„Nu mă aşteptam la aşa ceva“ Dezamăgire mare la SSC Farul, după eşecul sever cu Petrolul Ploieşti (galerie foto)
„Nu mă aşteptam la aşa ceva“: Dezamăgire mare la SSC Farul, după eşecul sever cu Petrolul Ploieşti
06 May, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
3914
Marime text
SSC Farul Constanţa a pierdut cu 0-3 meciul cu Petrolul Ploieşti, de la Constanţa, din etapa a 33-a a Ligii a 2-a, „marinarii“ ratând şansa de a realiza a treia victorie la rând, care le-ar fi adus mai multă linişte în ce priveşte evitarea retrogradării.
Echipa de pe litoral a jucat slab, oaspeţii conducând cu 2-0 încă din minutul 9! În urma acestui eşec, SSC Farul a rămas cu 39 de puncte şi a căzut de pe locul 11 pe 14 în clasament, la patru puncte distanţă de ultima poziţie (a 16-a) care duce în Liga a 3-a. „Altă dată ne-am bucurat, acum trebuie să analizăm realist. E greu să revii de la 0-2, când nici nu te aşezi bine în teren şi primeşti două goluri extrem de uşoare. Veneam după două victorii la rând şi ne aşteptam la alt deznodământ în această partidă. Într-adevăr, ştiam că Petrolul îşi joacă ultima şansă pentru a mai spera cumva măcar la un loc de baraj. Orice alt rezultat i-ar fi compromis situaţia. Noi voiam să continuăm seria rezultatelor bune, întrucât situaţia în clasament încă nu e liniştitoare. Din păcate, am fost sub nivelul jocului. S-au comis greşeli mari, copilăreşti, ceea ce nu s-a întâmplat în ultima perioadă. Ritmul a fost unul destul de slab. N-am prea contat“, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul principal al SSC Farul.
Tehnicianul constănţean a spus că îşi asumă responsabilitatea acestui rezultat, venit în urma unui joc „poate cel mai slab din retur, exceptând primele două etape“. „Nu mă aşteptam la aşa ceva, la o evoluţie atât de ştearsă. Mulţi jucători nu s-au ridicat nici la 50 - 60 la sută din potenţial. E responsabilitatea mea şi mi-o asum. E greu de digerat o înfrângere cu 0-3 acasă, cu atât mai mult cu cât au venit destul de mulţi spectatori. E perioada când ar trebui să atragem cât mai mulţi fani în tribună şi să le satisfacem, prin rezultate, plăcerea de a veni la stadion. Acum am dezamăgit, dar trebuie să ridicăm capul sus. Acesta e fotbalul, din păcate nu te poţi bucura permanent. Voi încerca să ridic moralul jucătorilor. Mai sunt cinci etape şi trebuie să fim concentraţi până la final. Nu este un dezastru această înfrângere, dar ca joc a fost poate cel mai slab din retur, exceptând primele două etape, pe care nu le pun la socoteală. Un joc fără nerv, fără agresivitate. Nu am reuşit să punem în practică evoluţia noastră cu care poate obişnuisem până acum. A rezultat acest scor care ne scuteşte de alte comentarii“, a punctat Grigoraş.
În meciul următor, SSC Farul va juca în deplasare cu CS Mioveni, după care va primi vizita echipei Daco-Getica Bucureşti. „Dezamăgirea este mare după meciul cu Petrolul. Pentru mine e cu atât mai mare, întrucât accept înfrângerea, care face parte din joc, dar când ies de pe teren trebuie să ies cu fruntea sus, că am făcut tot posibilul. Că adversarul e mai bun sau mai norocos, e altă discuţie. E un pic de supărare, să o trecem acest meci la o zi mai proastă. Nu am ce să fac, trebuie să trecem peste, să le ridic moralul jucătorilor. Urmează alte meciuri foarte dificile. Avem doar patru puncte deasupra liniei retrogradării. Va fi o discuţie şi vom analiza rezultatul şi evoluţia. Avem nevoie de încredere în continuare. Nu mai putem întoarce nimic. Vom încerca să uităm această partidă şi să ne gândim că vom avea o deplasare foarte grea la Mioveni. Trebuie să încercăm să adunăm puncte. Va fi o perioadă destul de încărcată, cu meciuri extrem de importante. Jucăm la Mioveni, vine Daco-Getica, după care plecăm la Luceafărul Oradea. Sunt jocuri din care trebuie să scoatem puncte, pentru a nu ne îngreuna situaţia. Sunt convins că vom reveni şi ne vom îndeplini obiectivul“, a mai spus antrenorul Farului.
Petre Grigoraş a semnalat şi faptul că, la meciul cu Petrolul, nici nu prea a avut soluţii ofensive. Pe banca de rezerve s-au aflat, în afară de portarul Popa, Sabangeanu, Şandru, Iani, Moldovan, Fotescu şi Zanfir, ultimii trei fiind aruncaţi în luptă, Fotescu încă din minutul 44, din pricina accidentării lui Miranda. Din lotul pentru acest meci nu a făcut parte atacantul Alexandru Moise, iar Grigoraş a oferit detalii. „Rosado e accidentat, iar Miranda a părăsit terenul cu probleme medicale. Cazul lui Moise n-aş fi vrut să-l comentez foarte mult, dar a uitat să vină pe la stadion, să respecte programul. E un jucător în care eu am avut încredere mare. N-a fost exclus din lot, dar a uitat să vină la program la ora stabilită şi ce să fac, e o situaţie…. Mi-aş fi dorit să fie, poate aveam nevoie de el. E un jucător căruia i-am acordat destul de multă încredere, dar din punct de vedere mental cred că are carenţe mari de tot. Nu l-am avut nici etapa trecută (de Paști, a fost uşor răcit uşor), iar acum s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Sunt lucruri pe care eu nu pot să le accept, chiar dacă trec multe cu vederea. Dar lipsa de profesionalism nu pot s-o trec cu vederea atât de mult. Îmi pare rău pentru el, dar sigur în viaţă va avea de suferit, dacă va avea aceeaşi mentalitate de amator, o mentalitate de jucător de maidan. Păcat de calităţile lui, a venit de la Cernavodă cu dorinţă mare. Am crezut că voi scoate din el un jucător de calitate, dar atitudinea lui din ultimul timp este execrabilă. Şi cu asta închei subiectul. Chiar nu vreau să mai discut despre un personaj care influenţează negativ, iar eu vreau să păstrez nivelul de încredere al echipei, că mai sunt încă cinci etape şi cred până la final în această echipă, indiferent că e cu mine, fără mine, cu Moise, fără Moise. Echipa asta trebuie să-şi îndeplinească obiectivul“, a punctat Grigoraş.
„În această săptămână (n.r. săptămâna partidei), au fost şi ceva frământări. Nu trebuie să mai discutăm foarte mult. Orice aspect de acest gen îşi pune amprenta asupra evoluţiei. Atunci când nu eşti concentrat 100% pe ce ai de făcut, atât la antrenamente, cât şi la joc, normal că apar şi alte lucruri care influenţează negativ evoluţia. Trebuie să trecem mai departe şi vom vedea ce vom face în meciurile următoare“, a mai spus antrenorul Farului.
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)
Citeşte şi:
Imagini de la eveniment SSC Farul, înfrângere la Constanța cu Petrolul Ploiești. În minutul 9, scorul era 0-2! (galerie foto)

Poate cel mai slab joc din retur

„Nu mai putem întoarce nimic“

Moise, criticat. „Am avut încredere mare în el“

Frământări în săptămâna meciului
„În această săptămână (n.r. săptămâna partidei), au fost şi ceva frământări. Nu trebuie să mai discutăm foarte mult. Orice aspect de acest gen îşi pune amprenta asupra evoluţiei. Atunci când nu eşti concentrat 100% pe ce ai de făcut, atât la antrenamente, cât şi la joc, normal că apar şi alte lucruri care influenţează negativ evoluţia. Trebuie să trecem mai departe şi vom vedea ce vom face în meciurile următoare“, a mai spus antrenorul Farului.
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)
Citeşte şi:
Imagini de la eveniment SSC Farul, înfrângere la Constanța cu Petrolul Ploiești. În minutul 9, scorul era 0-2! (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii