Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:21 23 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preambul pentru "Challenge Cup"

ro

05 Feb, 2004 00:00 681 Marime text

HC Municipal Constanta - HC Minaur Baia Mare

Cele doua combatante de azi se vor intalni saptamana viitoare si in sferturile de finala ale competitiei europene

De azi debuteaza la Sighisoara cel de-al patrulea turneu de sala din cadrul Ligii Nationale. Cum el este ultimul, la finele lui, ocupanta primului loc in clasament va intra in posesia "Cupei Romaniei". De asemenea, tot la finele competitiei de la Sighisoara, cele 14 formatii participante la turneu vor fi impartite in doua grupe valorice. In grupa A vor intra primele opt echipe, in grupa B, ultimele sase. Cele din prima se vor lupta pentru titlul de campioana si locurile din cupele europene, iar celelalte, pentru mentinerea in primul esalon. Dupa disputarea celor trei turnee se cunoaste componenta ambelor grupe valorice, distanta de sase puncte dintre locurile 8 (Armatura "U" Agronomia Cluj) si 9 (Poli Iasi) fiind imposibil de recuperat. In faza a doua a campionatului, in clasament vor conta doar punctele acumulate in meciurile directe intre echipele din aceeasi grupa. Cum reprezentanta noastra, Handbal Club Municipal, nu mai are sanse de a castiga "Cupa Romaniei", pentru ea turneul de la Sighisoara este important in acumularea de noi puncte. Ea va intalni aici pe HC Minaur Baia Mare (astazi), Universitatea Petrol Craiova (maine) si HC Lignitul Targu Jiu (sambata), dar cu miza vor fi primul si ultimul meci. Formatia din Craiova face parte din grupa B, punctele neluandu-se in calcul pentru faza a doua. Obiectivul formatiei noastre este de a castiga cele doua partide pentru a mai aduna inca patru puncte in clasamentul grupei. Confruntarea de azi, televizata pe TV Sport, de la ora 15.00, este deosebit de importanta pentru ambele formatii, vecine de clasament. HC Municipal (locul 5) si HC Minaur (locul 7) se vor intalni si in dubla din sferturile de finala ale "Challenge Cup", cu turul in desfasurare pe 15 februarie, iar returul pe 22 februarie. De aceea, in tabara formatiei noastre se doreste un debut cu dreptul in tripla confruntare constanteano-baimareana din aceasta luna. O victorie azi ar insemna un pas mic in atingerea unuia dintre obiective (castigarea campionatului), dar i-ar da si incredere pentru urmatoarele doua confruntari directe, care speram noi sa se incheie cu calificarea ei in semifinalele "Challenge Cup". "Meciul cu Minaur Baia Mare este unul pe care-l abordam numai cu gandul de victorie. Daca am ratat unul dintre obiective, "Cupa Romaniei", mai avem campionatul. Ne luptam in continuare pentru a-l castiga", a declarat Nurhan Ali. Intreg lotul echipei noastre a facut deplasarea la Sighisoara, antrenorii Aihan Omer si Eden Hairi neavand mari probleme de sanatate in alcatuirea echipei de start.

Meciurile de azi

HC Safilar Arad - Dinamo Romconstruct Bucureesti (13.00, TV Sport), HC Lignitul Targu Jiu - Universitatea Bucovina Suceava (14.00), HC Minaur Baia Mare - HCM Constanta (15.00, TV Sport), CS H&V Universitatea Pitesti - Universitatea Poli Izometal Timisoara (16.00), CHM Fibrexnylon Savinesti - Steaua Bucuresti (17.00, TV Sport), Politehnica Iasi - Armatura Universitatea Agronomia Cluj (18.00), Uztel Ploiesti - Universitatea Petrol Craiova (19.00, TV Sport).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii