Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:40 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Octavian Dumitrescu, noul preşedinte al Comitetului Director de la Academia Farul Constanţa

ro

24 May, 2018 14:41 6779 Marime text
Noul preşedinte al Comitetului Director de la Academia de Fotbal Farul Constanţa este Octavian Dumitrescu.

Cel care a ocupat anterior această funcţie, Bogdan Chiriţă, continua activitatea la Academie ca preşedinte executiv.

Am adus alături de noi un om credincios, devotat fotbalului, care doreşte să schimbe radical lucrurile la Academia Farul. Eu voi rămâne preşedintele clubului, pe parte de execuţie, iar Octavian Dumitrescu se va ocupa şi de partea financiară, de infrastructură şi de realizarea obiectivelor pe care ni le propunem, a declarat Bogdan Chiriţă.

Îmi place fotbalul. Am un copil care practică şi el acest sport. Am văzut ce se întâmplă pe plan judeţean şi încerc pe cât pot, alături de ceilalţi, să fac ceva frumos în Academie. Totul ţine şi de ajutorul pe care îl primesc de la antrenori şi de la toţi cei implicaţi direct în fenomen. Eu pot să aduc partea financiară, linişte şi bunăstare în club. Dar fără ajutorul lor e greu. Ştiţi bine ce se întâmplă în judeţ, legat de baze sportive şi de alte probleme. Ne chinuim de ani întregi să avem un stadion în judeţ şi deocamdată nu se poate face nimic, a spus şi Octavian Dumitrescu.


În perioada 26-27 mai a.c., Academia Farul va organiza la Constanţa, pe stadionul de rugby „Mihai Naca“, turneul zonal al Juniorilor Under-11, grupa a 2-a.

Participă jucători născuţi după 1 ianuarie 2007. Competiţia reuneşte la start șase echipe, împărțite în două grupe, astfel:

Grupa A: Academia Farul (antrenor, Bogdan Ciocănel), Juniorul Galaţi, Victoria Delta Tulcea

Grupa B: CS Prosport Focşani, SC FC Voluntari SA, Luceafărul Brăila.

În fotografie sunt, de la stânga la dreapta, Octavian Dumitrescu, Bogdan Ciocănel şi Bogdan Chiriţă. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii