Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:29 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 2000 de suporteri la meciul cu Dinamo

ro

10 Mar, 2005 00:00 647 Marime text

Farul, decisa sa nu piarda in Stefan cel Mare

Mai sunt doar doua zile pana la primul fluier al returului Diviziei A de fotbal. Revelatia turului de campionat, F.C Farul se va deplasa in capitala pentru confruntarea cu campioana en-titre a tarii, Dinamo Bucuresti. Dorind sa isi arate atasamentul fata de cea mai iubita echipa de pe litoral, suporterii constanteni se vor deplasa intr-un numar impresionant de mare spre Bucuresti pentru a-si sustine favoritii. Astfel, se estimeaza ca aproximativ 2000 de "marinari" vor fi in "Groapa" pentru duelul cu "cainii rosii". Conducerea clubului constantean va pune la dispozitia suporterilor Farului 20 de autocare pentru ca elevii pregatiti de Petre Grigoras sa se bucure in partida cu Dinamo de aportul a cat mai multi sustinatori. Este o cifra record pentru deplasarile efectuate de tifosii constanteni in ultimii ani, insa ei doresc sa fie aproape de favoriti la un eventual rezultat pozitiv. Spre Bucuresti se va pleca duminica de la ora 15.00 din fata stadionului "Gheorghe Hagi", acolo unde sunt asteptati toti cei ce doresc sa incurajeze echipa favorita in aceasta deplasare. "Ii asigur pe toti suporterii Farului ca nici unul nu va fi lasat pe dinafara si ca absolut oricine crede in sansa Farului este invitat sa vina alaturi de noi", marturisea seful galeriei constantene, Sorin Mihailescu. Cum partida se va desfasura la lumina reflectoarelor, revenirea la Constanta este programata la ora 1,30 noaptea. Pentru a evita anumite incidente, toti suporterii constanteni prezenti la partida Farului vor fi lasati in apropierea caselor. S-au stabilit si cateva trasee in acest sens, urmand ca in functie de numarul solicitarilor numarul traseelor sa fie marit. Scapino - Tomis 3 -Soveja -Institutul de Marina- Marinarul- Camp- Pod Butelii; Scapino - Tomis 3 - Dacia - Trocadero - Casa de Cultura - I.C.I.L - Gara - Far - Billa - Dorally - Anda - C.E.T - Pod Butelii; Eforie Nord - Eforie Sud - Techirghiol ; Lumina - Navodari; Cernavoda - Medgidia - Basarabi - Valu lui Traian. Acestea sunt cateva dintre traseele ce vor lasa in siguranta la propriile case toti suporterii la revenirea la Constanta. Galeria constanteana va fi sustinuta in aceasta deplasare de catre jandarmi si echipe D.I.A.S. Pentru partida de duminica seara, membrii galeriei constantene au anuntat un spectacol extraordinar care sa vina in sprijinul favoritilor in disputa cu Dinamo.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii