Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:21 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Egalaţi în minutul 89 Popică, de la Popeşti Leordeni, i-a smuls un punct lui Callatis 2012 Mangalia

ro

21 Mar, 2015 00:00 2409 Marime text
Echipa de Liga a III-a ACS Callatis 2012 Mangalia a încheiat la egalitate, 1-1, meciul de ieri, de pe teren propriu, cu Gloria Popeşti Leordeni, din etapa a 16-a a campionatului, seria secundă. Gazdele au deschis scorul în minutul 25, prin Richardo Mihalache, iar Popică, de la oaspeţi, a egalat în minutul 89. În clasament, Callatis 2012 se află pe locul 11, cu 12 puncte.

„Când eşti egalat în minutul 89 e dureros. Păcat de munca băieţilor şi de atitudinea lor. Au dat încă o dată dovadă de caracter. Cu trei puncte la activ şi, ţinând cont că am beneficiat şi de unele rezultate favorabile, era foarte bine, dar mergem înainte şi aşa, pentru îndeplinirea obiectivului. Am început bine meciul, am avut trei ocazii bune şi am şi marcat. Nu zic nu, şi oaspeţii şi-au creat unele oportunităţi, dar am avut ghinion să luăm gol în acel minut. La o greşeală a noastră, arbitrul a acordat o lovitură liberă de la 20 m, iar jucătorul de la Popeşti Leordeni a înscris impecabil. E bine totuşi că reprezentăm judeţul la Liga a III-a, dar sperăm să vină cât mai mulţi alături de noi“, a declarat Alexandru Luchici, preşedintele lui ACS Callatis 2012.

Antrenorii formaţiei din Mangalia, Cristian Petcu şi Aurel Chelu, au folosit jucătorii: Drumen - Enis Cogali, Drăgăniţă, Romaşcanu, Bădaşcă (46 Fl. Braşoveanu) - Erdinci Cogali, Talaşman, Bândar (70 Doicaru) - Mihalache, Vărzaru (50 A. Stan) - Cazan (80 Dimoftei).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii