Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:39 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noul preşedinte al clubului, prezentat oficial ieri Marcel Lică - „Locul Farului este în Liga I"

ro

21 Jun, 2011 02:47 1516 Marime text
fcfarul.jpgObiectivul formaţiei constănţene pentru sezonul viitor este promovarea în primul eşalon

Marcel Lică a fost prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la sediul clubului, drept noul preşedinte al FC Farul, acesta înlocuindu-l în această funcţie pe Marian Diaconescu, care va rămâne în continuare alături de club în calitate de sponsor.

„Sunt un preşedinte care demisionează fericit pentru că am adus în locul meu un om în care am mare încredere că va face mult mai multe lucruri bune pentru Farul decât mine. Sunt convins că Marcel Lică este preşedintele care i se potriveşte cel mai bine Farului în acest moment", a declarat Diaconescu. La rândul său, noul preşedinte al clubului constănţean a declarat că obiectivul fixat pentru sezonul viitor este promovarea în primul eşalon.

„Nu am emoţii, ci mă încearcă o stare care îmi dă forţă de muncă şi putere. Locul Farului e în Liga 1, unde să se bată de la egal la egal cu marile forţe ale fotbalului românesc. Am venit la Farul doar pentru promovarea imediată. Sper să reînnodăm vechile performanţe. Vom acorda un mult mai mare interes centrului de juniori ai clubului pentru că este un mijloc de a face performanţă, pentru a câştiga bani pentru club, dar şi pentru a ne respecta jucătorii din propria pepinieră", a spus noul preşedinte al clubului, care doreşte ca în această perioadă să reuşească să-i aducă lângă el la club şi pe foştii săi colaboratori de pe vremea când a mai ocupat această funcţie, dar şi pe fostul finanţator al Farului, Gheorghe Bosânceanu: „Dacă reuşim să-i aducem lângă noi şi pe vechii piloni de bază ai clubului, va promit că vom face lucruri frumoase aici". Noul preşedinte al clubului de pe litoral a mai anunţat că lotul de jucători va fi conturat în proporţie de 75% până la data de 4 iulie, când se preconizează reunirea echipei. De asemenea, doi dintre viitorii componenţi ai lotului Farului vor proveni de la echipa de juniori a Metalului, club cu care Marcel Lică speră că va colabora pe viitor.

Contract cu Congaz

În cadrul conferinţei de presă de ieri s-a oficializat şi semnarea contractului de publicitate dintre clubul constănţean şi compania Congaz. „Din acest an, vom susţine din nou FC Farul, echipa reprezentativă a judeţului Constanţa. În sezonul de faţă, suntem puţin nepregătiţi cu sumele, dar la anul sperăm să venim cu o contribuţie pe măsura ligii în care va evolua echipa. Şi pentru noi acest lucru este un nou început. Obiectivul e promovarea imediată. Dacă va promova, Farul va juca în sezonul următor cu Congaz pe piept", a declarat directorul general al Congaz, Augustin Oprea. Actul de colaborare cu Congaz este al doilea contract de publicitate semnat de conducere în această perioadă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii