Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:57 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mort la 20 de ani, fostul atlet Marius-Andrei Albu a fost înmormântat „Ai plecat mult prea repede de lângă noi!“

ro

24 Apr, 2015 00:00 2689 Marime text
Fostul atlet de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ din Constanţa, Marius-Andrei Albu, decedat la numai 20 de ani, a fost înmormântat, ieri, la Mihail Kogălniceanu. Tânărul a ales să-şi pună capăt zilelor prin spânzurare, iar cei apropiaţi lui, foştii colegi şi prieteni regretă enorm această pierdere.
 
Mai mulţi foşti colegi de-ai lui Marius-Andrei Albu de la LPS au fost prezenţi, ieri, la înmormântare, ducând şi o coroană de flori. Afectată profund de această tragedie, fosta antrenoare a tânărului, Niculina Chiricuţă, nu s-a simţit în stare din punct de vedere emoţional să participe la funeralii.

Andrei Szemerjai - „Numai în pielea părinţilor să nu fii“

„Pentru familie şi pentru cei care l-au cunoscut şi antrenat, este un lucru mai mult decât dureros. Indiferent ce probleme ar fi fost, nu trebuia ca un băiat frumos şi sănătos ca el să-şi ia viaţa. Orice se poate îndrepta pe lumea asta. Sub nicio formă nu trebuie să se recurgă la asemenea gesturi. Cei apropiaţi lui vor rămâne marcaţi mult timp. În firea lucrurilor stă ca părinţii să fie duşi la groapă, spre cele veşnice, de copii, şi nu invers. Vorbele sunt de prisos însă. Numai în pielea părinţilor lui Andrei să nu fii. Eu nu pot decât să-mi manifest durerea şi starea de perplexitate. Se presupune că un sportiv sau un fost sportiv e un caracter tare, ce trece peste greutăţile vieţii, însă nu poţi şti ce se ascunde în fiecare suflet. Viaţa ne rezervă mereu surprize, atât bucurii, cât şi nenorociri. Dumnezeu să-l ierte şi sincere condoleanţe familiei îndoliate!“, a declarat Andrei Szemerjai, directorul LPS.

„De ce? Nu pot să cred!“

Foştii colegi de clasă şi de la atletism şi prietenii lui Andrei au continuat să posteze mesaje pe Facebook, exprimându-şi consternarea pentru dispariţia dintre cei vii a fostului atlet, la o vârstă atât de frumoasă. „Să-i fie ţărâna uşoară fratelui nostru din liceu! Condoleanţe familiei!“, „Nu pot să cred că a putut face aşa ceva!“, „Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aibă grijă de sufletul lui!“, „De ce? Nu pot să cred!“, „Să te odihneşti în pace, Andi!“, „A mai plecat un înger de lângă noi!“, „Frăţioare, ai plecat de lângă noi mult prea repede. Sper ca unde eşti acum să fii tare şi să ai grijă de noi de acolo de sus. Odihneşte-te în pace, frate! Nu te vom uita niciodată!“, „Ce pot să zic... Ambiţia, caracterul, răutatea aia de sportiv puternic... Râdeam cu tine până îmi dădeau lacrimile, ştiai ce e aia caterincă. Cândva, chiar îmi dădeai sfaturi şi eu le-am ascultat. Chiar îmi pare rău pentru că ai ales să pleci, nu te voi uita niciodată! Dumnezeu să te ierte şi să aibă grijă de tine, frate!“, „Păcat, mare păcat că a ales drumul acesta“, „Prea tânăr să plece atât de repede de lângă prietenii lui“, au fost câteva dintre mesaje. Din câte se pare, Marius-Andrei Albu a lăsat două bilete de adio, unul familiei şi unul prietenei sale.

„Păcat că oamenii buni sunt adesea cei mai sensibili”

Marius-Andrei Albu a fost regretat şi pe site-ul ziarului nostru. „Păcat! Un băiat mult prea vesel, prea bun, un suflet prea frumos pentru un asemenea drum. Dumnezeu să-l ierte!”, „Of, ştiţi cum era Andi? Modest, respectuos, inteligent, frumos şi foarte cuminte şi bun. RIP!”, „Prea trist” şi „Păcat că oamenii buni sunt adesea cei mai sensibili”, au postat cei care l-au cunoscut.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii