Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:34 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Multumiti de rezultat

ro

03 Apr, 2005 00:00 897 Marime text
Remiza inregistrata sambata la Cluj, cu o zi inainte de Pasti, in meciul CFR - Farul a fost de natura sa multumeasca ambele "combatante", care si-au consolidat astfel pozitiile in clasament. Conducerea clubului ardelean a luat chiar decizia de a-si premia jucatorii cu cate 30 de milioane de lei desi acestia nu au reusit sa obtina victoria. Acest lucru demonstreaza faptul ca fotbalistii clujeni s-au temut foarte tare de Farul si privesc aceasta remiza pe teren propriu, drept un important succes. Patronul clujean Arpad Paszkany a urmarit meciul de pe banca de rezerve a echipei sale, pentru a se elibera de tensiunea pe care a declarat ca o simte de obicei in tribuna. "Cred ca prezenta mea pe banca i-a impulsionat totusi pe jucatori, pentru ca au evoluat mai bine decat de obicei". Pentru a-si putea justifica prezenta la marginea terenului, Paszkany si directorul sportiv Alexandru Matei s-au trecut pe foaia de joc delegat, respectiv masor. De partea cealalta, presedintele Consiliului de Administratie al Farului, Gheorghe Bosanceanu s-a declarat de asemenea multumit de egalul inregistrat sambata. "Am venit la Cluj sa castigam, dar sunt multumit si cu aceasta remiza". Antrenorul "rechinilor", Petre Grigoras a afirmat de asemenea ca egalul este un scor just si ca ambele formatii au reusit sa faca un meci frumos.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii