Pe contre! Şi FC Viitorul, şi FCSB au încercat să dea lovitura de graţie Gică Hagi - „Aceasta e frumuseţea fotbalului“
Pe contre! Şi FC Viitorul, şi FCSB au încercat să dea lovitura de graţie: Gică Hagi - „Aceasta e frumuseţea
23 Apr, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
1683
Marime text
FC Viitorul şi FCSB au încheiat la egalitate, 1-1, meciul de la Ovidiu, din etapa a şasea a turneului play-off din Liga 1. Ambele echipe aveau nevoie de victorie, iar pe final au jucat cu garda jos, pentru a o obţine. Şi FC Viitorul, şi FCSB puteau câştiga, după finalul nebun de meci, în care ocaziile s-au mutat de la o poartă la alta, într-un ritm ameţitor.
În urma acestui egal, FC Viitorul se află pe locul patru în clasament, cu 30 de puncte, la trei lungimi în spatele CSU Craiova, echipa de pe poziţia a treia, care e râvnită şi de trupa lui Gică Hagi. „Şi noi, şi cei de la FCSB suntem supăraţi că nu am câştigat, cu toate că a ieşit un meci frumos, pe contre, cu momente foarte bune, dar şi cu greşeli mari, pentru că ambele echipe au riscat şi era spaţiu mare. Din păcate, meciul s-a terminat la egalitate. Ambele echipe voiau victoria. Asta e, acesta e fotbalul şi aceasta e frumuseţea sa. Lumea care a fost la stadion a văzut un meci foarte bun, cu atitudine, spirit şi dorinţă din partea jucătorilor. Nici pe noi, nici pe Steaua acest egal nu ne ajută foarte tare. Dar mergem înainte. La un moment dat, am avut şi şansă. Dacă, la 0-1, primeam şi al doilea gol, cred că meciul era terminat. Apoi, la sfârşit, puteam câştiga noi. I-am felicitat pe băieţi pentru atitudine. Ai om în plus şi iei gol, dar echipa a arătat că are un moral bun şi a revenit, ca şi în meciurile precedente. În zece oameni, am schimbat imediat, în 3-3-1-2, şi am condus lucrurile. Păcat că s-a terminat egal. Campionatul încă nu e jucat însă“, a declarat Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.
În meciul următor, echipa de pe litoral va susţine returul semifinalei de Cupa României, întâlnind CSU Craiova la Ovidiu, joi, 25 aprilie, de la ora 19.45. În tur, FC Viitorul s-a impus cu 2-1, astfel că are prima şansă la cucerirea trofeului. Hagi e nemulţumit însă că formaţia din Bănie are două zile de pauză în plus. „E foarte important meciul de joi. Programarea nu a fost în regulă, întrucât Craiova are două zile în plus de odihnă faţă de noi. Sunt atât de mic! Suntem mici, nu avem putere. De ce Craiova a jucat vineri, iar noi duminică, în condiţiile în care joi avem Cupă? Îi dai unuia, trebuie să-i dai şi celuilalt. Nu ştiu cum au făcut conducătorii mei. Pe ei sunt supărat, nu pe alţii. Planificarea e lucrul lor, nu al meu. Eu trebuie să fac formaţia. Eu sunt patron, nu sunt conducător. Nu uitaţi. Am conducători, care trebuiau să facă acest lucru. Să se ducă să spună că nu e normal. A trebuit să fac o echipă care să aibă şansa de a câştiga cu Steaua, dar să am şi joi jucători proaspeţi. La mine, mijlocaşii şi fundaşii laterali aleargă foarte mult. Cu Steaua, am făcut un mix. Avem avantajul scorului, vom vedea dacă putem să-l ţinem. Va fi un meci care pe care“, a spus Gică Hagi.
În meciul cu FCSB, golul egalizator al FC Viitorul a fost reuşit de căpitanul echipei, Ianis Hagi, cel care punctase şi în victoria din tur. „Ianis creşte ca toţi ceilalţi. Are încredere, a muncit mult. Arată bine meci de meci. Eu ştiu un singur lucru. Jucătorul cât stă, atât îi trebuire să revină. După un an şi jumătate, e cel mai tare acum? El acum începe să simtă meciul, faza, deciziile. Totul e făcut în viaţă din oportunităţi şi decizii. E un moment dulce al lui şi ne bucurăm. 99% va pleca în vară. Sunt discuţii, iar eu aş vrea ca până la 1 iunie transferul să fie rezolvat, iar Ianis să meargă liniştit la Europene. Nu ştiu unde va merge, vom vedea. Dar, cine ştie, poate vin bani mulţi la club şi nu îl mai dau. La noua echipă el trebuie să joace, altfel nu are rost să plece. De la Fiorentina a fost cumpărat de noi, nu că nu a reuşit el acolo. S-a antrenat numai cu echipa mare, a fost cel mai bun în pregătire şi a dat goluri, apoi nu a jucat. Nu o luaţi ca pe o nereuşită, cum au dat-o alţii. El e valoros, dacă nu era aşa, Fiorentina nu cerea banii imediat, când l-am luat, şi 30% din următorul transfer. Un tânăr trebuie să joace, iar, ca să-l judeci, dă-i şansă. Cine îl va lua de acum încolo va face un lucru mare. Un jucător ca el poate juca la orice campionat din lume şi la orice echipă, doar să aibă răbdare, că e tânăr“, a menţionat Hagi.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Citeşte şi:
Pe final, s-a jucat cu garda jos! FC Viitorul - FCSB, meci în Liga 1 la Ovidiu cu două goluri și două cartonașe roșii

„Sunt atât de mic! Suntem mici, nu avem putere“

„Un jucător ca Ianis poate juca la orice campionat din lume“

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii