Mihai Covaliu Simona Halep va fi propusă ca portdrapel al României la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020
Mihai Covaliu: Simona Halep va fi propusă ca portdrapel al României la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020"S-a vorbit şi sigur că Simona Halep este unul dintre sportivii emblematici ai României. Există o procedură care va fi urmată şi de această dată, la fel ca la precedentele ediţii ale Jocurilor Olimpice. Simona Halep va fi propusă ca portdrapel al României la Tokyo, iar Comitetul Executiv al COSR urmează să valideze această propunere", a spus Covaliu, prezent la vernisajul expoziţiei de fotografie a canotorului Sergiu Bejan.
Canotajul ar putea fi disciplina cu cei mai mulţi sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo dacă va reuşi să califice şi echipajele feminine şi masculine de 8+1, susţine Covaliu.
"Emoţii sunt doar legate de perioada care mai e până la concurs, pentru că strategia federaţiei de a aborda Campionatele Mondiale a dat rezultate. Ei nu s-au concentrat atunci pe calificarea la Tokyo a bărcilor de 8+1. Iar eu cred că aceste bărci au valoarea de a se califica la următoarea competiţie. Până acum canotajul are 7 bărci calificate, plus cele 2 de la 8+1, asta înseamnă că va fi sportul cu cei mai mulţi sportivi prezenţi la Tokyo şi implicit cu cele mai multe şanse de a câştiga medalii", a afirmat el.
În acelaşi timp, preşedintele COSR a menţionat că scrima românească va face cinste României la Tokyo, chiar dacă nu va avea sportivi calificaţi la toate cele trei arme.
"E un lucru puţin mai greu de realizat să mergem cu toate armele de la scrimă la Jocurile Olimpice. Asta din cauza faptului că la floretă şi spadă masculin nu suntem la nivelul celorlalte arme. Însă eu spun că vom avea reprezentanţi la Tokyo care vor face cinste Federaţiei Române de Scrimă. Ne bazăm în continuare pe oamenii cu experienţă care au datoria de a-i trage după ei pe cei tineri şi dornici de performanţă", a precizat Mihai Covaliu.
Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp