Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:17 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Norocul nu poate ţine la infinit“ După calificarea în finala Cupei, FC Viitorul vrea să producă surpriza la Cluj, în meciul cu liderul CFR

ro

27 Apr, 2019 00:00 1838 Marime text
FC Viitorul a realizat o nouă performanţă în fotbalul românesc, atingând în premieră finala în Cupa României. În semifinală, echipa lui Gică Hagi a trecut de CSU Craiova, deţinătoarea trofeului, cu o dublă victorie: 2-1 în deplasare, 2-0 la Ovidiu. „Regele“ este fericit pentru evoluţiile elevilor săi.
 
„Îmi felicit jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o şi pentru joc, împotriva unui rival foarte bun, care, dacă-l laşi, ştie să joace fotbal. S-a văzut că, atunci când n-am mai făcut presiunea cum trebuie, ne-au pus în dificultate. Am arătat însă că şi eu sunt inspirat în alegeri, că suntem foarte talentaţi şi că ne-am consolidat. Am avut şi portar, Cojocaru influenţând foarte mult jocul. În momentul care trebuia am ajuns în formă bună. Creştem şi devenim periculoşi. Mă bucur că am ajuns în finală, suntem fericiţi de această nouă mică performanţă, dar n-am câştigat încă nimic. Până la finală, mai avem campionatul. Pregătim acum meciul cu CFR Cluj“, a declarat Hagi.
 

Dan Petrescu ştie unde să lovească

 
Confruntarea CFR Cluj - FC Viitorul, din etapa a şaptea a turneului play-off al Ligii 1, se joacă în a doua zi de Paști, luni, 29 aprilie, de la ora 21.00. În clasament, CFR e lider, cu 41 de puncte, iar echipa de pe litoral ocupă poziţia a patra, cu 30 de puncte. Hagi speră ca echipa sa să producă surpriza în Gruia. „Îmi pare rău că nu am bătut CFR Cluj în cele două meciuri de acasă, deşi am jucat foarte bine. Dacă repetăm acele prestaţii, sunt sigur că vom câştiga luni la Cluj. Norocul CFR-ului nu poate ţine la infinit. Să dăm noi pe lângă poartă, iar ei să aibă un şut şi să marcheze. Nu cred! Aşa cum ne-au bătut în ultima etapă, o centrare de la 30 m şi un gol. Îl ştiu pe Dan Petrescu că e foarte bun, ştie tactică multă şi nu doarme. E pragmatic, ne analizează foarte bine, ştie unde să ne lovească. Dar sper să fac o tactică bună şi să produc surpriza“, a punctat Gică Hagi.
 

„Carlo Casap a făcut un meci extraordinar“

 
Managerul tehnic al FC Viitorul a subliniat din nou calităţile deosebite ale jucătorilor săi. „Ianis creşte, are o echipă care îl ajută. Şi ceilalţi din jurul său sunt foarte buni. Cred că avem cea mai bună linie de mijloc din România, cu jucători foarte valoroşi, tehnici, pasatori şi care alergă mult. Carlo Casap a făcut un meci extraordinar cu CSU Craiova. Mă bucur enorm pentru el, e cu noi de la 14 ani. E un super-jucător, unul dintre cei mai buni stângaci din ţară. În fiecare an a avut câte o problemă medicală, dar acum e bine, a avut puterea să revină. La Viitorul, se vede o muncă bine făcută. Avem curaj, ieşim la joc şi încercăm să ne impunem. Câteodată o facem, câteodată nu, dar e important că vin rezultatele. Ne place să muncim. Nimic nu e întâmplător. Antrenăm ce jucăm şi jucăm cum ne antrenăm. Acesta e moto-ul meu. Mi-a ieşit rotaţia jucătorilor de la ultimele partide“, a menţionat Gică Hagi.
 
Citeşte şi:
 
Imagini de la eveniment FC Viitorul, în premieră în finala Cupei României! Dublă victorie cu CSU Craiova. Succesul de la Ovidiu, adus de golurile lui Ianis Hagi (galerie foto+video)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii