Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:22 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Micul Tyson“, învingător Luptătorii de la Viitorul Fântânele, zece medalii de aur şi una de argint la Cupa Noviodunum

ro

04 Oct, 2017 00:00 6249 Marime text
Gala de kickboxing de la Isaccea (judeţul Tulcea) Cupa Noviodunum le-a adus luptătorilor de la AS Viitorul Fântânele zece medalii de aur şi una de argint, toţi cei 11 sportivi participanţi urcând astfel pe podium.
 
Pe locul întâi s-au clasat Florin Dogaru, Florin Soare, Cătălin Ciortescu, Dănuţ Handrea („Micul Tyson“), Nicuşor Ionică, Dănuţ Mihai Marian, Flori Constantin, Adrian Darna, Memet Leu şi Alex Tocică, în vreme ce Ionuţ Lăuneanu a ocupat poziţia secundă.
 
„După spusele multor antrenori care au văzut meciul, şi Ionuţ trebuia să fie declarat învingător. A câştigat la diferenţă, dar a fost furat pe faţă. Nu înţeleg de ce i-au luat meritul victoriei. La Isaccea, au participat 140 de sportivi, de la 13 cluburi, iar noi am ocupat locul doi în ierarhia pe echipe. Acum ne pregătim pentru Campionatul Naţional, din luna noiembrie. Lumea este foarte uimită de progresul clubului nostru, care, în scurt timp, după cum o arată rezultatele, a ajuns în vârful competiţiilor, printre cei mai buni. Promit că vom munci din greu şi vom scoate sportivi de valoare“, a declarat Radu Medeleanu, care îi pregăteşte pe sportivii de la AS Viitorul Fântânele, alături de preparatorul fizic al clubului.
 
Sursa foto: Facebook (Radu Medeleanu)
 
Citeşte şi:
 
Ploaia le-a dat peste cap planurile Celebrul luptător Andrei Stoica, invitat special la gala de la Fântânele (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii