Poveştile Tractorului Năvodari Fotbalist care venea la unele meciuri de la judeţ cu taxiul. Incredibil de la cine a primit o palmă la Cogealac! (galerie foto)

În 1997, echipa de fotbal Tractorul Năvodari s-a desfiinţat. La 22 de ani de la acel moment, spiritul formaţiei va fi reînviat, fie şi pentru câteva ore, cu prilejul unei întâlniri între foşti jucători, antrenori şi conducători, care va avea loc la Năvodari, peste câteva luni, în mai.
 
Printre cei care sunt implicaţi în organizarea acestui eveniment emoţionant se numără şi Titus Răileanu (foto 1), fost antrenor şi delegat sportiv la echipă, timp îndelungat, peste 20 de ani. „Cei care am fost la echipă ne vom întâlni la o masă festivă, distractivă, prietenească, în a doua sau a patra sâmbătă din luna mai (data exactă se va stabili până pe 30 martie). Când ne-am despărţit, unii erau tineri de 25 de ani, iar acum sunt bunici. Vreo 11-12 dintre cei de atunci au murit. Am făcut un comitet şi ne ocupăm mai mulţi de organizare. Mie mi-au revenit în sarcină Lumina, Ovidiu şi Constanţa. Toţi suntem dornici să ne revedem, să ne distrăm, unii vor să facem şi o miuţă. Vom discuta, vom râde şi vom povesti“, a declarat Titus Răileanu, „nea Rică“, ajuns la 75 de ani.
 

Pe locul unei foste unităţi militare de aviaţie

 
Echipa a luat naştere în 1960, la Constanţa, luându-şi numele de la uzina care o patrona, Tractorul, şi care avea ca obiect de activitate reparaţii tractoare şi utilaje pentru agricultură. Fabrica era situată pe locul fostului ICIL, iar echipa juca în Constanţa. „Din 1962, uzina s-a mutat la Năvodari, pe locul unei foste unităţi militare de aviaţie, unde sunt hangarele, lângă fosta fabrică de zahăr. Până la desfiinţare, în 1997, echipa a purtat numele Tractorul, întâi Constanţa, apoi Năvodari“, ne introduce Titus Răileanu în istoria echipei de fotbal.
 

Îşi puneau echipamentul în uzină sau în maşină

 
Nea Rică împarte viaţa formaţiei în două perioade: 1960 - 1974 şi 1974 - 1997. „Prima e perioada romantică. Se făceau antrenamente empirice, iar la ele participa cine voia. Nu era antrenor de durată. Baza sportivă era rudimentară, la limita inferioară a cerinţelor. Nu existau vestiare. Când aveau antrenament, băieţii se schimbau în uzină. La meci, când veneau adversarii, se rugau de ei să se dezbrace în maşină“, arată Titus Răileanu.
 

„Încet-încet, am impus o ordine şi o disciplină“

 
Acesta a venit la echipă pe 1 iunie 1974. „Eram angajat la uzina Tractorul, tehnician la proiectare. Un prieten m-a băgat pe lângă echipă. Mi-a plăcut atmosfera, că am jucat şi eu ceva fotbal. La început m-am implicat ca să fac un bine echipei, să fac rost de bani. Tractorul promovase dintr-un campionat zonal, în care nu aveau nevoie de juniori, în campionatul judeţean (Liga a 4-a de astăzi), în care trebuia şi echipă de juniori, ceea ce presupunea creşterea cheltuielilor. Prin intervenţii, rugăminţi de-ale mele, încet-încet, s-a putut face rost de nişte bani. Am adus echipamente făcute pe comandă, fără să ne coste, mergând în acest sens la tabăra de copii, care avea atelier de croitorie. Când am preluat echipa, era foarte bună, dar total dezorganizată şi condusă empiric. Încet-încet, am impus o ordine şi o disciplină“, povesteşte nea Rică, cel care, în octombrie 1974 a fost numit antrenor.
 
„În urma unor rezultate defavorabile, s-a zis să fie un şoc la echipă, iar acel şoc m-a ţinut peste 20 de ani la Tractorul. Nu am activat neîncetat ca antrenor, am mai fost şi schimbat (rămânând însă la echipă), dar, după maximum un an, eram adus înapoi ca tehnician“, precizează Titus Răileanu.
 

Ghete de la FC Bihor şi de la Pionierul

 
Din 1974, lucrurile la Tractorul au început să se dezvolte şi în privinţa bazei sportive. „Odată cu preluarea echipei de Dumitru Jidovu ca preşedinte şi de mine, ca antrenor şi delegat sportiv, totul s-a schimbat. Terenul propriu-zis a fost împrejmuit cu gard de protecţie, au fost date în folosinţă vestiarele (pentru echipe şi pentru arbitri), cu încălzire, baia cu duşuri şi magazia de echipamente. S-a amenajat şi o tribună de circa 200 de locuri, ca şi, alăturat, pe bitum, două terenuri de tenis şi unul de handbal. Am cumpărat ghete de joc de la FC Bihor (de trei ori) şi o dată de la Pionierul. FC Bihor avea în anii 80 un atelier propriu, în colaborare cu vecinii din Ungaria. Făceau ghete de fotbal, toate materialele erau de la Adidas. Faţă de ce era în comerţ, când, după patru - cinci meciuri, dacă mai jucai şi pe mocirlă, se stricau, acestea erau ghete foarte bune. Toţi erau bucuroşi că aveau ghete de acolo. Odată am luat printr-o relaţie şi de la Pionierul, care era păzită de Securitate. Şi Farului îi era greu câteodată să ia, îi trebuia aprobări“, arată Titus Răileanu.
 

A devenit un mic brand

 
Fostul antrenor şi oficial al echipei năvodărene spune că, în lumea fotbalului constănţean, numele „Tractorul“ a devenit un mic brand. „Până în vara anului 1974, echipa a activat numai în categorii competiţionale inferioare. Datorită stabilităţii echipei şi unei constanţe sportive, cu timpul, în lumea fotbalului constănţean numele «Tractorul» a devenit un mic brand. Echipa era purtătoarea numelui şi a bazei sportive proprii Tractorul. Financiar, formaţia a trăit numai cu sprijinul uzinei care o patrona. Nu a avut condiţii financiare excedentare, dar nici sub necesar. De-a lungul anilor, niciun fotbalist nu a fost nevoit să contribuie financiar“, povesteşte nea Rică.

 

Stagii montane de iarnă!

 
Acesta vorbeşte şi de faptul că, între anii 1978 şi 1989, cu excepţia a doi ani, Tractorul a efectuat stagii montane de iarnă, pentru pregătire fizică şi relaxare. „A fost una dintre cele mai mari realizări colective ale noastre. Mergeam în principiu la Soveja şi Voineasa, dar am fost şi la Sovata şi Băile Herculane“, spune Titus Răileanu, care subliniază şi faptul că „jucătorii noştri au provenit 95 la sută din propria pepinieră. Am reuşit ca în Campionatul Judeţean să avem mereu o echipă de la mediu în sus întrucât ne-a preocupat foarte mult creşterea copiilor. Tinerii ar fi vrut să joace la echipa din Năvodari, din oraş, a USAS-ului, întrucât nu se mai deplasau până la noi. Astfel că, pentru a-i atrage, a trebuit să le creăm condiţii foarte bune. Câteodată, le mai dădeam după câte o victorie şi sume, gen zece lei, care reprezentau ceva pentru ei“, spune nea Rică.
 

Juniorii au ieşit campioni în divizia Onoare

 
Cea mai mare performanţă a Tractorului s-a înregistrat în ediţia 1983/1984, când echipa de juniori a câştigat, cu opt puncte avans, titlul de campioană judeţeană, categoria Onoare. Pe podium s-au mai clasat SNC şi Compref Constanţa. Din lotul campionilor au făcut parte: George Carcadia, Mihăiţă Ciobărceanu - portari; Marcel Stoean, Marian Guzu, Florin Mirică (căpitan), Ion Alexe, Daniel Ioniţă, Vasile Mîrzan, Nicuşor Ciuceanu - fundaşi; Eracle Ghinea, Ion Roman, Dănuţ Agop, Gheorghe Ghinea, Eugen Ştefan - mijlocaşi; Dănuţ Eftincă, Aurel Popescu, Cristian Stamate, Vasile Mănăsescu - atacanţi. Dintre aceştia, Vasile Mîrzan, Cristian Stamate şi Marian Guzu erau folosiţi frecvent la seniori. „A fost o performanţă deosebită a Năvodariului şi a echipei Tractorul. Un succes datorat unei munci migăloase, dar şi talentului deosebit al marii majorităţi a jucătorilor. Din echipa campioană de juniori, cel puţin şase - şapte au fost promovaţi la echipa mare, devenind jucători de bază“, arată Titus Răileanu.
 

Dumitru Jidovu a depus eforturi uriaşe

 
Fostul antrenor şi oficial al Tractorului mai spune că, dintre conducătorii uzinei, cel mai mult a activat şi a ajutat echipa Dumitru Jidovu, „persoana cea mai importantă, care a depus eforturi uriaşe ca echipa să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii optime. Jidovu Dumitru are 80 de ani acum. A fost foarte inimos şi se interesa mereu de ce ne mai trebuie. Un sprijin important au oferit şi Mircea Moldoveanu, director general, Dumitru Chipară, contabil-şef, sau Cadri Gafar, preşedintele sindicatului pe uzină. O persoană cu totul aparte a fost Nicolae Răcuciu, în perioada de început a echipei“, spune nea Rică.
 

Câştigătoare a Cupei României, faza pe judeţ

 
În ce priveşte echipa de seniori a Tractorului, aceasta a câştigat de două ori (o dată în anii 70 şi o dată în anii 80) faza judeţeană a Cupei României. „În campionatul judeţean am fost în general o echipă din partea a doua a clasamentului. N-am luat niciodată campionatul, dar nici nu au fost pretenţii în acest sens. Până în 1990 mereu au fost o serie de echipe care aveau condiţii de promovare. La noi toţi jucătorii au lucrat în permanenţă. Când erau meciuri în timpul săptămânii, jucătorii noştri lucrau până la ora 12.00, iar pe la 11.00 trebuia să mă duc la maiştri să-i învoiesc. Cam până în perioada 1983/1984 95 la sută dintre jucători erau salariaţii uzinei. Apoi, o serie de jucători şi-au găsit încet-încet şi alte locuri de muncă, cu program şi salarii mai bune, dar au jucat în continuare la noi. La vreo trei le-am dat dezlegare la Electrica Constanţa, unde aveau salarii duble faţă de ce primeau la Tractorul şi am mai dat şi la Midia Năvodari, când era în Liga a 4-a“, mai spune nea Rică.
 

Şef de secţie şi un muncitor, doi căpitani deosebiţi

 

Acesta îşi aduce aminte de jucători reprezentativi ai Tractorului. „În anii 70 îi remarcăm pe Ştefan Popa, Tudor Mustaţă, Fănică Sava sau Andrei Toma. În anii 80, sunt Cristea Munteanu, Ion Alexe, Ion Enuţa, Victor Roman sau Aurel Popescu. În anii 90 îi notăm pe George Gavriliu, Silviu Sârghie, Cristian Ciurea sau Marian Sârbu“, arată bărbatul. Alţi antrenori, în afară de el, cu rezultate deosebite au fost şi Virgil Presada, Gheorghe Stamate, Ion Vlad sau Dumitru Deliu.
 
„Echipa a avut şi doi căpitani deosebiţi: în anii 70 - Andrei Toma, inginer şi şef secţie în uzină şi în anii 80 - Victor Roman - Piciu, muncitor. Amândoi au avut respectul colegilor în teren, dar mai ales respectul adversarilor“, povesteşte Titus Răileanu.
 

Meciurile cu Chimia Năvodari erau cele mai aşteptate

 
Pentru Tractorul Năvodari, cele mai aşteptate meciuri oficiale erau cele cu Chimia Năvodari. Chimia era echipa uzinei USAS. Jucătorii din cele două tabere erau 90 la sută năvodăreni, se întâlneau prin oraş, discutau. „Cei de la Chimia în general erau mai buni, aveau avantajul că echipa juca în oraş. Niciodată nu se ştia scorul în aceste meciuri. Indiferent de locurile din clasament sau de valoarea de moment a loturilor, partidele erau decise la limită, în urma unor lupte pe viaţă şi pe moarte, dar într-o sportivitate totală. Păstrând proporţiile, erau derby-uri asemănătoare cu UTA - Poli Timişoara şi Steaua - Dinamo“, îşi aduce aminte nea Rică.
 

La un şut de la 35 de metri, portarul a respins cu capul!

 
Titus Răileanu povesteşte şi o întâmplare hazlie cu Dumitru Jidovu. „Cât timp am fost antrenor, nu mi-a zis niciodată să nu bag pe cineva în echipă sau să bag pe cineva anume. Însă, ca orice conducător, om sau suporter, îşi dădea şi el cu părerea. Într-un portar din lot nu avea deloc încredere. Şi a venit Dumitru Jidovu la un meci, prin minutul 60-70. Meci important. Conduceam noi cu un gol. Greu. Ne apăram, trăgeam de timp, făceam obstrucţii, ce se face, ce ne mai pricepeam şi noi la acest nivel. Jidovu se uită în teren şi vede portarul de care spuneam. În timp ce stăteam de vorbă, un adversar prinde un şut sănătos de la vreo 35 de metri, exact pe direcţia portarului. Ce face goalkeeper-ul nostru? Respinge cu capul, domnule! Nu mai era nimeni în careu, putea interveni şi altfel. Când a văzut, Dumitru Jidovu şi-a luat şapca din cap şi a trântit-o de pământ, plecând. Am trimis eu apoi pe cineva să i-o ducă. A doua zi, când a aflat că am câştigat, mi-a zis: «Nu ştiu de ce tot îl bagi pe acest portar», dar altceva nu, să-mi impună ceva - nu“, punctează Răileanu.
 

Meci amical cu Farul Constanţa

 
Nea Rică subliniază că Tractorul Năvodari s-a confruntat, în campionatul local, cu echipe care aveau pe bancă „antrenori de prestigiu, cu mare trecere în fotbalul constănţean“, precum Mihai Turcu, Titi Drăguţ, Biliboacă, Nistor, Sfetcu, Bălosu, Ştefănescu, Ghircă, Mihai Stoica, Paul Peniu, Vasile Mihu, Stelică Dămăşaru, Dumitru Caraman, Tănase, Traian Petricu, Costin, Sandi Istrate. Dintre arbitrii foarte cunoscuţi care au fluierat echipa se numără, potrivit lui Răileanu, Marcel Georgescu, Vasile Curt, Puiu Ispas, Gheorghe Dumitraşcu, George Pârvu sau Lucian Cârjă, actualul preşedinte al Asociaţiei judeţene de Fotbal.
 
„În istoria noastră, am jucat meciuri oficiale de campionat sau Cupă cu echipe de prim rang în judeţ, unele activând şi în divizii republicane. Astfel, am avut ca adversari Neptun, Marina sau Callatis Mangalia, Şoimii Cernavodă, IMUM, iar din Constanţa Voinţa, CFR, SNC, Compref, ITC etc. În vara lui 1980, am susţinut un meci amical acasă cu Farul Constanţa“, precizează Titus Răileanu.
 

„Nea Rică, pune-mă, te rog frumos, căpitan!”

 
Acesta povesteşte şi un alt episod hazliu din istoria echipei, care îl are în prim-plan pe unul dintre fotbaliştii Tractorului. „Unul dintre cei mai buni jucători ai noştri, de loc din Ovidiu, avea o «dambla», ca să-i zic aşa, la unele meciuri din deplasare să vină cu taxiul, separat de restul echipei. S-a întâmplat la două - trei partide. Când vedeam că nu se prezintă la autobuz, la reunirea pentru plecarea la meci, întrebam: «Iar vine cu taxiul?». Odată am jucat la Cogealac, într-o perioadă când cei de acolo erau mai slabi ca noi. Băiatul nostru, de care vă spuneam, cel cu taxiul, vine la mine şi-mi zice: «Nea Rică, pune-mă, te rog frumos, căpitan de echipă, că am nişte unchi la Cogealac, vin la meci şi vreau să mă vadă că sunt căpitan». Am vorbit cu echipa şi am fost de acord să-i oferim banderola. El juca fundaş dreapta. La 2-0 sau 3-0 pentru noi, vrea să bată un aut, dar, de pe margine, zbang!, vine o palmă! Primeşte o scatoalcă de rămâne derutat. Arbitrul fluieră să oprească meciul, dar cel lovit zice, în hazul general: «Şefule, lasă-l în pace, că e unchi-miu!». A început şi arbitrul să râdă“, spune Răileanu.
 

A făcut armata la paraşutişti şi a scris o carte

 
Tituls Răileanu a scris şi o carte, dar nu legată de fotbal. În lucrarea „Eu am crescut în cuib de vultur“, nea Rică a strâns amintirile sale legate de perioada în care a făcut armata, la paraşutişti, la o unitate militară din Buzău.
 
Sursa foto: 1 - ZIUA de Constanţa; galerie - colecţie personală Titus Răileanu