Nucu ramane in Italia
Nucu ramane in Italia

Deşi iniţial se
anunţase că va semna cu CS Volei 2004 Tomis, Iuliana Nucu va evolua sezonul
viitor tot în Italia. Potrivit site-ului oficial al grupării Robur Tiboni
Urbino, constănţeanca a ajuns la un acord cu formaţia din Cizmă. „Nucu
reprezintă una dintre cele mai bune soluţii posibile pentru noi. Cunoaştem
valoarea acestei jucătoare pentru că am văzut-o evoluând în campionatul
italian, la cluburi puternice", a declarat Rocco Gallucci, unul dintre
oficialii clubului Urbino. Iuliana Nucu are 29 de ani, iar cariera de
profesionistă şi-a început-o la Farul Constanţa, pentru care a
evoluat trei sezoane, între 1996 şi 1999. Ea s-a transferat apoi la Metal
Galaţi şi în cele din urmă a ajuns în Italia, la Asistel Voley Novara,
formaţie pentru care a jucat până în 2006. În ultimele trei sezoane,
Nucu a jucat pentru Sassuolo Volley. Jucătoarea care joacă pe postul de centru
are în palmares Cupa Italiei (2004), două Supercupe ale Italiei (2003
şi 2005) şi Top Teams Cup în 2006, toate fiind cucerite cu Asistel Voley
Novara.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp