Peste 700 de alergători şi-au forţat limitele la „Maratonul Nisipului“ (galerie foto)
Peste 700 de alergători şi-au forţat limitele la „Maratonul Nisipului“ (galerie foto)
28 Mar, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
3612
Marime text
Peste 700 de alergători (amatori şi profesionişti), atât din România, cât şi din străinătate, au luat startul, ieri, la ediţia a treia a Maratonului Nisipului de la Mamaia, singura întrecere de acest gen din Europa care are loc integral pe nisip. S-au desfăşurat trei probe de concurs: maraton (42 de kilometri), semimaraton (21 de kilometri) şi cursa de 10 kilometri. În plus, în program a fost inclusă şi cursa Family Run, de un kilometru. Startul a fost dat de viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.
„Ceea ce a început ca o alergare pe plajă între prieteni a devenit un adevărat eveniment internaţional. Maratonul Nisipului este un eveniment de calibru, pentru noi şi pentru Constanţa, şi ne dorim să crească în fiecare an. Menţine oraşul nostru pe harta internaţională a maratoanelor. Faţă de anul trecut, numărul de alergători a fost aproape dublu, iar participarea internaţională a fost şi ea masivă (un grup de 30 de persoane din Republica Moldova, dar şi iubitori ai mişcării din SUA, Italia, Grecia sau Olanda). Şi premiile au fost mai mari ca cele din 2015. Am avut 26.000 de lei premii în bani, dar şi produse de la sponsori şi parteneri. S-a alergat şi pentru o cauză nobilă, sprijinirea, împreună cu Asociaţia Dăruieşte Aripi, a unui proiect local, de reconstrucţie şi modernizare a secţiei de neonatalogie din Spitalul Judeţean Constanţa. În acest sens, toate fondurile încasate la cursa Family Run vor fi date acestui proiect. Aşteptăm însă şi alte donaţii din partea celor care doresc să sprijine viitorul copiilor în Constanţa“, a declarat Daniel Antonaru, preşedintele AS SanaSport, unul dintre organizatori.
Cătălin Jitcovici, depăşit pe final
Cei mai mulţi concurenţi, 268, s-au înscris în cursa de 10 kilometri. La masculin, s-a impus Maxim Răileanu (Republica Moldova, cu 36 de minute şi 53 de secunde), urmat pe podium de Cătălin Jitcovici (Constanţa, la trei secunde în plus faţă de câştigător) şi de Dumitru Nicolaev (Republica Moldova). „A fost o cursă cam grea, întrucât nu sunt obişnuit cu suprafaţa pe care am alergat. Noi, la Chişinău, ne antrenăm pe asfalt, în parcuri. Am venit să alerg aici, pentru că la noi nu sunt asemenea competiţii“, a declarat Maxim Răileanu.„Ultimii trei kilometri au fost cei mai grei. E dificilă trecerea de la asfalt la nisip“, a spus şi Dumitru Nicolaev. „Anul trecut, am ieşit pe locul cinci, deci am progresat destul de mult. Am fost cât pe ce să câştig, dar poate la anul voi avea o evoluţie şi mai bună. Am condus aproape toată cursa, iar în ultimul kilometru am fost depăşit de cel care s-a impus. Cel mai greu a fost pe la kilometrii 2-3, unde nisipul era puţin afânat. A bătut şi un pic vântul, dar m-am descurcat“, a spus Cătălin Jitcovici.
La fete, primele trei clasate au fost din România: Cristiana Alexandra Ghiţă (41 de minute şi 59 de secunde), Denisa Ştirbulescu şi Ana Maria Muscă (o atletă de 15 ani, de la Tulcea, care practică atletismul de cinci ani, cu Elena Fidatov, şi concurează în probele de 1.500 m şi 3.000 m). În competiţie a fost şi Eveline Lisenco (antrenoare la CS Farul Constanţa, fostă campioană de atletism).
Ţelul lui Adrian Gemănaru
Printre participanţi s-a aflat şi psihologul constănţean Adrian Gemănaru, al cărui obiectiv a fost să alerge 84 de kilometri la „Maratonul Nisipului“, pentru drepturile persoanelor cu autism. Gemănaru a spus că prima parte a cursei a efectuat-o în noaptea de sâmbătă şi duminică. „Cea mai lungă alergare oficială pe nisip din România. Sper să-mi iasă. Sunt pregătit. Dacă voi reuşi, voi depune o cerere de recunoaştere a acestei reușite la Federaţia Româna de Atletism. Un ultramaraton este o înfruntare cu demonii interiori, o luptă în care fizicul îţi cere să renunţi la fiecare pas“, a postat Adrian Gemănaru pe Facebook, sâmbătă seară.„Am câştigat! 84 km! Nisip! Să renunţ? Niciodată! O poveste în care am adunat: durere, suferinţă şi lacrimi. O cursă unde mi-am întâlnit demonii interiori. O cursă ce a scos la iveală extremistul din mine. Barierele fizice nu au contat: mi-au căzut două unghii din carne, de la kilometrul 30 talpa unui picior a format o singură băşică imensă de la frecatul ciorapului de nisipul intrat în pantof. Am întâlnit explicaţia cuvântului masochism“, a postat după cursă Adrian Gemănaru.
Luptă mare la semimaraton
La semimaraton, au urcat pe podium: 1. Vitalie Gheorghiţă (Republica Moldova, o oră, 14 minute şi 43 de secunde), 2. Mihail Bizniuc (care a terminat cursa sub o secundă faţă de câştigător), 3. Nicolae Bălan (la masculin), 1. Maria Magdalena Velişcu (o oră, 33 de minute şi 21 de secunde), 2. Antonia Teodora Mariş, 3. Irina Matcovschi (la feminin). Maratonul a fost câştigat la fete de Nicoleta Ciortan (cea care a triumfat şi anul trecut), cu timpul de 3 ore, 17 minute şi 18 secunde (pe podium mai clasându-se Mara Moroşan şi Diana Marcela Vlad), iar la băieţi de Ghenadie Ţimbalist (Republica Moldova), cu 2 ore, 36 de minute şi 2 secunde. Ţimbalist a fost urmat de Cătălin Atănăsoaiei (la un minut) şi de Liviu Croitoru. La „Family Run“, s-a impus familia Corneanu, care a fost urmată de familile Marin şi Şapera, participând 250 de copii, părinţi şi bunici.Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii