Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:40 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nemulţumirile antrenorului SSC Farul Petre Grigoraş - „Timpul trece şi nu s-a rezolvat nimic. Nu se vede nicio rază de soare“

ro

20 Oct, 2017 00:00 4189 Marime text
Echipa de fotbal de Liga a 3-a SSC Farul Constanţa (locul patru în seria secundă, cu 19 puncte) joacă sâmbătă, de la ora 15.00, în deplasare cu Metalul Buzău, formaţia de pe locul doi (cu 20 de puncte), în etapa a noua a campionatului.
 
Antrenorul principal al echipei constănţene, Petre Grigoraş, a subliniat dificultatea întâlnirii, contra unui adversar neînvins până acum şi care susţine partidele de acasă pe un teren cu suprafaţă de joc artificială.
 
„Jucăm pe un teren sintetic, care nu ne convine, iar în precedenta ocazie când am evoluat pe o astfel de suprafaţă, cu Progresul 1944 Spartac, a fost un eşec total pentru noi (n.r. SSC Farul a pierdut cu 0-7). Să sperăm însă că nu se va mai întâmpla niciodată aşa ceva, am luat acel meci ca pe un accident. Am încercat să ne luăm unele măsuri de precauţie pentru un asemenea teren la antrenament. Metalul Buzău e un adversar greu, neînvins până acum şi vrea să promoveze şi el, alături de alte trei - patru echipe, printre care şi noi. Cred că e cel mai important joc al nostru din acest sezon, ţinând cont ce s-a întâmplat până acum şi ce va urma. Sper că le-am transmis foarte bine şi jucătorilor acest lucru. Aş vrea să fi înţeles mesajul meu şi consecinţele unui anumit rezultat din acest meci“, a precizat Petre Grigoraş.

Simte că vor câştiga 

La egalitate de puncte cu Axiopolis Cernavodă, SSC Farul în faţă are două formaţii cu punctaj mai bun, liderul Progresul 1944 Spartac (cu 22 de puncte) şi Metalul Buzău. „Un eventual eşec al nostru, sâmbătă, Doamne fereşte, coroborat cu victorii ale lor le-ar duce la patru, respectiv şase puncte în faţa noastră, ceea ce nu ar fi bine deloc pentru noi. Aceasta e însă partea urâtă a ecuaţiei, dar cea frumoasă e că simt că vom câştiga. Am încredere în echipă şi că vom merge până la final numai cu victorii, aşa cum ne-am dorit. Băieţii s-au pregătit foarte bine şi am repetat pentru meciul de sâmbătă pe un teren sintetic la Mihail Kogălniceanu. Sunt convins că echipa va face tot posibilul să depăşim momentul“, a spus Grigoraş, care are la dispoziţie şi ultimul transferat, atacantul Adrian Pătulea. „E în regulă cu actele şi poate fi o soluţie pentru acest meci“, a precizat Grigoraş.

„Ne-am trezit cu el aici“ 

Principalul SSC Farul a ţinut să clarifice subiectul „Onyeka“, fotbalistul nigerian de care echipa s-a despărţit pe cale amiabilă, plătindu-i o sumă. „Aş vrea să clarific eu situaţia, cu toate că ar fi trebuit să o facă altcineva, din conducere. Pe Onyeka l-am cunoscut când am fost antrenor la Tg. Jiu. Ne-am trezit cu el aici fără să-l cheme nimeni. Mi-a zis cineva după un antrenament că mă aşteaptă un jucător de culoare. Nu ştiam de cine e vorba, nu ştiam ce se întâmplă, nu am fost anunţat de nimeni. A venit extrem de umil şi, din milă şi ţinând cont de faptul că îl ştiam ca jucător şi mi-a plăcut ca fotbalist (când l-am avut la Pandurii, chiar dacă nu a putut juca prea mult, că aveam un alt nivel acolo şi alţi jucători, de echipă naţională), i-am dat posibilitatea să evolueze la SSC Farul. S-a rugat de mine să-l primesc şi l-am primit. Am vorbit şi cu conducerea şi au fost de acord şi ei. La început, am fost încântat pentru modul cum s-a prezentat. I-am pregătit şi o anumită dietă, că îi plăcea foarte mult orezul, şi am făcut şi acest lucru, să-i facem separat mâncare. Cred că din punctul nostru de vedere am făcut tot posibilul să se simtă bine la SSC Farul“, a arătat Petre Grigoraş.

„A ascuns o accidentare“

Antrenorul constănţean a spus cum s-a ajuns la rezilierea contractului. „Din păcate, evoluţia lui Onyeka n-a fost una dintre cele mai bune, totul culminând cu cele întâmplate la jocul cu Victoria Traian, când a ascuns o accidentare şi, după ce l-am introdus în teren pe parcursul jocului, a trebuit să-l schimb după câteva minute. Apoi s-a decis rezilierea contractului. El a fost extrem de nemulţumit. A spus că s-a accidentat la meci. Ar fi trebuit să-l dăm în judecată pentru ameninţări. Eu personal nu i-aş fi dat niciun ban. Atâta timp cât cei care joacă nu au luat niciun salariu, de ce să-l plătesc întâi pe un jucător cu care de comun acord am ajuns la rezilierea contractului? După ce s-a reziliat contractul, nu eram obligaţi, dar l-am ţinut în continuare în club două săptămâni, cazare, trei mese pe zi, a avut la dispoziţie teren şi antrenor. Din milă pentru un jucător străin care vine într-o ţară străină. Iar el s-a comportat foarte urât. Cu ameninţări de genul să nu iasă echipa pe teren la antrenament până nu-i dăm banii“, a punctat Petre Grigoraş.

„Să nu creadă cineva că e totul în regulă aici“

Principalul SSC Farul regretă că a acceptat transferul lui Onyeka la echipă. „A fost cea mai proastă alegere a mea că l-am primit aici şi cea mai proastă decizie a conducătorilor să-i satisfacă doleanţele, atâta timp cât cei care joacă şi se luptă să ţinem sus echipa nu au primit niciun salariu şi mai e o lună şi se încheie turul de campionat. Mai sunt cinci jocuri. În aceste condiţii, ne dăm noi peste cap să rezolvăm probleme lui Onyeka. De ce? S-a reziliat un contract, ai dreptul să te duci la Federaţie, la comisii, să te judeci, din moment ce ai semnat rezilierea. N-aş fi făcut niciodată aşa. Onyeka n-ar fi primit un dolar până nu ar fi primit şi ceilalţi. S-a creat un precedent. Ne-am făcut un mare deserviciu. Mai avem o lună din campionat, avem meciuri foarte importante, suntem acolo, dar nu se vede nicio rază de soare. Vom vedea ce va fi. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, sunt convins că jucătorii vor face tot posibilul şi sâmbătă. Am mai spus că la Farul Constanţa nu curge lapte şi miere. Să nu creadă cineva din oraş sau din altă parte că totul este în regulă aici“, a mai spus Grigoraş.

„Ne lăudăm că le dăm o masă?“

Antrenorul SSC Farul spune că salariile jucătorilor sunt decente şi că achitarea doar a câtorva prime de joc e foarte puţin. „Au fost unele eforturi făcute de unii oameni de fotbal, mici sponsori şi suporteri, care au ajutat ca echipa să funcţioneze. În trei luni s-au plătit câteva prime de joc, ceea ce înseamnă foarte puţin. Dacă te duci la un centru comercial câştigi de cinci ori mai bine faţă de un fotbalist de la Farul Constanţa. Ştiu că se punea problema că sunt salarii foarte mari. Sunt însă decente pentru nişte sportivi, şi neplătite, în plus. Ne lăudăm că le dăm o masă? Păi ce vreţi să facem, când aducem jucători din afara Constanţei, ce să facă, să cerşească sau să le dăm trei mese pe zi? E un subiect care mă roade şi mă doare şi văd că trece timpul şi nu s-a rezolvat nimic. Am făcut un cantonament, la care mi-am asumat o anumită responsabilitate, am făcut rost de nişte mingi, că nu aveam, şi nu le-am plătit nici acum. Şi vă daţi seama că sunt sunat. Sper totuşi să se rezolve. În schimb, am făcut rost de bani ca să-i dăm lui Onyeka, cel care ar fi trebuit penalizat pentru modul în care s-a comportat“, a declarat Petre Grigoraş.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii