Poarta HC Dobrogea Sud Constanța a rămas pe mâini bune. Daniel Vasile - înger păzitor, Gabriel Preda - surpriza de pe bancă
Poarta HC Dobrogea Sud Constanța a rămas pe mâini bune. Daniel Vasile - înger păzitor, Gabriel Preda - surpriza
14 Oct, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3744
Marime text
- HC Dobrogea Sud și CSA Steaua se întâlnesc joi la Constanța în campionat.
- Confruntarea îi aduce pe litoral, ca adversari au echipei constănțene, pe portarul Ionuț Iancu, dar și pe centrul Ciprian Șandru, foști jucători ai HC Dobrogea Sud.
- Ionuț Iancu a fost înlocuit cu brio în poarta HCDS de Daniel Vasile, care a fost suplinit, în aceeași manieră, de pe bancă, de tânărul Gabriel Preda.
HC Dobrogea Sud Constanța dispută joi, 14 octombrie, meciul de pe teren propriu cu CSA Steaua București, restanță din etapa a patra a Ligii Naționale.
Partida este găzduită, de la ora 18.00 (în direct la TVR1), de Sala Sporturilor din Constanța. CSA Steaua e a doua clasată și, alături de liderul Dinamo, are punctaj maxim din Liga Națională până în prezent, după ce „militarii“ au câștigat toate cele cinci meciuri jucate. Cu 12 puncte în cinci partide, HCDS ocupă locul cinci, însă ierarhia e foarte strânsă în acea zonă, echipele clasate între locurile 3-7 având toate câte 12 puncte. Confruntarea HCDS - Steaua îi aduce pe litoral, ca adversari au echipei constănțene, pe portarul Ionuț Iancu, dar și pe centrul Ciprian Șandru, foști jucători ai HC Dobrogea Sud.
A demonstrat că poate fi numărul unu
Unul dintre cei mai buni jucători ai echipei constănțene în sezoanele trecute, Ionuț Iancu a fost înlocuit în poarta HCDS din acest campionat, de când s-a despărțit de echipă, de Daniel Vasile, care a avut evoluții foarte bune și a fost suplinit, în aceeași manieră, de pe bancă, de tânărul Gabriel Preda. „Poarta a fost punctul forte pentru echipa noastră în acest debut de sezon. În ciuda îngrijorării pe care a produs-o în rândul fanilor plecarea lui Ionuț Iancu la Steaua. Considerat rezerva acestuia, Daniel Vasile a demonstrat că poate fi numărul unu pentru Dobrogea Sud. Și încă în ce manieră! Senzațional în Supercupă contra lui Dinamo, dar și la meciurile din deplasare cu CSM București și Potaissa Turda, precum și la cel de acasă cu Wisla Plock, Dani Vasile a fost îngerul păzitor al echipei în acest sezon. Surpriza plăcută a venit de pe bancă, de la puștiul de 19 ani Gabriel Preda. După ce ne-a arătat ce poate contra lui HC Buzău, a ieșit la rampă exact când trebuia și duminică, în repriza secundă a partidei cu Minaur“, se arată pe site-ul oficial al HCDS.
„Mă bucur că Preda a fost prompt“
„În Preda eu cred de trei - patru ani. Iată că, ușor-ușor, își face loc în echipă. E bine când ne completăm unii pe alții. Dani a avut evoluții excepționale, dar e normal ca, la un moment dat, să nu fie în formă maximă. Mă bucur că Preda a fost prompt și l-a suplinit chiar foarte bine“, a declarat, conform aceleiași surse, președintele HCDS, fostul mare portar Ionuț Stănescu.
Numai victorii acasă
Formația constănțeană a câștigat toate cele patru partide jucate pe teren propriu până acum în acest sezon (în Liga Națională și European League), iar joi speră să bifeze a cincea victorie, jocul cu CSA Steaua disputându-se la patru zile după întâlnirea câștigată cu Minaur Baia Mare. „Cu Steaua, eu zic că jocul nostru va fi mult mai bun. Am avut ceva probleme pe niște posturi la meciul cu Minaur, am făcut improvizații. Mă aștept să fie mult mai bine joi. Și sper să fie mai mulți suporteri. Și duminică i-am simțit alături de noi. De la primul până în ultimul minut am avut sprijin. Ca de obicei“, a declarat antrenorul principal al HCDS, Djordje Cirkovic.
Mai greu decât cu Minaur
„Joi ne așteptă un meci poate chiar mai greu decât cu Minaur. Steaua este o echipă mai bine cotată și, cu siguranță, va fi un meci foarte disputat. Așteptăm spectatorii să vină alături de noi, să ne susțină și, bineînțeles, să continuăm parcursul bun pe care l-am început“, a menționat și Ionuț Stănescu.
Sunt disponibile aproape 700 de locuri
Având în vedere situația epidemiologică actuală de la Constanța, accesul la partida de joi va fi permis în continuare la cel mult 50% din capacitatea Sălii Sporturilor. Astfel că vor fi disponibile aproape 700 de locuri. „Intrarea se va face numai cu dovada vaccinării (cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare) sau a trecerii prin boală (minimum 15 și maximum 180 de zile de la infectarea cu Covid-19)! Nu și cu teste Covid negative!“, precizează clubul constănțean.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto: HC Dobrogea Sud
Citește și:
„Spiritul contează!“
HC Dobrogea Sud Constanța a câștigat opt dintre cele zece meciuri jucate până acum în acest sezon
„Speranțe pentru viitor“
Tânărul Gabriel Preda, evoluție deosebită în poarta HC Dobrogea Sud Constanța
„Ducem mai departe misiunea“
Cine sunt „îngerii păzitori“ ai HC Dobrogea Sud Constanța pentru noul sezon
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii