Niculae Roşu „CS SLEN '90 Cernavodă este câştigătoarea titlului la Speranţe"
Niculae Roşu: „CS SLEN '90 Cernavodă este câştigătoarea titlului la Speranţe"Clubul Sportiv „Sindicatul Liber Energetica Nucleară '90" a câştigat Campionatul Naţional de Speranţe (fete), desfăşurat în perioada 11-15 mai 2011, la Blaj.
Precizarea a fost făcută de către preşedintele clubului, Niculae Roşu, alături de Gheorghe Iordache, antrenorul echipei, ca urmare a unui material publicat într-o ediţie de săptămâna trecută, în care, din declaraţiile directorului Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, Elena Frâncu, reieşea că reprezentantele Clubului Sportiv Asociaţia Axiopolis Sport Cernavodă ar fi câştigat titlul naţional la volei - Speranţe.
„În anul 1994, Sindicatul Liber Energetica Nucleară '90 de la CNE Cernavodă a înfiinţat un club sportiv care avea o secţie de volei (fete), o secţie de baschet (băieţi), o secţie de culturism şi o secţie de iniţiere nataţie, în colaborare cu Clubul Elevilor Constanţa. Clubul şi Sindicatul SLEN '90 au fost, de altfel, pentru o lungă perioadă de timp, susţinători activi ai sportivilor de performanţă de la Clubul Elevilor (...)", se arată într-o adresă a Clubului Sportiv SLEN '90. În anul 2003, în baza noii legislaţii în domeniu, s-a înfiinţat Clubul Sportiv SLEN '90, constituit în special pentru a putea asigura continuitatea secţiei de volei fete (mini-volei, speranţe şi cadete), mai precizează reprezentanţii clubului. „Din punct de vedere financiar, activitatea este susţinută, în principal, de către Sindicatul SLEN '90 şi din sponsorizări de la societăţile comerciale de pe Platforma CNE Cernavodă - cel mai important şi constant sponsor fiind SC Elcomex SA. Activitatea de pregătire a fetelor se desfăşoară sub îndrumarea celor doi antrenori, Lenuţa şi Gheorghe Iordache, în sala de sport a Liceului Nicolae Titulescu din Medgidia, în baza unei excelente colaborări cu conducerea liceului. De altfel, majoritatea sportivelor provin de la acest liceu", a mai precizat Niculae Roşu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp