Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:28 27 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patronul Giani Nedelcu face curăţenie în lotul Farului „Te vând la primul colţ de stradă“

ro

23 May, 2014 00:00 2369 Marime text
Giani Nedelcu, patronul FC Farul, a declarat că lotul de jucători al „marinarilor“ va fi schimbat din temelii, noua politică vizând achiziţia de jucători tineri. „Uşor-uşor, curăţăm lotul. Vrem să aducem jucători tineri, de perspectivă, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 23 de ani, atât din Constanţa, cât şi din afara judeţului. Nu mai vrem fotbalişti cu vârste mai înaintate. Nu mă feresc să-mi dau cu părerea şi să spun că unii dintre asemenea jucători te vând la primul colţ de stradă. Trag şi un semnal de alarmă în acest sens“, a spus Giani Nedelcu. Patronul Farului se numără printre cei 19 conducători de cluburi de la Liga a II-a care susţin schimbarea sistemului competiţional la eşalonul secund. „Atâta timp cât 19 cluburi au cerut să se revină la două serii a câte 16 echipe, mi se pare normal ca Federaţia Română de Fotbal să ţină cont de părerea lor, la şedinţa din 28 mai. Acest lucru s-a stabilit înainte de a ajunge noi în situaţia din campionat, soldată cu retrogradarea matematică în Liga a III-a, astfel că este greşit să se creadă că am îmbrăţişat decizia majorităţii doar pentru a ne fi nouă bine şi a rămâne în Liga a II-a. Pe atunci, situaţia Farului era alta în clasament“. Dacă se va schimba sistemul competiţional, Farul nu va mai retrograda.    
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii