Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:03 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru suporteri constanteni interzisi

ro

02 Mar, 2010 03:55 1225 Marime text
suporteri.jpg

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Tomis, care asigurau măsurile de ordine în zona stadionului Farul, au sancţionat contravenţional patru suporteri ai formaţiei de pe litoral, în timpul meciului pe care „marinarii" l-au disputat duminică, în compania formaţiei Dunărea Giurgiu. „Cei patru, suporteri ai echipei FC Farul Constanţa, au preferat ca în locul încurajărilor să arunce cu diferite obiecte în ceilalţi spectatori", se arată într-un comunicat al Jandarmeriei. Astfel, Radu Gabriel H. de 20 de ani, Sebastian A., de 19 ani, Alexandru Vladimir M., de 18 ani, toţi trei din Constanţa şi Victor Alexandru S., de 23 de ani din Medgidia au fost sancţionaţi în conformitate cu prevederile legii 4 din 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive. Astfel, cei patru au primit o amendă dar şi sancţiunea contravenţională complementară de interzicerea accesului la competiţiile de fotbal pe o perioadă de un an.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • istericala 03 Mar, 2010 17:02 Da, dupa cum se poate observa in acest articol cei patru suporteri au primit amenzi si interdictii pe motiv ca s-au comporat neadecvat, tratand fortele de subordine cu spatele, nicidecum ca s-ar fi aruncat cu obiecte in ceilalti spectatori acestea pot fi dovedite privind camerele de supraveghere cu care este dotat stadionul nostru, ne gasindu-se victime, raniti, mori, etc. Asadar si prin urma NU S-A ARUNCAT cu nimic si in nimeni ar fi bine ca un articol sa fie prezentat in modul real in care s-au petrecut evenimentele.