Partenerul său de antrenament a devenit apoi procuror-şef Povestea şuturilor ca din tun ale legendei Farului Iosif Bükkösi

Sosit la Constanţa în 1962, tânărului născut la Mediaş i s-a schimbat postul în echipă, mutare ce avea să se arate câştigătoare

Regretatul Iosif Bükkösi nu a fost numai un antrenor plin de har şi pricepere, care i-a dat fotbalului, printre alţii, pe Hagi şi Ianis Zicu. A impresionat şi ca jucător. La Farul a venit de la Dinamo Obor, iar golurile sale l-au transformat imediat într-un favorit al publicului.  

În familia de etnie maghiară Bükkösi, din Mediaş, s-a născut, pe 12 august 1936, cel de-al doilea băiat al ei, care a primit prenumele Iosif. Părinţii au avut doi băieţi şi trei fete. Primul fecior, Alexandru, care juca la echipa locală, a fost cel care l-a dus la fotbal pe fratele său mai mic. Iosif a dovedit frumoase calităţi pe teren, astfel că, la 16 ani, a ajuns la Bucureşti, la echipa naţională de juniori, pregătită pe atunci de celebrul Constantin Teaşcă. Cum era un tânăr în plină ascensiune, CCA Bucureşti (viitoarea Steaua) nu a ratat ocazia de a-l înregimenta. Concurenţa era însă dură. Pe postul lui Iosif (centru înaintaş) juca titular Ion Alexandrescu, iar junele venit de la Mediaş prindea câte 15 minute pe meci. Astfel că a ajuns la Dinamo, unde a avut ghinionul de a-l avea rival pe post pe un alt atacant redutabil, Ene I. „La cele două mari echipe ale fotbalului românesc era foarte greu atunci să pătrunzi în echipă. Rivalitatea era aspră. Astfel că Iosif a rămas în Bucureşti, dar a ajuns la Dinamo Obor, echipa pompierilor, care juca în Divizia B. Cu această formaţie a câştigat la Constanţa, într-un meci în care a şi marcat. Farul l-a plăcut, iar preşedintele clubului, Foti D. Foti, a venit după el la Bucureşti, convingându-l să se transfere la Farul, în 1962”, povesteşte Lina Bükkösi, cea care a împărţit cu Iosif şi bune, şi rele în 47 de ani de căsnicie, până când marele antrenor şi jucător s-a stins din viaţă, în anul 2006, la vârsta de 70 de ani.

Exersa mult după antrenament

La Farul, Iosif Bükkösi a fost mutat însă pe un alt post. Din centru atacant a devenit inter. Petre Comăniţă, secundul de atunci al echipei constănţene, explică mutarea: „Iosif avea o pendulare largă cu piciorul, mişcări largi, iar în aceste condiţii stoperului îi era uşor să-l marcheze şi să-l deposedeze. Ne-am gândit să-i găsim un alt rol, în care să dea cel mai bun randament şi să explodeze, fotbalistic vorbind. Astfel că l-am distribuit inter. I-am mărit puţin capacitatea de efort (dar nu a fost o problemă), dar i-am redat eficacitatea. L-am revitalizat. Venea din spate şi marca mult cu şuturi de la distanţă. Avea un şut foarte bun, ca din tun. De asemenea, înscria constant şi din lovituri libere. De la Farul a ajuns şi la echipa naţională”, povesteşte Petre Comăniţă. În sezonul 1962/1963 al Diviziei A, tripleta Bükkösi - Ciosescu - Dinulescu a marcat în tur 26 dintre cele 35 de goluri ale Farului, care încheia pe locul întâi prima parte a acelui campionat, iar la final avea să se claseze pe cinci. „Iosif era un profesionist desăvârşit. Se pregătea ireproşabil şi avea o conduită de fotbalist adevărat. Rămânea de foarte multe ori după antrenament şi exersa loviturile libere cu portarul Ghibănescu. De aici a căpătat măiestria în executarea fazelor fixe. Îmi aduc aminte de un meci extrem de bun al lui Bükkösi, 4-1 cu Progresul la Constanţa, în care a marcat de trei ori. Progresul era echipă foarte bună a campionatului, de podium”, mai spune Petre Comăniţă. Potrivit acestuia, portarul cu care se antrena Bükkösi la lovituri libere, Horia Ghibănescu, după ce a renunţat la fotbal, a urmat o carieră în Magistratură, ajungând, printre altele, procuror-şef la Parchetul Bolintin-Vale (judeţul Giurgiu). În sezonul 1963/1964, Bükkösi a înscris în meciul cu Steagul Roşu Braşov (2-2) golul 200 al Farului în prima ligă.

Invitaţi de onoare la „Memorial”

Bucureşteancă la origine, Lina Bükkösi povesteşte că s-a cunoscut cu Iosif în capitală, prin intermediul unui prieten comun. Tânăra era studentă la Facultatea de Istorie şi avea un coleg, cu un an mai mare, Sergiu Vaida, coechipier cu Bükkösi la echipa naţională de juniori. După trei ani de când au devenit prieteni, Lina şi Iosif s-au căsătorit, în anul 1959. Au avut doi copii, ambii băieţi, dar primul dintre ei a murit la zece zile de la naştere. Celălalt, Cătălin, a devenit un bărbat de nădejde. În luna iunie a acestui an împlineşte 47 de ani. Este inginer constructor, iar soţia sa (care are aceeaşi vârstă ca el) conduce o bancă. Cei doi au un băiat, George Daniel, care va face 17 ani peste două luni. Lina este mai mare cu zece luni decât Iosif. A lucrat 31 de ani în învăţământ, ca profesoară de istorie, iar trei ani a activat contabilă la Întreprinderea „Marmura” din Bucureşti. „După încheierea facultăţii, am fost repartizată într-o comună din judeţul Ialomiţa, dar nu m-am prezentat la post, astfel că o perioadă am fost contabilă. Apoi, am venit cu Iosif la Constanţa, unde mi s-a asigurat un post. Întâi, la Liceul Teoretic nr. 4 (era pe bulevardul I.C. Brătianu, unde e acum Şcoala 8). Aici am fost întâi suplinitor, după doi ani devenind titular. Când am ajuns eu, în Constanţa erau şapte licee teoretice. Am predat apoi patru ani la Liceul 7 (pe bulevardul Lăpuşneanu, la Şcoala 27 de mai apoi), iar pentru ultimii 23 de ani de carieră la catedră am activat la Şcoala 25 (pe strada Cuza Vodă). M-am mutat aici pentru a fi mai aproape de casă (Ioji primise un apartament pe strada Traian, cel în care locuiesc şi acum)”, arată fosta profesoară de istorie. În 2011, Academia Hagi a organizat „Memorialul Iosif Bükkösi”, la care invitaţi de onoare au fost membrii familiei fostului antrenor. George a dat lovitura de începere şi a oficiat festivitatea de premiere. 

Angajat la „Energia” şi în Port


Lina Bükkösi a fost suporterul numărul 1 al lui Iosif pe terenul de fotbal. „Eram nelipsită de la meciurile lui. Peste tot pe unde a jucat a ocupat un loc fruntaş. A primit titlul de maestru emerit al sportului în acelaşi timp cu Anghel Iordănescu şi Florin Halagian. După Farul, a evoluat câţiva ani şi la Portul Constanţa, în Divizia B, spre sfârşitul carierei. S-a retras ca jucător la vârsta de 37 de ani. Festivitatea de retragere i-a organizat-o Portul, dar a fost sărbătorit apoi, cu diverse prilejuri (în special acţiuni de la old-boys), şi de Farul. Şi la Portul a înscris goluri superbe. Primul antrenor al său de la această echipă a fost Emanoil Haşoti, cel care l-a şi împins să urmeze şcoala de antrenori. Apoi a lucrat cu Vasile Luban. O perioadă a fost jucător, dar şi antrenor secund. Golul lui Iosif la Farul care mi-a plăcut cel mai bun a fost cel din amicalul cu Flamengo, de la Constanţa, la care stadionul a fost arhiplin. La Portul s-a împrietenit şi cu Gogu Cojocaru, autorul primului gol al Constanţei în Divizia A”, arată Lina. Gogu Cojocaru merge pe 88 de ani şi are în arhiva sa o poză de la retragerea lui Iosif Bükkösi. Pe verso, se menţionează: „Decembrie 1969, Portul - Poiana Câmpina 6-3. Meciul de adio al lui Bükkösi”. „În fotografia de la retragerea lui Ioji sunt eu şi Mihai Diacu, director adjunct al Portului la acea dată. Îl premiem pe Bükkösi. La festivitate a fost prezent şi băiatul fotbalistului. De Ioji m-a legat o prietenie strânsă, atât cât era fotbalist la Portul, cât şi după aceea, ani întregi. Practic, până la moartea lui. Ioji era un om blând, cumsecade şi corect. O persoană plină de calităţi. Ca fotbalist avea un şut cu dreptul năpraznic. Practic, el a trăit prin şut. I-a părut rău când s-a retras, însă l-am convins că cel mai bine e să iasă din scenă cu capul sus, în glorie”, spune Gogu Cojocaru. Cât timp a jucat la Farul, Iosif a fost angajat (cu scoatere din producţie) la „Energia”, iar apoi a fost încadrat în Port, pe perioada cât a evoluat la cea de-a doua echipă.    

Fundaşul stânga a plecat în RFG înainte de Revoluţie

La Farul, Iosif era prieten foarte bun cu fundaşul stânga Martin Graef (sas de origine), şi acesta de loc din Mediaş. Cei doi se cunoşteau încă de la copii şi juniori. „Martin a plecat cu soţia în RFG înainte de Revoluţie. Locuiesc în oraşul Heidelberg. Au un băiat cu situaţie bună, care a venit şi el după ei în Germania, iar acum locuieşte în SUA, unde e căsătorit şi are copii. Am ţinut mereu legătura cu familia Graef. Vorbim şi acum, chiar dacă Iosif nu mai este. Martin a fost foarte afectat de moartea soţului meu. Aproape că nici nu a  putut să vorbească cu mine atunci. În 1991, ne-au vizitat la Constanţa. Martin este un tip glumeţ, iar Iosif se distra foarte bine cu el. La Farul mai era prieten bun cu Moroianu, Pleşa sau Tâlvescu. Şi preşedintele Foti D. Foti îl aprecia foarte mult. Acesta s-a stins din viaţă la vreo două săptămâni după Iosif. Era o atmosferă foarte frumoasă la echipă în acei ani. Şi noi, soţiile, ne înţelegeam bine. Succesele erau sărbătorite fie la Cazino, fie la restaurantul Modern”, povesteşte Lina Bükkösi. Petre Comăniţă dezvăluie că fostul mare antrenor şi jucător avea o relaţie deosebită şi cu antrenorul Peter Steinbach, sas la origine, precum Graef. „Steinbach fusese prizonier 4-5 ani într-un lagăr nazist. Era sărac când a venit. Foti D. Foti l-a numit antrenor. Peter îl iubea foarte mult pe Bükkösi”, arată Comăniţă.

Sursa foto: 3 - Academia Hagi, 5 - istoriafotbalului.go.ro