Nationala de handbal a produs surpriza Csepreghi a stralucit in Rusia
Nationala de handbal a produs surpriza: Csepreghi a stralucit in RusiaDeşi după eşecul de la Sala Polivalentă nimeni nu se mai aştepta ca naţionala masculină de handbal să întoarcă rezultatul, elevii lui Vasile Stângă au realizat marea surpriză a preliminariilor Campionatului Mondial şi s-au calificat, pentru a doua oară consecutiv, la turneul final din Suedia.
Tricolorii, printre care s-au aflat şi cinci jucători de la campioana HCM Constanţa (Popescu, Sadoveac, Sabou, Csepreghi şi Mureşan), au învins selecţionata Rusiei, la Chekhov, scor 37-32. Ruşii se impuseseră în partida tur la patru goluri diferenţă (32-28), iar returul părea o simplă formalitate pentru trupa lui Maximov. Echipa pregătită de Vasile Stângă nu s-a resemnat şi a reuşit unul dintre cele mai bune jocuri din ultima perioadă. Românii au început în forţă partida de la Chekhov şi cu o defensivă mult mai solidă decât cea din tur, s-au desprins la două goluri pe tabelă, scor 4-2, după 9 minute. Ruşii revin însă şi preiau conducerea la mijlocul primului mitan, scor 7-6, moment în care totul părea încheiat pentru naţionala noastră. Boala noastră de a depune armele când suntem conduşi nu a mai apărut la acest joc, pentru că tricolorii au continuat să marcheze gol după gol, distanţându-se pentru prima dată la patru goluri (12-8, minutul 22). Deşi apărarea Rusiei devenea din ce în ce mai agresivă spre finalul primei jumătăţi a partidei, jucătorul HCM-ului Alexandru Csepreghi intra la rampă. Astfel, Csepreghi a reuşit, alături de Şania, să străpungă zidul făcut de masivii jucători ruşi, iar avantajul României s-a mărit la şase lungimi, scor 15-9. Pe final însă, gazdele mai recuperează din handicap şi formaţia noastră intră la pauză cu un avantaj de trei goluri, scor 16-13. Spre deosebire de prima parte, repriza secundă este mult mai echilibrată, formaţia noastră păstrându-şi avantajul de 3-4 goluri până spre finalul întâlnirii. Însă, cu cinci minute înainte de final, avantajul băieţilor noştri era de doar două goluri, însă golurile lui Csepreghi, Şania şi Ghionea au adus liniştea în tabăra noastră, România reuşind să producă surpriza şi a lăsat acasă Rusia, naţională care nu ratase până acum niciun turneu final de Campionat Mondial. Cei mai buni marcatori ai României au fost Csepreghi, cu 8 goluri, Şania (7), Novanc (5), Jurcă (4), Ghionea (4), Florea (4), Stamate (2), Fenici (2), Sabou (1). Este a doua calificare consecutivă a României la un turneu final la Campionatului Mondial, după cea din 2009, venită după 14 ani de pauză. La CM din 2011 vor participa 24 de echipe, dintre care campioana mondială Franţa, naţiunea gazdă Suedia, primele clasate la CE din 2010 - Polonia, Islanda şi Croaţia, sunt reprezentantele Europei deja calificate la turneul final.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp