Naţionalele de atletism Cristi Boboc l-a învins pe Marian Oprea şi a luat aurul la triplusalt. Cristina Bujin, vicecampioană (galerie foto)
Naţionalele de atletism: Cristi Boboc l-a învins pe Marian Oprea şi a luat aurul la triplusalt. Cristina Bujin,
08 Feb, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
4737
Marime text
Prima zi a Campionatului Naţional de sală la atletism pentru seniori şi tineret, de la Bucureşti, le-a adus medalii şi reprezentanţilor Constanţei.
În proba masculină de triplusalt, Cristi Nicuşor Boboc (CS Farul; antrenor Daniel Cojocaru) a câştigat medalia de aur la seniori, cu 16,13 m, învingându-l pe titratul Marian Oprea (CSM Bucureşti), vicecampion olimpic al probei în 2004, la Atena, când a sărit 17,55 m.
Acum, cea mai bună săritură a sa a măsurat 15,81 m. Între Cristi Boboc şi Marian Oprea e o diferenţă de 12 ani în favoarea celui de-al doilea, care e născut în 1982. În aceeaşi probă, pe locurile patru şi cinci la seniori s-au clasat alţi doi constănţeni, Florin Alexandru Vişan (născut în 1999, CS Farul; antrenoare, Carmen Botea), cu 15,79 m, respectiv Răzvan Grecu (1999, CS Farul; antrenor, Daniel Cojocaru), cu 15,75 m. Cei doi au urcat pe podium însă la tineret, Vişan obţinând argintul, iar Grecu - bronzul. Al şaselea la seniori a fost Leonard Ogrezeanu (2000, LPS „Nicolae Rotaru“; antrenoare, Carmen Botea), cu 13,56 m, iar al şaptelea Stere Şiangă (2001, CS Farul - LPS; antrenoare, Eveline Lisenco), cu 13,11 m.
În proba feminină de triplusalt, Cristina Bujin (CS Farul - CSA Steaua; antrenor, Daniel Cojocaru) a devenit vicecampioană a României la senioare, cu 13,54 m. În ierarhia senioarelor, de la Constanţa s-au clasat şi Andreea Lefcenco (1995, CS Farul; antrenor, Alin Larion) - locul 4, cu 13,18 m, şi Ioana Manoliu (1999, CS Farul; antrenoare, Carmen Botea) - locul 8, cu 12,17 m.
Sursa foto: Facebook

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii