Patru jucători de la Farul Constanța, titulari contra Franței, la Campionatul European (GALERIE FOTO)
Patru jucători de la Farul Constanța, titulari contra Franței, la Campionatul European (GALERIE FOTO)
22 Jun, 2022 09:27
ZIUA de Constanta
1488
Marime text
- În meciul următor, ultimul în grupă, România va întâlni Slovacia.
Echipa națională de fontbal Under-19 a României a susționut al doilea meci la Campionatul European din Slovacia.
După 1-2 cu Italia, în prima partidă, tricolorii au cedat cu același scor și contra Franței, golurile fiind marcate de Coubiș (82), respectiv Tchaouna (12) și Adeline (20).
Pentru România U-19 au început ca titulari patru dintre cei opt jucători convocați de la Farul Constanța (Dănuleasă, Sîrbu, N. Popescu, Andronache), iar alți doi (Bodișteanu ți Radaslavescu) au intrat pe parcurs.
De asemenea, în echipa tricoloră a jucat și Chirițoiu, de la Unirea Constanța.
Echipa a fost: 1. Popa (cpt.) – 14. Coubiș, 4. Gergely, 3. Dănuleasă, 2. Pantea (5. Pîrvulescu, 53) – 8. Pandele, 6. Sîrbu (19. Ciuciulete, 25) – 21. Andrei (11. Bodișteanu, 73), 20. Popescu (7. Radaslavescu, 53), 10. Ilie – 15. Andronache (9. Chirițoiu, 53).
În celălalt meci din Grupa A: Slovacia - Italia 0-1.
Clasament: 1.Franța U19 - 6p, 2.Italia U19 - 6p, 3.România U19 - 0p, 4.Slovacia U19 - 0p.
În meciul următor, ultimul în grupă, România va întâlni Slovacia, vineri, 24 iunie, de la 18.30, pe Štadión Antona Malatinského – Trnava (în direct la TVR1 și pe FRF.tv).
Primele două clasate din cele două serii obțin calificarea directă la Campionatul Mondial U-20, în timp ce ocupantele locurilor trei vor susține un meci de baraj.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: Facebook (Echipa națională de fotbal a României)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii