Patru fotbaliști de la Farul Constanța, convocați la loturile naționale Under-20 și Under-21 ale României (GALERIE FOTO)
Patru fotbaliști de la Farul Constanța, convocați la loturile naționale Under-20 și Under-21 ale României
16 Mar, 2024 15:23
ZIUA de Constanta
1246
Marime text
Patru tineri fotbaliști de la Farul Constanța au fost convocați la loturile naționale Under-21 și Under-20 ale României, pentru meciurile din această lună.
Selecționata U-21, pregătită de Daniel Pancu, va susține marți, 26 martie 2024, de la ora 13.00, meciul retur cu Armenia, în deplasare, în campania de calificare la Campionatul European din 2025.
De la Farul Constanța selecționerul Daniel Pancu i-a convocat pe Gabriel Dănuleasă (fundaș), Constantin Grameni (mijlocaș) și Louis Munteanu (atacant).
Echipa națională Under-20 (selecționer, Costin Curelea) dispută, la Târgoviște, ultimele meciuri din actualul sezon al Elite League U-20:
• Joi, 21 martie: România – Italia, ora 18.00
• Marți, 26 martie: România – Polonia, ora 18.00.
În lotul tricolor pentru aceste partide se regăsește și atacantul Ionuț Cojocaru, de la Farul Constanța.
Sursa foto: Farul Constanța
Citește și:
„Comparația «Ionuț Cojocaru - Denis Alibec de picior drept» cum este?“. Ce a răspuns ultimul debutant în Superligă al Farului Constanța (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii