecând, rând pe rând, de la o echipă la alta, până când CSM Constanța a pus o diferență de două puncte pe tabelă și a câștigat parțialul. S-a jucat așa: Constanța - Ploiești 24-25, 25-25, 26-25, 26-26, 26-27, 27-27, 28-27, 28-28, 29-28, 29-29, 30-29, 31-29!
De la 18-23 la 25-23!
După 25-17 apoi în setul doi pentru CSM Ploiești, care a egalat astfel la general (1-1), a urmat un nou parțial cu o desfășurare incredibilă! Formația prahoveană a condus și la diferență de opt puncte (18-10, 19-11) și se părea că s-a desprins în câștigătoare pentru 2-1 la seturi, însă CSM Constanța a recuperat spectaculos, iar pe final a fost irezistibilă, făcând șapte puncte la rând și întorcând de la 18-23 la 25-23, ceea ce i-a adus setul!
2-1 așadar pentru CSM Constanța, însă CSM Ploiești nu a cedat și a avut o răbufnire de orgoliu, câștigând setul patru cu 25-11 și ducând meciul la 2-2 și în setul decisiv. Ultimul parțial a oferit o luptă echilibrată până la 9-7 în favoarea CSM Ploiești, moment în care CSM Constanța a reușit o serie de cinci puncte consecutive, ducând scorul la 12-9, diferență care nu a mai putut fi recuperată până la final de prahoveni. CSM Constanța a câștigat setul cu 15-12 și a obținut victoria!
Lotul de jucători al formației de pe litoral pentru turneul de la Tulcea a fost format din Matei Ghimeș (căpitan), Sebastian Zuza, Bogdan Bocai, Răzvan Bocai, Vladimir Anton, Rareș Zamfir, Ciprian Curutchi, Sebastian Ion, Radu Ghiță și Andrei Ilinca.
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Citește și:
UPDATE. Mini-volei
Momente de reculegere în memoria lui Paul Cămui la meciurile turneului de la Constanța (FOTO+VIDEO)
UPDATE 3. CSM Constanța
Micii voleibaliști au participat și la turneul 2 al Campionatului Național (GALERIE FOTO + VIDEO)
UPDATE. Victorie cu CSS CS Arcada Galați!
Micii voleibaliști de la CSM Constanța, debut în competiții. Primul lor turneu, la Ploiești (GALERIE FOTO + VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii